Ieri, Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu Mureș a început distribuirea pachetelor cu produse alimentare acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) derulat de Uniunea Europeană. Pachetele pot fi ridicate, de marți (3.01.2023) până vineri, între orele 8.00-15.00 - în prima săptămână a lunii ianuarie, urmând ca ulterior să poată fi preluate de luni până vineri, în același interval orar menționat anterior, din locația situată în Târgu Mureș, str. Ludușului, nr. 29.
Beneficiari eligibili sunt: persoanele singure și familiile cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pachetele conțin: făină albă de grâu (5 kg); mălai (4 kg); paste făinoase (800 g); ulei (4 litri); zahăr (2 kg); orez (4 kg); 5 conserve din carne de vită a câte 300 g; 3 conserve din carne de porc a câte 900 g; 5 conserve pate de ficat de porc a câte 200 g; 2 borcane de compot de fructe a câte 720 ml; 1 borcan de gem de fructe (360 g); 1 borcan de gem de fructe dietetic (360 g).
Produsele sunt preambalate în cutii de carton, însumând o greutate de aproximativ 25 kg/cutie.
Ridicarea ajutoarelor se face personal, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identității persoanei pe listă și a semnăturii de primire de către destinatarii finali.