Ucraina: un nou val de atacuri cu rachete rusești zguduie țara

Distribuie pe:

* Un nou val de atacuri cu rachete rusești a lovit capitala Kiev și alte zone din țară, vineri dimineață

După ce sirenele raidurilor aeriene au răsunat în mai multe orașe, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a confirmat că s-au auzit explozii în cel puțin două zone ale capitalei.

Atacurile s-au produs după ce UE a aprobat, joi, noi sancțiuni împotriva Rusiei. Există, de asemenea, știri că SUA va extinde antrenamentele de luptă pentru trupele ucrainene, acestea urmând să aibă loc în zona de antrenament Grafenwoehr din Germania în timpul lunilor de iarnă, potrivit AP.

* Patru morți și nouă răniți în bombardamentele de la Herson

Forțele ruse au bombardat de 30 de ori regiunea Herson pe 15 decembrie, ucigând patru persoane și rănind alte nouă, potrivit lui Yaroslav Ianușevici, șeful Administrației Militare Regionale Herson.

Obuzele rusești au lovit locuințe, rute de transport, spitale și puncte de ajutor umanitar, a menționat Ianușevici.

* MSC continuă să livreze mărfuri prin Marea Neagră

Cea mai mare companie de transport maritim din lume, MSC, a declarat joi că va continua să transporte mărfuri prin Marea Neagră, evitând astfel porturile ucrainene, care sunt considerate prea periculoase, cum ar fi, de pildă, Odesa.

Directorul executiv al companiei, Soren Toft, a declarat că, deși “respectă, desigur, sancțiunile”, continuă să transporte alimente, ajutor umanitar și materiale medicale în Rusia.

“Nu cred că este treaba mea să acționez politic”, a spus el. “Sunt 150 de milioane de ruși și nu vreau să-i privez de lucruri de bază.”

* Rusia va lansa o nouă ofensivă

Rusia ar putea lansa o nouă ofensivă în Ucraina, chiar în ianuarie, spun înalți oficiali ucraineni. Potrivit șefului forțelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujni, “rușii pregătesc pentru front încă aproximativ 200.000 de soldați”.

Associated Press a relatat vineri dimineață, citând autoritățile ucrainene, că se așteaptă explozii în cel puțin trei orașe din Ucraina, inclusiv la Kiev și la Harkov.

* “Explozii la Harkov pentru a doua zi consecutiv. O instalație de infrastructură a fost anterior atacată cu rachete. S-ar putea să apară întreruperi de curent electric... Fiți atenți și rămâneți în adăposturi”, a declarat primarul din Harkov, Igor Terehov, via Telegram.

* UE aprobă noi sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a declarat că a fost aprobat un nou pachet de sancțiuni menit să intensifice presiunea asupra Rusiei, în războiul din Ucraina.

Pachetul, ale cărui detalii nu au fost dezvăluite, a fost aprobat după zile de deliberări în timpul unei întâlniri a ambasadorilor blocului celor 27 de națiuni.

Republica Cehă, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a declarat că pachetul va fi confirmat prin procedură scrisă. Detaliile vor fi apoi publicate în evidențele juridice ale blocului comunitar.

Comisia Europeană a propus săptămâna trecută interdicții de călătorie și înghețare a activelor pentru încă aproape 200 de oficiali și ofițeri militari ruși, ca parte a noii runde de măsuri.

Țintele celor mai recente sancțiuni recomandate au inclus miniștri, parlamentari, guvernatori regionali și partide politice. (surse - Associated Press, cncb.com; foto - agerpres.ro) (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu