2023 aduce schimbări de structură organizațională în companiile românești

Distribuie pe:

Războiul din Ucraina, perspectivele sumbre în ceea ce privește economia mondială și criza energetică creează deja de multă vreme tensiuni pe toate piețele. În acest context organizațiile și companiile din întreaga lume au nevoie să își schimbe strategiile de afaceri pentru a putea concura cu competitori pe care, în multe situații, încă nu îi cunosc. Ca să poată face acest lucru companiile trebuie să găsească noi modalități prin care aibă acces la date și informații actuale, verificate și bine structurate, iar una dintre modificările prioritare este includerea, în structura organizațională, a unui departament de Competitive Intelligence, care să funcționeze ca sursă de informații și suport pentru celelalte departamente și structuri în vederea atingerii obiectivelor de business.

Un studiu derulat anul acesta de Competitive Intelligence Alliance împreună cu Klue a evidențiat faptul că 89% dintre manageri au declarat că piața a devenit mai competitivă în 2022. Totodată, 31% dintre companiile care au deja implementat un departament intern de Competitive Intelligence au declarat că și-au mărit echipa, ca urmare a beneficiilor aduse de rapoartele acestora în luarea deciziilor strategice.

Nevoia pentru astfel de servicii a început să fie conștientizată tot mai mult și în România, iar câteva universități au deschis chiar cursuri de specializare. În contextul creșterii cererii din piață, pentru a veni în sprijinul business-urilor din România, compania românească de Competitive Intelligence Krugman & Partners va lansa în primul trimestru din 2023 o serie de programe de training, într-un format modular.

“Departe de teoria gri, training-urile Krugman & Partners sunt orientate către zona practică, participanții lucrând cu studii de caz în fiecare sesiune. Livrarea independentă a modulelor propuse face din acest program de training o experiență intensivă. Discuțiile și dialogurile interesante cu lectorii și participanții vor lărgi tuturor orizontul Intelligence-ului Competitiv, structura fiind construită astfel încât la finalul programului cei interesați să poată să dezvolte în cadrul propriilor organizații o funcțiune de Strategic & Competitive Intelligence”, a spus George Alexe, managing director al Krugman & Partners.

Nevoia unei astfel de specializări se observă și pe site-urile specializate în recrutarea de personal. La nivelul Uniunii Europene sunt în acest moment disponibile câteva sute de poziții în zona de Competitive Intelligence, acesta fiind un alt indicator care arată tendințele companiilor de a-și dezvolta departamente interne în acest domeniu.

Activitatea de Competitive Intelligence oferă companiilor și antreprenorilor un avantaj strategic prin furnizarea de intelligence concurențial care le permite să ia decizii mai bune și să fie mai bine pregătiți pentru a face față provocărilor din piață. Funcția internă de competitive intelligence permite identificarea amenințărilor și oportunităților din piață și un răspuns mai eficient la tendințele industriei. De altfel, conform aceluiași studiu deja menționat, 30% dintre respondenți au spus că își actualizează trimestrial informațiile legate de concurenți pentru a putea rămâne competitivi, în timp ce 20% au spus că aceasta este o activitate cu recurență lunară.

Valoarea globală a pieței de competitive intelligence și cybersecurity se apropia în 2019 de nivelul de 40 de miliarde de dolari, iar estimările indică o dublare a acesteia în următorii cinci ani.

(Sursa: 2value.ro)

Lasă un comentariu