Cum ne ajutăm copilul emotiv

Distribuie pe:

Pe cât de năzdrăvani și curajoși sunt unii copii, pe care nimic nu îi poate opri din entuziasmul lor, pe atât de sensibili și impresionabili sunt alții, față de care părinții nu mai știu cum să se comporte pentru a-i scoate din starea lor mereu defensivă.

Însă psihologii de la totuldespremame.ro vin în ajutorul părinților cu sfaturi pertinente despre comportamentul față de copilul emotiv, astfel încât acesta să fie ajutat și... descătușat.

Nu îl face să se rușineze - Copiii care sunt mai emotivi tind să se închidă și mai mult în ei atunci când aud expresii de genul ,,copil obraznic ce ești” sau ,,de ce nu poți face asta bine?”. Deși sunt des folosite ca formă ușoară de corecție, astfel de expresii pot face mai mult rău decât bine unui copil care are o sensibilitate emoțională. Cel mai indicat este să îi spui cu calm atunci când greșește, să îi amintești că ești alături de el și că, data viitoare, lucrurile o să iasă mult mai bine.

Evită tachinările - În unele familii, tachinările sunt folosite și ca formă de amuzament, dar mesajele sarcastice nu sunt deloc indicate, mai ales dacă ești părintele unui copil emotiv. De ajutor este să înlocuiești astfel de expresii cu unele de încurajare, astfel putând ajuta și la creșterea stimei de sine. Treptat, el va căpăta mai multă încredere în el, iar pe măsură ce crește va înțelege că și tachinările își au rostul lor.

Nu e bine să fii mereu permisiv - Copilul e emotiv și eviți să îl corectezi când greșește de frică să nu îi rănești sentimentele și mai mult? Combinația dintre disciplină și dragoste îl poate ajuta mult pe copilul emotiv. Nu numai că va înțelege când face greșit un lucru, dar va căpăta mai multă încredere în el, precum și putere să facă lucrurile mai bine pe viitor.

Schimbă-ți tonul vocii când îl corectezi - Folosirea tonului grav atunci când corectezi un copil emotiv este de cele mai multe ori mai mult decât necesar pentru a descuraja comportamentul greșit. Pentru copil contează foarte mult să nu își supere părintele, așa că simpla atenționare că a făcut un lucru greșit pe un ton cald îl va ajuta să se îndrepte.

Conectează-te cu el înainte de a-l corecta - O regulă de aur, mai ales pentru copilul emotiv, este să te conectezi cu el înainte de a-l corecta. Și asta deoarece tinde să se închidă și mai mult în el dacă te consideră o amenințare. Nu ezita să îi amintești că îi ești alături indiferent ce face și că îl vei ajuta.

Ajută-l să se calmeze - Înlocuiește pedepsele ca “trimisul la colț” cu discuții în care să îl calmezi pe copil (bine este să aveți aceste discuții în zone unde copilul se simte confortabil, de exemplu, camera lui), după care să îi explici că a greșit și că unele lucruri nu sunt ușor cu trecut de vederea.

Spune-i care sunt consecințele faptelor lui - Schimbarea tonului și menționarea greșelii sunt de cele mai multe ori suficiente pentru a corecta un copil emotiv. S-a întâmplat totuși să repete greșeala, deși i-ai explicat care sunt limitele? Atunci spune-i pe înțelesul lui care sunt consecințele, dar și că dorești ca el să nu mai facă aceeași greșeală. De asemenea, este bine să descoperi și de ce a făcut de mai multe ori același lucru greșit.

Ajută-l să devină încrezător după ce îl corectezi - Afirmațiile pozitive, cuvintele de încurajare, timpul dedicat jocului alături de copil și acordarea de atenție sunt “unelte” la care poți apela cu încredere. Nu ezita să îi amintești ori de câte ori ai ocazia că ești alături de el și că îl iubești mai mult decât orice. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu