Județul Mureș în primele trei din țară la valoarea ajutorului social

Distribuie pe:

Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în noiembrie 2022, de 159.725, cu 4.129 mai mulți față de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Cei mai mulți beneficiari au fost înregistrați în județele Dolj (9.872), Bacău (8.038), Buzău (7.667) și Teleorman (7.633), iar cei mai puțini în București (240) și în județele Ilfov (863) și Timiș (1.271).

Suma medie plătită în luna noiembrie a acestui an de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 268,97 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 42,961 milioane de lei (plus 1,298 milioane lei comparativ cu octombrie).

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în județele Sălaj (352,51 lei), Brașov (324,50 lei) și Mureș (324,02 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferență între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. (Agerpres)

Lasă un comentariu