Analiști apropiați de modul de gândire al BNR ne vorbesc despre faptul că la sfârșitul anului vom asista la o reducere a inflației, bazați pe faptul că asistăm la o scădere a prețurilor la energie. Eu cred că scăderea prețului la energie este conjuncturală. În principal bazată pe aceste condiții de iarnă caldă, care nu știm cât va mai ține.
În al doilea rând, este bazată și de a șasea rundă de sancțiuni aplicate de UE importurilor din Rusia. Astea sunt conjuncturale, nu sunt lucruri permanente, deci ne putem aștepta oricând la o revenire a prețurilor. Chiar dacă vor fi fluctuații în sus sau în jos, părerea mea este că vom încheia 2023 cu o inflație de 2 cifre. Iar asta este foarte mult, pentru că economia României este într-o stare de precaritate, noi nu avem în condițiile actuale o politică de stimulare a producției interne, suntem foarte în urmă cu rezolvarea obiectivelor PNRR- ului, din ce am văzut eu sunt vreo 90 de elemente care nu au fost îndeplinite până la final de 2022.
Avem trei elemente care ne doboară orice intenție de a dezvolta economia într-o manieră sănătoasă.
Primul element este suma enormă pe care o plătim pentru acoperirea datoriei externe, cea făcută pe timpul perioadei Orban-Cîțu, când a fost ridicată la aproape 50%.
Avem deficitul balanței comerciale, care a ajuns la un maxim istoric. Este foarte grav, pentru că asta înseamnă că România trăiește pe împrumut, este îndatorată, nu e capabilă să își acopere nici investițiile, nici importurile.
Și mai avem și deficitul contului curent. Acum câteva zile ne-am împrumutat iarăși pe 30 de ani, cu o dobândă mare, mai mare decât a Ungariei, spre exemplu.
Toate lucrurile astea nu mă duc la concluzia că în 2023 ar exista elemente viabile care să ducă la scăderea inflației.
Vreau să adaug niște elemente destul de neplăcute care vor apărea în lunile martie-aprilie, după părerea mea. Unul dintre elemente va fi o criză de lichiditate la nivelul populației. Vom avea o lipsă de bani. Ce au avut, românii au cheltuit, pe vacanțe, pe sărbători etc. Lefurile și pensiile nu au crescut la nivelul inflației, deci consumul o să scadă, iar asta înseamnă o scădere pe ansamblu la nivelul economiei. Dar lucrurile se complică, pentru că acest consum va fi în scădere, dar se va baza tot pe import, mai ales la alimente și produsele de folosință imediată.
O să apară o mare dificultate în dezvoltarea unor programe serioase de investiții. Noi am pus carul înaintea boilor. Investițiile cu care ne lăudăm că le vom face vor avea un impact negativ imediat prin înrăutățirea balanței comerciale. România nu mai are o producție de bunuri de capital, deci tot ce înseamnă investiții înseamnă bunuri de import. Bitum pentru șosele, feronerie, sticlă, etc. Nici aici nu vom avea o creștere importantă.
Și mă mai aștept și la o creștere a șomajului. Nu la cifre foarte grave, dar față de șomajul foarte mic existent acum în România va exista o creștere. Mă bazez aici pe faptul că se preconizează că 30.000 de firme își vor înceta activitatea în primăvară, pentru că nu își pot achita facturile la energie. Asta înseamnă șomaj și o agravare a situației sociale.
BNR a majorat dobânda cheie la 7%, de la 6,75% pe an. Iată ce înseamnă acest lucru.
Înseamnă că BNR continuă să încerce să folosească politica monetară ca instrument de potolire a inflației. Este, de altfel, singurul instrument pe care îl are la dispoziție. Nu l-a folosit foarte bine până acum, pentru că inflația a mers înainte, dar încearcă. Nu reprezintă cine știe ce, din punctul meu de vedere, pentru că în România, inflația nu este numai monetară, ci și structurală. Economia are două deficite majore, cel de cont curent și cel de balanță comercială, deci ea aduce în permanență inflație din străinătate. Ar trebui să existe o corelație între politica monetară și cea guvernamentală, dar nu există.
Banca a făcut această creștere, cu niște consecințe negative, dar Guvernul nu a făcut nimic. Guvernul nu are o politică anti-inflaționistă, ci una de sprijinire a unor categorii de populație afectate de inflație. Dar lasă economia și cealaltă parte a populației la voia întâmplării, nu face nimic pentru reducerea inflației. Nu a intervenit nici la prețul energiei, nici la prețul alimentelor, nici la prețul carburanților, nimic.
BNR face asta, dar cu niște consecințe care încep să fie limita suportabilității pentru anumite categorii de populație. Și e pentru prima oară când ne gândim cu destul de multă îngrijorare la populația care reprezintă motorul societății moderne, anume clasa mijlocie. Principalii clienți ai creditelor sunt reprezentații acestei clase. Ei, cu un venit de 1.000 euro pe lună, au început să se gândească la îmbunătățirea calității vieții lor luând credite pentru un apartament mai spațios, o mașină etc. Dar în momentul de față, aceste rate îi afectează enorm și îi coboară la limitele sărăciei. Anumite calcule arată că în condițiile în care ai un venit de aproximativ 1.000 euro pe lună, această creștere a ratelor te duce la cheltuieli de 33% din această sumă. Deci bugetul familiilor clasei mijlocii suferă foarte mult!
Asta înseamnă că se vor reduce cheltuieli despre care noi credeam că ne includ în Europa modernă, adică cele pentru educație, cultură, timpul liber, emancipare, socializare. Toate astea nu mai pot fi susținute. Deci nu avem o scădere doar a standardului de viață în termeni de prețuri, ci a condițiilor de viață în termeni de condiții pe care societatea le oferă pentru a deveni un cetățean al Europei moderne. Deci asistăm la un atac la clasa mijlocie, iar asta mă îngrijorează, pentru că această populație ține economia în viață!
Apare încă un pericol major pentru economie. Creditul este un instrument al dezvoltării. SUA așa s-au dezvoltat. Creditul de tip american a dus la dezvoltarea societății. Dar asta dacă e folosit bine! Și americanii au avut problema lor, pentru că s-au făcut credite la credite la credite. Noi suntem în pericolul ca destul de mulți cetățeni care au luat credite imobiliare să facă efortul să dea avansul înapoi. Să se ferească de a mai lua credite, știind că nu pot plăti. Asta înseamnă o micșorare a pieței creditelor în România, lucru negativ pentru bănci, dar și pentru sectorul imobiliar.
Acesta este un prim aspect al unui proces care va începe curând.
Al doilea proces este cel al falimentului personal. Pentru cei care nu mai pot să plătească, se poate ajunge în situația asta. Adică pierd garanția creditului, în mare parte în România fiind vorba de case, de fapt. Eu nu cred în metodele vânturate astăzi prin piață, de salvare prin diferite tertipuri de ceea ce se întâmplă cu ROBOR și IRCC.
Se spune că poți plăti în avans creditul. De unde să iei bani pentru așa ceva? Se spune că se poate renegocia, dar asta costă, ori să amâni plata ratelor, dar pentru asta trebuie să fii sigur că la data scadentă vei avea de unde să plătești dobânda la dobândă. Per ansamblu, situația este dificilă pentru toți cei care au luat credite. Dacă ne referim și la faptul că aceste credite au pe orizontală un ecou în multe activități, atunci trebuie să spunem că situația creditării va fi simțită în mod negativ de întreaga societate, pentru că încetinirea activității duce la o situația stagnantă, per ansamblu.
Prof. univ. dr. Mircea Coșea
