Azi, 27 decembrie, Biserica Ortodoxă și cea Greco-catolică îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan (1 d. Hr. – 33/36 d. Hr.). După Noul Testament, a fost un diacon iudeu (evreu) din Ierusalim, considerat drept primul martir creștin care a fost condamnat și ucis de către autoritățile iudaice pentru că a mărturisit în fața tuturor credința în Iisus.
Iconografia îl prezintă ca pe un tânăr frumos, cu un suflet deosebit, bun orator și un remarcabil psiholog, înzestrat cu un sentiment religios excepțional de cald și de puternic. Consecvent, ceea ce rostea prin cuvânt îndeplinea prin faptă. Numele este de origine grecească – Stephanos – și înseamnă “coroană”, “ghirlandă”, “cunună”.
Sfântul Ștefan l-a cunoscut bine pe Hristos, iar școala și-a făcut-o la picioarele Mântuitorului. Datorită credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni și semne mari. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, precum și datorită credinței sale profunde și puterii sale de a săvârși minuni și semne, Sfântul Ștefan a fost numit și arhidiacon, intrând rapid în atenția fariseilor, nemulțumiți de faptul că el predica public învățăturile lui Isus din Nazaret.
Din acest motiv a fost condamnat la moarte, prin lapidare (uciderea cu pietre), de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind acuzat de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu. Urmând exemplul lui Iisus, în clipa morții el cere iertare pentru cei ce îl ucid. Sub loviturile primite el se ruga: “Doamne Iisuse, primește duhul meu: și, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor VII, 59-60).
Se spune că, în timp ce în el se aruncau pietre, ceva mai departe priveau, dându-i puterea de a suferi cu demnitate acest martiriu, Maica Domnului, însoțită de Sfântul Ioan. “O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre – căci privea la patimile lui din înălțimile cerești, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământești, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”.
Locul unde era îngropat Sfântul Ștefan a fost descoperit în anul 415, iar din anul 560, moaștele sale se află în cripta bisericii “San Lorenzo fuori le Mura” din Roma. Tradiția spune că evreii i-au lăsat trupul lui Ștefan să zacă pe locul unde fusese ucis, ca să fie mâncat de animale, însă acestea nu s-au atins de el.
Pe colina de la capătul Văii Iosafat (loc biblic, situat în apropierea Ierusalimului și a Muntelui Măslinilor), la biserica ridicată în cinstea Sfântului Ștefan, vin și se roagă creștini din toată lumea. Tot acolo se află una dintre cele șapte porți ale cetății, cu numele Sfântului, poartă prin care a fost scos din cetate și ucis cu pietre. Credincioșii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ștefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ștefan, iar creștinii, atât bărbați, cât și femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului.
O veche tradiție, împlinită în ziua praznicului, se referă la icoana care-l înfățișează pe mucenicul martir: creștinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ștefan, sfințită în această zi.
Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart și persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ștefan.
În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ștefan: dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan, se sfințesc la biserică în ziua praznicului și se împart copiilor săraci.
De asemenea, de Sfântul Ștefan, se prepară și se împart mucenici cu miere și nucă, amintind de moartea lui mucenicească.
Pentru sporul casei și pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ștefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane și în locuri izolate, care ne pun viața în primejdie.
Potrivit datelor oficiale, peste 500.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan: peste 350.000 de bărbați și aproximativ 145.000 de femei. (surse documentare: calendarortodox.ro, identitatea.ro.)
Documentar de Ileana Sandu