Verbe și proverbe: “Românului nu-i nevoie să-i furi traista, că și-o pierde singur”!

Distribuie pe:

Tot mapamondul aflase, încă în urmă cu patru ani - cu excepția Guvernului român, probabil - faptul că, în plină criză economică (reală sau indusă subliminal!), țara noastră ar fi avut/ ar avea șanse maxime să concureze Rusia pe piața energetică europeană. Prin decizia din 3 februarie 2009 a Curții Internaționale de la Haga, ce restituia României Insula Șerpilor, am devenit unicul stat din Europa, cu excepția regiunii Caucazului, care deține importante rezerve confirmate de hidrocarburi.

Practic, revenirea Insulei Șerpilor sub autoritatea statului român ne plasa, automat, într-o poziție extrem de favorabilă din punct de vedere economic și geopolitic, poziție încă neexplorată și neexploatată.

Paradoxal, pentru aparent “împiedicații” de la vârf, până și exploatarea resurselor de aici s-a dovedit, însă, un proiect latent, perdant chiar, din motive care, mie și, probabil, multora dintre cititori, nu ne scapă, întrucât, de fiecare dată când s-a ivit ocazia, peste “luminițele de la capătul tunelului” s-a tras urgent obrocul, fie că a fost vorba de “industria de fier vechi” ori de mineritul din perimetrul aurifer, în special. Cineva, dresat de... “alte voci, din alte încăperi”, le-a pus, și continua să le pună la păstrare, așteptând, la ordin, sezonul de vârf al negocierilor cu comisioane grase.

Pentru a fi mai clară situația, voi face apel la memoria colectivă.

Ocupată în 1944 de către Uniunea Sovietică, mica formațiune stâncoasă în suprafață de 17 hectare, răsărită în Marea Neagră la 45 de km de țărmurile de astăzi ale României și Ucrainei, a fost cedată forțat rușilor, prin Protocolul sovieto-român, protocol secret încheiat la Moscova, în 23 mai 1948. Acest document nu a fost ratificat, niciodată, de Adunările Naționale (parlamentele) României și URSS. În 1949, românii aflați pe insulă au refuzat să predea farul, fiind arestați. Abuzurile din acei ani au fost recunoscute prin Tratatul cu privire la regimul frontierei româno-sovietice, încheiat de cele două guverne la București în 1961, dar descoperirea, în anii '80, a unor zăcăminte de hidrocarburi a mărit importanța insulei.

După destrămarea URSS, în 1990, Insula Șerpilor a trecut în stăpânirea Republicii Ucraina și a fost necesar un lung proces, la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, pentru ca România să reintre în drepturi. La Haga s-a judecat în fapt, delimitarea platoului maritim dintre Ucraina și România, după ani de negocieri fără rezultat. “Acest dialog a fost inițiat practic politic prin Tratatul de bază din 1997 încheiat între România și Ucraina, care preciza că urmează să înceapă o negociere privind un acord de frontieră, inclusiv în ceea ce privește delimitarea platoului continental al Mării Negre. (...) Discuția se purta pe solicitarea Ucrainei ca Insula Șerpilor să se considere punctul cel mai avansat al teritoriului ucrainean, având propriul spațiu maritim, propria mare teritorială. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, pierderea teritorială pentru România ar fi fost semnificativă. Partea română a arătat că insula nu este locuibilă, deci este o rocă, și, conform Dreptului Internațional, nu are dreptul la platou continental”, a explicat fostul ministru Cristian Diaconescu.

Prin decizia de la Haga, România a obținut toate zonele în care există rezerve de hidrocarburi. Neavând capacitatea de a exploata zăcămintele de adâncime din mare și de pe uscat prin forțe proprii, pentru că nu dispune de tehnologia necesară, România are nevoie de companiile occidentale, care, la rândul lor, au nevoie de stabilitate legislativă și de un mediu predictibil pe termen lung.

În 2012, americanii de la Exxon și austriecii de la OMV Petrom au descoperit, în perimetrul botezat “Neptun Deep”, pe care îl concesionaseră împreună, o cantitate de gaz estimată la 200 de miliarde de metri cubi, de 18 ori consumul anual al României. Pentru extragerea gazului, Exxon și OMV aveau nevoie de un cadru legal, care a fost tergiversat, intenționat sau nu, până în 2018. Legea dată atunci de PSD i-a făcut pe americani să se retragă și pe austrieci să rămână în expectativă. Patru ani mai târziu, modificarea acesteia a fost validată pentru a-i încuraja să revină.

“Prin zonă off-shore se înțelege o țară sau un teritoriu cu un regim de înlesniri fiscale, care, de obicei, limitează accesul la informațiile despre operațiunile financiare efectuate prin această zonă, motiv pentru care se consideră a fi un paradis fiscal.”

Deci, în 2022, Parlamentul a schimbat Legea Offshore, pentru a permite reluarea investiților de exploatare a resurselor din Marea Neagră, întrerupte în 2018 de PSD, care, sub pretextul luptei cu imperialismul corporatist, a ținut țara captivă dependenței de gazul rusesc.

Spre deosebire de vechea lege din 2018, investitorii își pot deduce investițiile în proporție de 40% din totalul impozitului, față de 30% cât era înainte. A fost eliminată obligativitatea ca investitorii să vândă pe piața din România 50% din cantitățile extrase din Marea Neagră, precizându-se că aceștia “au dreptul să comercializeze liber hidrocarburile” la prețurile și în cantitățile pe care le doresc, în acord cu principiile UE. Dar, în cei patru ani care au trecut, România a pierdut o serie de oportunități irecuperabile. Situația nu e atât entuaziasmantă cum încearcă s-o prezinte ministrul Virgil Popescu. S-a pierdut timp prețios, lăsând la o parte faptul că, între timp, și Turcia și-a descoperit hidrocarburi în platoul ei maritim, iar Erdogan nu este vreun nătăfleț așteptând “să-i pice-n gură para mălăiață”. Concurența se anunță serioasă.

Fără îndoială, investitorii au devenit mult mai precauți din cauza războiului din Ucraina, mai ales a manevrelor militare din Marea Neagră. În februarie 2022, Rusia reocupase temporar, violent, Insula Șerpilor, aflată la 297 de kilometri vest de Peninsula Crimeea alipită prin “referendum” și la doar 45 de kilometri de țărmurile României. Ce-i drept, insula nu are sursă proprie de apă potabilă, dar chiar populată de aproximativ 100 de soldați ucraineni este un obiectiv strategic pentru Moscova și Sevastopol, unde se află Flota rusească a Mării Negre. Unda de șoc a luptelor de acolo ar putea influența oricând viitorul extracțiilor de adâncime. Iarăși spun că guvernanții români au fost gură-cască, incompetenți și chiar trădători (unii), s-au pierdut bani mulți și timp prețios.

Înclin să cred că refuzul acceptării noastre în Schengen este, în fond, un mizerabil șantaj austriac, pretextul migrației excesive dovedindu-se o minciună sfruntată. “Adevărata miză pentru Austria este reprezentată, de fapt, de gazele din Marea Neagră. Austriecii vor acum modificarea Legii Off-shore în acest sens, pentru că legea actuală prevede faptul că România deține dreptul de preempțiune la achiziția gazelor. Iar Austria vrea ca toată cantitatea produsă din Marea Neagra, partea Petrom, să fie dusă prin Ungaria către Austria, 25% să rămână în Ungaria și 75% să meargă spre Austria și Bavaria”, potrivit surselor.

Cu excepția lui Johann Strauss, care îl prețuia pe românul Iosif Ivanovici - autor al valsului “Valurile Dunării”, austriecii nu ne-au fost niciodată prieteni.

Mariana Cristescu

Lasă un comentariu