Motto: “Adevărata victorie este să reușești să-ți păstrezi inima caldă în timpul iernii.” (Marty Rubin)
De Anul Nou, românii merg la urat din casă în casă, pentru a avea noroc, bani și sănătate. “Sorcova”, “Plugușorul”, umblatul cu “Capra” sau cu “Ursul” sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri, păstrate, din moși-strămoși, pe întreg teritoriul României.
Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, “Plugușorul” a ajuns o urare obișnuită pentru recolte bogate în anul ce abia începe, însoțită de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței. Este o colindă în cadrul căreia se regăsesc și elemente teatrale, un strigăt făcut în cor, în ajunul Anului Nou, o urare complexă, acompaniată de instrumente muzicale precum vioară, cimpoi, tobă, fluier și cobză, cu scopul de a amplifica atmosfera zgomotoasă din jurul obiceiului. La sate, “Plugușorul” este extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc uneori cu ele chiar și un plug. Cu timpul, mai ales la oraș, plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Acest obicei era practicat doar de copii și adolescenți, dar acum participă toate generațiile de colindători. În Moldova, cete de flăcăi și de bărbați de curând însurați pleacă cu Plugul. În unele zone ale țării, din grupul colindătorilor fac parte și femei. Versurile vechi, dar originale, ale “Plugușorului” s-au păstrat sute de ani și continuă să ne surprindă de fiecare dată. Începând din seara de Ajun a Anului Nou, “Plugușorul” este recitat de colindătorii care merg din casă în casă întreaga noapte, până la răsăritul soarelui.
PLUGUȘORUL
Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați.
Mâine anul se-noiește,
Plugușorul se pornește
Și începe a ura
Pe la case a colinda.
Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belșug
Pentru brazda de sub plug.
Plugușor cu patru boi
Ia mai mânați, măi, flăcăi!
Hai, hai...
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Și-a-ncălecat
Pe-un cal învățat
Cu șaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâu de mătasă,
Împletit în șase,
Cât vița de groasă.
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleagă-un loc curat
De arat și semănat.
Și-a pornit într-o joi
Cu un plug cu doispreceze boi
Boi boureni,
În coadă codalbeni,
În frunte țintăței.
Ia mai mânați, măi, flăcăi!
Hai, hai...
Cu luna, cu săptămâna,
Își umplu cu aur mâna
Și el vru să vadă
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-n bob cât trestia.
Ia mai mânați, măi, flăcăi!
Hai, hai...
Traian iute s-a întors
Și din grajd alt cal a scos.
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dă sporul la fugit.
Traian iute-a-ncălecat,
La Tinchin a apucat
Și oțel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerătorii țării.
Și-altele mai mititele,
Pentru fete ocheșele
Și neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar mă tem că va-nsera,
Pe-aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Și ne-așteaptă și-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de viță-aleasă,
Cu Cotnar de Drăgășani,
La anul și la mulți ani!
SORCOVA, VESELA
Tradiția românească de Anul Nou spune că, în prima zi a anului, copiii se strâng în grupuri și merg la casele oamenilor pentru a-i colinda.
“Sorcova vesela”, așa cum se numește cântecelul astăzi, nu a avut întotdeauna aceeași versiune. Se spune că, încă din cele mai vechi timpuri, de prin anul 46 î.Hr., când Anul Nou începea la 1 martie, exista obiceiul de a colinda din casă în casă cu ramuri de măslin, în semn de pace, sau de laur, în semn de onoare. Mai târziu, se colinda cu mlădiță înmugurită de măr, care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei, și care, până în ziua de Sfântul Vasile, era înflorită. Cu sorcova se bătea de trei ori umărul persoanei colindate, pentru a-i aduce noroc și sănătate în noul an.
Una dintre legendele românești ale Sorcovei vorbește despre Sfântul Vasile, care L-a rugat pe Dumnezeu să-i dea și lui o zi, iar Dumnezeu i-a dăruit cea dintâi zi a anului, Anul Nou. De bucurie, Sfântul Vasile a luat un clopoțel și a legat la toartă o crenguță de busuioc, urcându-se apoi la Dumnezeu, ca să-i ureze. Astfel s-a născut obiceiul sorcovitului. O altă legendă spune că, în seara de Anul Nou, Sfântul Vasile stătea la fereastră și își scria viața cu lacrimi în ochi. Dracii îl necăjeau, zdrăngănind la geam cu un clopot. Din bunătate, sfântul a binecuvântat ca ziua de Anul Nou să fie una a veseliei și să se umble cu uratul pe la ferestre.
SORCOVA, VESELA
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca vița-de-vie
La Sfântă Mărie,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși,
Copii sănătoși.
Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani,
Să trăiți, să ne dați bani.
CAPRA
“Capra” (“Mersul cu capra”) este numele unui dans tradițional românesc practicat de colindători în perioada cuprinsă între Crăciun și Anul Nou. Ritualul folcloric este însoțit de elemente teatrale, dansul fiind executat de un flăcău mascat în chip de capră și îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos. Masca este alcătuită dintr-un cap de capră din lemn cu maxilarul inferior mobil, tras cu o sfoară în timpul dansului și impunând prin sunet ritmul mișcărilor. Cel mai importat în Jocul caprei este ca mișcările să fie realizate corect de la botul caprei, corpul fiind purtat într-o parte și în alta de la jumătate, ondulându-se și formând valuri. “Probabil, originea este în vechi culte ale divinităților cu înfățișări animaliere care mor și renasc; asta se potrivește foarte bine și cu perioada anului în care timpul vechi, îmbătrânit, uzat, al anului este cel care renaște, crește soarele în fiecare zi, odată cu Solstițiul de iarnă.” (Șerban Anghelescu, etnolog la Muzeul Țăranului Român din București). Jocul caprei prezintă un scenariu al morții și învierii rituale. Capra cade la pământ și trebuie să fie resuscitată, readusă la viață. “Pe durata jocului, capra dansează, consumând energii vitale, moare și renaște, simbolizând regenerarea ritualică și continuitatea vieții.” (Marcel Lutic, etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei). În unele sate din Bucovina, întâlnim mai multe capre, sub forma unor cete (Ostra), iar în alte zone ale țării, capra este singură, în prezența ciobanului, a unui moș și a unei babe. “Capra” și însoțitorii ei umblă din casă în casă, dansând la ușa fiecăreia. Versurile și jocul fac trimitere la ideea fertilității ca transformare cosmică.
CAPRA
Vine capra de la munte
Cu steluță albă-n frunte,
Are-n coarne ramuri multe
Și mai mari, și mai mărunte!
Pe munte ca florile
Pasc ciobanii caprele.
Bine-i șade caprei mele
Cu hurmuz și cu mărgele.
Frumoasă-i căprița mea
Cu covor și cu basma.
Ța, ța, ța, căpriță, ța
A trecut cerbul Carpații
Ca să joace la toți frații
Cu covor împestrițat,
Cu luceferi înstelat.
Pe câmpul cu floricele,
Pe ape cu pietricele,
Din copite scânteia,
Cărările deschidea,
Lumea-ntreagă bucura
Ța, ța, ța, căpriță, ța.
Cu covor și cu basma
Pentru anul care vine
S-auzim numai de bine
La anul și la mulți ani!
Vine capra de la munte
Cu steluțe albe-n frunte.
Asta-i capră-adevărată.
Ța, ța, ța, capriță, ța!
Gazdele să-ți dea paraua
Și să-ți umple teșchereaua!
Hai, căpriță, să jucăm,
Ța, ța, ța, căpriță, ța! Măi!
Câte șindrile pe casă, atâția galbeni pe masă!
Câte pene pe cocoși, atâția copii frumoși!
Câte flori sunt în livadă, atâția galbeni în ladă!
Câți cărbuni sunt în cuptor, atâtea vite-n obor!
Zi, măi! Da' mai zi, măi!
Gazdele să-ți dea paraua
Și să-ți umple teșchereaua!
Hai, căpriță, să plecăm!
Ța, căpriță, ța!
Mariana Cristescu
