Teatrul Național Târgu Mureș - Compania “Liviu Rebreanu” a sărbătorit, în perioada 5 - 15 decembrie, 60 de ani de teatru în limba română, în cadrul microstagiunii SPOT 60. Directorul artistic al Companiei “Liviu Rebreanu”, Dan Rădulescu, a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES, despre ce au însemnat acești 60 de ani, dar și despre momentele reprezentative pentru instituție în cele șase decenii de activitate.
AGERPRES: Ne întâlnim la finalul momentului aniversar SPOT 60 prin care ați marcat cele șase decenii de teatru în limba română, la Târgu Mureș. Aceste zece zile au însemnat nu doar spectacole, ci și întâlniri, evocări, retrospective. Din punct de vedere emoțional, cum a fost acest moment pentru omul, actorul și directorul artistic al Teatrului Național Târgu Mureș - Compania “Liviu Rebreanu”, Dan Rădulescu?
Dan Rădulescu: În aceste 10 zile au fost alături de noi oameni importanți de pe scena teatrului românesc, actori, regizori, oameni de teatru, cronicari, critici. Cum să fie pentru mine personal? Cred că nu eu sunt pionul important aici pentru că sărbătoarea aparține instituției, aparține Companiei “Liviu Rebreanu”, aparține tuturor acestor oameni care și-au dedicat timp de 60 de ani sufletul, priceperea, talentul pe această scenă și în semnul Teatrului Național, pentru că, nu-i așa, acești 60 de ani înseamnă 60 de ani de teatru în limba română.
AGERPRES: Teatrul din Târgu Mureș are o misiune foarte importantă pentru comunitatea de aici, dar joacă un rol foarte important și în ceea ce înseamnă întregul teatru românesc. Au fost de-a lungul celor șase decenii momente reprezentative pentru istoria teatrului românesc. L-ați evocat, în această aniversare, pe Gheorghe Harag cu a sa de neuitat “Livadă de vișini” și ați punctat câteva dintre momentele esențiale de după '90. Ce alte spectacole sau prezențe artistice credeți că au marcat istoria acestei instituții?
Dan Rădulescu: Au mai fost de-a lungul acestor șase decenii spectacole relevante. Pentru noi a fost destul de dificil să alegem microstagiunea pe care organizatorii au propus-o. N-a cuprins spectacolele, toate spectacolele bune și foarte bune pe care Compania “Liviu Rebreanu” le are și iarăși am mers pe acele spectacole, care unele dintre ele au fost selecționate în diferite festivaluri naționale și la Întrunirea Teatrelor Naționale de la Chișinău, spectacole care au fost nominalizate pentru galele UNITER de-a lungul timpului, și așa am ajuns la reluări de spectacole din stagiunea noastră, cum ar fi “Școala nevestelor”, spectacol pe care l-am reluat după trei ani și jumătate, el având o vechime de 10 ani, un spectacol care suntem doritori să-l continuăm, un spectacol care va reveni în stagiune și în repertoriu, pentru că, așa cum ați putut vedea, e un spectacol care are priză mare la public, este o rescriere practic a lui Moliere de către inegalabilul scriitor și regizor Cristi Juncu. Chiar spuneam despre el la una dintre melodrame că este asemenea unui compozitor, rescrie partitura și face minuni cu textele pe care le definește. Celelalte spectacole... sigur am avut și producții noi, e vorba de “Ierbar”, a cărui premieră a avut loc în stagiunea asta, un spectacol minunat, un spectacol feeric, poetic, sub amprenta lui Radu Afrim, și “Jocul ielelor” de Camil Petrescu, care a fost de fapt spectacolul aniversar al acestei sărbători, în regia lui Adi Iclenzan. Sigur, am mai avut și “Kasimir și Karoline”, regia Laszlo Bocsardi, sau spectacolul lectură “Țara zânelor”, în regia lui Keresztes Attila și Laurențiu Blaga, o coproducție între cele două companii ale Teatrului Național Târgu Mureș.
Credem că am reușit să oferim publicului diversitate, calitate și, în primul rând, în acest crâmpei de microstagiune sau această microstagiune, ne-am axat și pe gusturile pe care le cunoșteam din partea comunității, pentru că, în primul și în primul rând, cred eu că orice teatru național din provincie, așa cum s-a obișnuit să se spună, are datoria în primul rând față de comunitatea în care se află și mai apoi să facă niște spectacole pentru scena mare a teatrului românesc. Sigur că fiecare dintre aceste teatre naționale au această oportunitate de a se întâlni în cadrul Festivalului Național de Teatru, în care, sigur, fiecare merge cu ce are mai reprezentativ și mai bun.
AGERPRES: Revenind la prezent, Teatrul Național din Târgu Mureș - Compania “Liviu Rebreanu” este o prezență atât în Festivalul Național de Teatru, cât și în celelalte mari festivaluri din România. Cei mai mari regizori ai momentului vin să lucreze aici tocmai pentru că găsesc ceea ce puține teatre mai au, din păcate, o trupă. Cum credeți dumneavoastră că se păstrează în ziua de azi ideea de trupă, ținând cont că faceți parte de ani buni din această trupă și din distribuții reprezentative?
Dan Rădulescu: Cred că secretul păstrării trupei la un nivel calitativ ridicat o dau motoarele trupei, actorii care devin model pentru actorii tineri care vin pe parcurs și disciplina, rigurozitatea, cred că sunt calități pe care orice trupă care se respectă trebuie să le aibă, și sigur, într-adevăr, cei mai mari regizori la această oră din teatrul românesc vin la Târgu Mureș pentru că ei repetă aceste gesturi datorită faptului că au și ei rezultate extraordinare alături de noi și noi alături de ei, avem foarte multe nominalizări, premii la diferite festivaluri în regia lor, și atunci sigur că chimia asta care se stabilește în toți anii ăștia dă roade. Sigur că avem și noi necazurile și eșecurile noastre pe care trebuie să ni le asumăm și asta face parte din meserie și din ceea ce facem noi în fiecare zi, dar sigur tindem să facem spectacole bune, foarte bune și extraordinare, dacă se poate.
AGERPRES: Ați oferit la SPOT 60 și câteva transmisii live ce au putut fi urmărite de oriunde din țară. Cât de importantă considerați această deschidere pe care o oferă online-ul unui teatru, mai ales că ați fost una dintre instituțiile cele mai active din acest punct de vedere și pe perioada pandemiei?
Dan Rădulescu: Pentru noi, pandemia, poate paradoxal, a fost mană cerească. De ce? Pentru simplul motiv că noi am muncit mai mult în perioada pandemică decât am muncit în general, și de ce mai mult, pentru că ne-am băgat în această zonă online, a luat naștere acest proiect “Ro.Drama” și ne-am apucat de istoria teatrului românesc de la începuturi până în prezent, lucru care ne-a dat mare bătaie de cap, în sensul în care trebuia să facem rost de texte, să le buchisim, să repetăm. Asta a însemnat zoom-uri, a însemnat întâlniri pe grupuri, a însemnat, la un moment dat, când s-a putut, întâlniri în teatru, stat cu mască, repetat, deci a fost o nebunie. Dar am văzut că totuși proiectul ăsta a prezentat interes.
Noi am hotărât să-l continuăm și până în ziua de azi și în cadrul sărbătorii am ales, ca melodramă, două spectacole relevante pentru perioada respectivă, ale Teatrului Național, ale Companiei “Liviu Rebreanu”. Este vorba despre piesa Andreei Vălean, “Eu când vreau să fluier, fluier”, în regia lui Teodor Cristian Popescu, și “Năpasta” în regia lui Cristi Juncu. Despre “Eu când vreau să fluier, fluier” nu pot să vorbesc foarte mult, că aș fi foarte subiectiv, e un spectacol care la vremea respectivă a fost un fel de “Livada de vișini” a lui Harag, la vremea lui și pentru toată distribuția, pentru că am și reușit să ne întâlnim după 25 de ani în aceeași formație, în aceeași distribuție, fără excepție, singura excepție a fost vocea lui Fiscuteanu, care, din păcate, nu mai e printre noi, și l-am rugat pe Cristache, director general adjunct, să ne ajute cu vocea lui frumoasă. Dar în rest, în ceea ce privește “Năpasta”, sigur, și acolo am avut o pierdere imensă, e un spectacol al lui Cristi Juncu din 2002, un spectacol de avangardă la vremea respectivă, pentru că totuși era vorba despre drama lui Caragiale, “Năpasta”, pusă într-o cheie extrem de inovativă la vremea aia și ne așteptam să avem tot felul de reacții din partea publicului sau din partea presei. Dar se pare că totul a fost atât de bine gândit, încă o dată, Juncu nu greșește, nu știu ce Dumnezeu face, nu greșește, și ne-am bucurat de reluările astea două de lecturi. Cred că eu m-am bucurat mai mult de reluările astea decât m-am bucurat de celelalte spectacole, pentru că ele m-au întors în timp și nu credeam vreodată, fără niciun fel de preparație, cum spun magicienii, să mi se dea de pe ochi, așa ca un fel de văl și să revăd și să mă văd pe scenă în situația respectivă. Deci, din punct de vedere afectiv, imediat s-a întâmplat un miracol, în sensul în care nu mai era lectură, era trăire pur și simplu, adică ne întorceam fiecare în personaje, ceea ce înseamnă foarte mult, înseamnă că acele personaje există încă în noi, deci ne-au marcat, ne-au marcat existența, ne-au marcat profesia și, de fapt, astea sunt costurile pe care un actor le plătește, faptul că te costă și rămâne în tine, e o parte din tine și în momentul în care apeși butonul ăla se pare că drive-ul, sau cum îi spune, funcționează. Deci, nu se uită nimic în momentul în care ești atașat emoțional de câte un personaj.
AGERPRES: Anul acesta ați luat un premiu pentru comedie la Galați. Cât de multă nevoie este de comedie în ziua de azi în condițiile în care sunt atât de multe teme/problematici pe care teatrul are datoria morală de a ni le aduce în față?
Dan Rădulescu: Prin faptul că există totuși un festival de comedie la Galați, e clar că lumea are nevoie de comedie, pentru că și la Galați festivalul durează opt zile, sunt opt spectacole din toată țara, deci e clar că fiecare teatru are cel puțin o comedie, dar, din punctul meu de vedere, care am jucat mulți ani comedie și sper să mai joc, este nevoie mai ales în aceste vremuri de genul ăsta de teatru, de dramaturgie, pentru că lumea e destul de apăsată de tot felul de nevoi, de ziua de mâine, sigur că nu trebuie să ne transformăm în teatre sau, mă rog, să transformăm repertoriul doar mergând pe comedii bulevardiere, comedii facile, în general. Sunt comedii de foarte bună calitate, cine și-ar fi închipuit, de exemplu, iarăși revin la “Școala nevestelor”, că la un Moliere se poate râde atâta. Adică da, deci se poate și este nevoie și noi, cel puțin în stagiunea viitoare 2023-2024, dorința mea și a Companiei e să avem niște comedii proaspete, cel puțin două comedii proaspete, pe sală mare, și să vedem în ce măsură vom reuși, dar eu cred că publicul, cel puțin din Târgu Mureș, așteaptă zona asta de entertainment. E o nișă foarte căutată și foarte dorită.
AGERPRES: Revenim la SPOT 60. După fiecare spectacol ați avut întâlniri cu publicul, cu criticii, cu teatrologi. Cum au fost aceste întâlniri privite de actori, de public?
Dan Rădulescu: Actorii în general sunt obișnuiți cu genul ăsta de discuții, mai ales în festivaluri. Sunt unele teatre care optează pentru aceste discuții post-spectacol, care sunt benefice și de o parte și de alta, pentru că din punct de vedere al cronicarilor sau al criticilor, probabil prin întrebările lor află mai multe din ceea ce înseamnă culisele construcției unui spectacol. De multe ori se întâmplă ca și un cronicar sau altul să ne pună în situația unei întrebări sau unei discuții prin care noi, actorii, ne dăm seama că respectiva persoană și-a imaginat o situație pe care noi nici n-am visat-o. Adică el înțelegea dintr-o situație un lucru, dar nu era vorba de așa ceva. Sigur că iarăși vorbim despre gusturi, dar încă o dată revin, actorii sunt obișnuiți cu astfel discuții. Pentru ei înseamnă un feedback imediat, pentru că, sigur, dincolo de aplauze, care sunt hrana noastră spirituală, și părerea specialiștilor contează, pentru că fiecare ne dorim succes și faimă, dar ponderat. Sigur îți trebuie o confirmare a specialistului, care poate fi la un moment dat, că și ei sunt oameni, subiectivă, nu neapărat obiectivă. Ce place unui critic poate să nu placă unei săli întregi, nu e bătut în cuie.
AGERPRES: Ce proiecte urmează pentru Teatrul Național Târgu Mureș - Compania “Liviu Rebreanu”?
Dan Rădulescu: În prima decadă a lunii ianuarie încep repetițiile la o monogramă a unui coleg de-al nostru, a colegului nostru Ion Vântu, text al unui autor rus, în regia Laurei Moldovan, după care încă suntem în discuții cu un regizor care să monteze un spectacol care să se adreseze unei plaje de spectatori între 10 și 80 de ani. Va fi un spectacol cu multă mobilitate, un soi de musical care să cuprindă până și step, pe un text extraordinar scris de Daniel Oltean, text inspirat din poveștile lui Creangă, mai cu seamă povestea lui Dănilă Prepeleac, și va fi, cred eu, o idee și un concept interesant. Asta va fi în ianuarie, după care în a doua jumătate a lunii februarie revine la Târgu Mureș nimeni altul decât Teodor Cristian Popescu să monteze un alt spectacol în patru personaje. (Agerpres) (Sursa foto: TN Tg M, Cristina Gânj)
