Obiceiuri de Anul Nou - Vergelatul. Calendarul de ceapă. Plugușorul și sorcova

Distribuie pe:

Noaptea dintre ani are o însemnătate deosebită, nu numai că reprezintă un prag, dar aceasta era considerată un timp magic pentru a putea prevesti timpul sau evenimente importante din viața omului. Acum era momentul oportun pentru a privi cerul și a vedea ce semne oferă muritorilor, aflați în fața unei mari necunoscute. Din timpul în care Revelionul nu era atât de important ca identitate temporară, noaptea dintre ani era numită Vergel, iar obiceiurile de aflarea ursiților era numit vergelat.

Acest obicei este legat de sărbătorile de iarnă și se referă la aflarea sorocului pentru tineri. Băieții și fetele necăsătoriți se adunau în seara de Revelion, la o casă din sat mai încăpătoare, unde se “vergelau”. Înainte de a trece în noul an, un băiat, mai dezghețat la minte și vorbăreț, își procură din timp următoarele lucruri: o bucată de pâine, un inel de aur, cărbune, pieptene, ceapă și sare. Tinerii care participau la acest joc părăseau încăperea, timp în care cel mai sus amintit așeza aceste lucruri pe masă, acoperindu-le cu câte o farfurie. Tinerii erau apoi invitați în cameră și fiecare își alegea o anumită farfurie din cele care ascundeau câte un obiect. În funcție de obiectul găsit așa era și ursitul.

Pâinea era asociată cu bunătatea viitorului soț sau soții. Inelul de aur reprezenta bogăția imensă a viitorului ales sau aleasă, dar și șansa mare de căsătorie. Cărbunele însemna că ursitul avea tenul închis, pieptenele însemna un bărbat galant, ceapa, un om colțos, un om rău, iute la mânie, iar sarea, un om cu stare materială bună, un om cu înțelepciune.

Se mai nimerea ca din cele ursite, în seara de Revelion să fie și adevărate, însă se cunoaște faptul că viața este și așa cum o faci, iar viitorul ține și de șansa pe care o ai. Obiceiul era încheiat prin servirea de mâncare și băutură, de regulă vin, despre care se spune că de sărbătorile Crăciunului nu trebuie să lipsească de pe mese. Trebuia să fie veselie, iar veselia era întreținută, pentru că noul an trebuia să te găsească în voie bună, deoarece cum era prima zi a anului așa era tot anul.

Se mai cunoaște faptul că în localitatea Sânpetru de Câmpie mai exista un alt fel de vergelat. Fetele se adunau în seara de Revelion și spre miezul nopții ieșeau la un gard făcut din pari și nuiele de salcie, de regulă. Numărau nouă și la al nouălea legau o fundă, știută doar de ele. Dimineața verificau starea parului unde își regăseau funda, iar în funcție de cum arăta acesta așa va arăta și viitorul soț. Un par drept reprezenta un tânăr falnic, parul sucit sau putregăios însemna un mire vârstnic sau cu deficiențe fizice vizibile. Un par rupt era semn rău, că prietenia celor doi e pe terminate.

Un alt obicei practicat de domnișoarele dornice de a-și găsi ursitul era acela de a merge noaptea aceasta la cotețul porcilor, care dormeau. Se apropiau de acesta și loveau în el, spunând: Ho anu ăsta, ho au ălalalt, ho peste tri ani... Porcii simțind mișcarea scoteau anumite grohăieli, iar cele care auzeau zgomotul porcilor la primul an, puteau să se aștepte anul viitor la căsătorie.

Un alt obicei mai puțin întâlnit legat de ursire și ursit era practicat de fetele care își doreau să se căsătorească. Pe masa din bucătărie așezau un număr de jumări de carne, în funcție de numărul pretendenților la mâna sa. Se dădea nume fiecărei bucăți de carne și apoi era chemată pisica în casă, care era tentată de ceea ce era așezat pe masă. La ce bucată de carne se oprea, acela era alesul.

Calendarul de ceapă

În ajunul Anului Nou, care în secolul trecut era numit în Sânpetru de Câmpie și Vergel, de regulă, găzdoaia casei lua o ceapă mare și o tăia în jumătate. Apoi din exterior spre interior, în mod alternativ de pe cele două jumătăți de ceapă lua foile și le așeza pe o sită răsturnată cu fundul în sus, pornind de la primul foi, pe care îl cresta și îi spunea Ianuarie, apoi se adăugau până la Decembrie câte un foi pentru fiecare lună. Peste cele 12 foi de ceapă se presăra sare și se așezau apoi la un loc întunecat. În prima zi din an, se verifica câtă apă s-a format în fiecare foi și asta era prognoza precipitațiilor pentru anul ce vine. De multe ori se adeverea această prognoză, iar calendarul de ceapă făcea parte din agrometeorologia populară.

Plugușorul și Sorcova

Cu toate că obiceiurile Plugușorului și a Sorcovei par a fi desprinse din timpuri mai noi și mai moderne, despre plug și plugușor, informațiile ne duc departe, în istorie. Binecuvântarea celui ce ară pământul, orațiile făcute pentru noi începuturi ne fac să ne gândim la alte obiceiuri ce vin din perioada dacilor, care sărbătoreau începutul anului agrar la 1 martie. Astăzi, în unele locuri se mai poartă obiceiuri dedicate plugarului, chiar dacă ele se desfășoară la început de primăvară, așa cum este obiceiul tânjalei din satele maramureșene.

În Ajunul Anului Nou, copiii și tinerii mergeau cu plugușorul, urând gazdei sănătate și bunăstare în anul viitor. Aceștia aveau asupra lor bice cu care pocneau, una sau două “bucine”, confecționate din corn de vacă, în care suflau, făcând mult zgomot, la care se adăuga și o tobă. Scopul era firesc al producerii de zgomote cât mai puternice și a alunga spiritele rele care păreau a fi înmulțite în preajma solstițiului de iarnă, când lumina soarelui era din ce în ce mai puțină. Trebuie menționat faptul că de regulă, cu Plugușorul mergeau băieții, adolescenții, iar la Sorcovă participau mai mult fetele. Se mai poate adăuga faptul că nu era de bun augur ca în prima zi de Crăciun și de Anul nou să intre pe poartă sau ușă, pentru prima dată, o fată sau femeie. Se credea că acestea aduc ghinion gazdei pentru anul ce vine. Urătorii erau de obicei răsplătiți cu bani, iar celor mai mari li se oferea și băutură.

Sorcova și sorcovitul au apărut în Sânpetru de Câmpie, după 1960, practicându-se până în prezent, în dimineața zilei de An Nou. Aceste două obiceiuri, care au fost întotdeauna răsplătite doar cu bani, se mai păstrează și azi, numărul cetelor de urători fiind mai mici, probabil și din cauza îmbătrânirii satelor.

De Anul nou se spune că e bine să îți fie găleata cu apă plină în casă, că o vorbă locală spune că noul an trebuie așteptat cu plin: buzunar plin, găleata de apă plină, farfuriile pline, stomacul plin. În satul Bârlibaș se obișnuia ca femeile, la miezul nopții, să coacă gogoși sau pancove care să crape de coapte ce sunt, anunțând noul an care vine. Chiar dacă există obiceiul ca de Anul nou să se mănânce pește sau cocoș pentru a fi ușor și să te poți strecura prin viață mai bine, în comuna Sânpetru de Câmpie se crede că acum trebuie să faci răcituri, fierbând capul și copitele porcului, iar apoi, din carnea rămasă să faci un caș de porc, acest animal fiind preferat și datorită faptului că se spune că el scurmă mereu înainte și nu râcăie și împrăștie ca celelalte păsări de curte, deci porcul aduce progres.

De la Crăciun până după Bobotează nu se fierbea fasole și nu se mânca, deoarece se credea că îți ies pe corp bube. Tot în această perioadă nu se spălau hainele pe motiv că cel ce le îmbracă să nu se spurce și “bunul obicei”, ca în noaptea dintre ani să dea drumul animalelor din grajdurile vecinilor, ori să mute porțile de la gard pe la alte gospodării. Erau momente vesele și nimeni nu se supăra pentru aceste glume.

Prof. Cornel Banu, Mihai Teodor Nașca

Lasă un comentariu