A FOST STABILIT TRASEUL COPIILOR CU SIMPTOME DE VIROZĂ RESPIRATORIE

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 1.174, din 7 decembrie 2022, a fost publicat Ordinul nr. 3686/2022 privind completarea Ordinului ministrului Sănătății nr. 1.513/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de către Institutul Național de Sănătate Publică, de către unitățile sanitare, precum și de către serviciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și de medicii de familie a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Redăm în continuare traseul copiilor cu simptome de viroză respiratorie, așa cum apare în ordinul de ministru.

1. La nivelul centrelor de evaluare din cadrul unităților sanitare cu paturi se realizează și evaluarea copiilor care prezintă simptomatologie specifică virozelor respiratorii, în spații special destinate, cu circuite funcționale separate față de cele pentru adulți.

2. Copiii simptomatici vor fi evaluați clinic de medicii de familie și, după caz, imagistic și biologic de medicii în specialități pediatrice din centrele de evaluare.

3. Medicul de familie poate îndruma copiii consultați și a căror simptomatologie persistă mai mult de 3 - 5 zile sau a căror simptomatologie se agravează sub tratamentul prescris către centrele de evaluare.

4. Copiii care, în urma consultului din centrul de evaluare, sunt propuși pentru internare vor fi preluați direct de secțiile de pediatrie sau, după caz, vor fi îndrumați către cea mai apropiată unitate sanitară cu structură de pediatrie.

5. La nivelul centrului de evaluare se realizează:

a) evaluarea clinică a sugarului, conform Ghidului “Insuficiența respiratorie acută la sugar - Evaluare și tratament imediat” aprobat de Societatea Română de Pediatrie;

b) identificarea factorilor de risc prin anamneză: prematuritatea (importantă la copilul cu vârsta sub un an); boli cardiace congenitale asociate cu hipertensiune pulmonară; boli pulmonare cronice; boli neuromusculare severe; deficit imun; sugar sub 3 luni; cazuri sociale (aici pot fi incluși și acei copii care, din motive sociofamiliale, nu pot fi monitorizați corespunzător la domiciliu, de exemplu: probleme sociofamiliale, acces dificil la servicii medicale sau lipsa serviciilor medicale în zona de domiciliu).

c) interpretarea rezultatelor de laborator și a rezultatelor imagistice efectuate în centrele de evaluare.

6. În urma evaluării, medicul din centrul de evaluare poate prescrie tratament medical la domiciliu sub supravegherea medicului de familie, poate îndruma pacientul către secția de pediatrie a celei mai apropiate unități sanitare în vederea internării sau către UPU/CPU, după caz.

7. Vor fi îndrumate către secția de pediatrie a celei mai apropiate unități sanitare în vederea internării următoarele categorii de copii:

a) copii care au manifestări severe ale infecției virale și cei care necesită suport al unei (mai multor) funcții vitale și (sau) au sepsis (șoc) septic (cu stare critică). Excepție vor face acei pacienți pediatrici ai căror părinți (tutori) refuză internarea, refuz exprimat în scris, în pofida informării privind riscurile evolutive;

b) copii care nu au manifestări severe, dar care au alte afecțiuni care impun internarea din cauza imposibilității acestora de a fi tratați și monitorizați eficient la domiciliu.

8. Copiii care prezintă simptomatologie severă sau factori de risc, consultați de medicul de familie sau de medicii în specialități pediatrice din centrele de evaluare, vor fi direcționați către UPU/CPU.

9. Pentru situațiile prevăzute la pct. 7 și 8, care necesită transport medicalizat, unitățile sanitare în cadrul cărora funcționează centrele de evaluare vor întreprinde demersurile necesare în vederea asigurării acestuia.

10. Resursa umană necesară în vederea evaluării copiilor în centre de evaluare constă în:

a) medici în specialități pediatrice (medici primari, medici specialiști, medici rezidenți începând cu anul III de rezidențiat), cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

b) asistenți medicali.

Ordinul nr. 3686/2022 a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, respectiv 7 decembrie 2022. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu