La prima vedere, alăturarea unui termen comun universului creștin cu unul ce ține de istoria păgânismului antic poate părea - și chiar este - puțin forțată. Și totuși substratul celor două evenimente este același. Pe 10 ianuarie 49 î. Hr., Iulius Cezar se pregătea să intre în Cetatea Eternă pentru a-și revendica tronul imperial, trecerea râului Rubicon echivalând cu o declarație de război. Se pare că în acest context ar fi rostit celebra maximă Alea iacta est, adică zarurile au fost aruncate, cu alte cuvinte, nu mai există cale de întoarcere.
Pentru iudeii proaspăt scăpați de sub povara biciului egiptean, Țara făgăduinței o reprezenta ținutul de dincolo de Iordan, așadar trecerea acestuia constituia împlinirea destinului făgăduit de Dumnezeu. Lui Moise însuși i se interzice trecerea Iordanului pentru că făcea parte din generația ce căzuse în idolatrie pe parcursul celor 40 de ani de peregrinări. Cel care va forța Rubiconul canaanit va fi Iosua, la porunca lui Dumnezeu: “Moise, robul Meu, a murit. Scoală dar și treci Iordanul tu și tot poporul acesta ” (Iosua, 1, 2). Deci traversarea Iordanului însemna, în plan simbolic, trecerea de la statutul de rob la cel de om liber. Tocmai de aceea epocala întâlnire dintre Hristos și Sf. Ioan Botezătorul are loc, nu pe malul râului cum este consemnată în pricesnele specifice Bobotezei, ci în mijlocul acestuia, cum o vedem magistral surprinsă de icoana praznicului, arătând un Mesia gata să traverseze râul, semn al ieșirii din robia păcatului și inaugurarea libertății prin iubire. Aici avem, de fapt, și prima profeție făcută de Hristos care, la ezitarea Botezătorului, afirmă că trebuie să se împlinească toată dreptatea, dreptate ce se va împlini în Grădina Ghetsimani: Părinte, împlinească-se voia Ta (dreptatea Ta n.n). Icoana Botezului ni-l înfățișează pe Hristos aproape gol sau îmbrăcat cu goliciunea adamică, înapoind astfel umanității paradisiacul Său veșmânt de slavă, cum observa Paul Evdokimov.
Într-un al treilea registru, la slujba Botezului pruncilor preotul, invocă Duhul Sfânt să se pogoare peste apa din cristelniță, simbol evident al Iordanului, și să-i confere acesteia harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului, deci calitatea de pasaj de trecere de la moarte la viață și de la pământ la cer. Așadar prin binecuvântare, apa ce adusese moartea prin potop devine izvor de apă vie, deci primește valoarea sângelui hristic prelins la jertfa de pe Cruce. Pruncul moare prin întreita afundare și învie prin scoaterea cu fața spre altar (și nu altfel!!!), devenind astfel ostaș al lui Hristos, ostaș care își va urma Comandantul, cu demnitate și curaj, până la capăt. Urmează imediat, ca și în cazul lui Hristos, confirmarea divină, pecetea darului Duhului Sfânt, ungerea cu Mir, consacrarea regală. Din acel moment, drumul către Cetatea Eternă ne este deschis tuturor. Am trecut fiecare prin Iordanul nostru. Dar puțin mai devreme, atunci când la întrebarea preotului te lepezi de Satana..., răspundem mă lepăd, iar în clipa următoare îl scuipăm disprețuitor - nu pe prunc!!!! - ci pe Satana însuși. Atunci, într-adevăr, zarurile au fost aruncate. Atunci... am trecut cu toții Rubiconul.
Preot Daniel Cota, Rușii Munți
