Motto: “Cine neagă pe Dumnezeu neagă ordinea morală a universului. Dar e dovedit că oricine neagă ordinea morală e pierdut, fie ca individ, fie ca neam pe acest pământ căci degenerează fizic și degenerează și moralicește” (Mihai Eminescu).
* “Viața este moarte. Viața-i vis. Viața este o corvoadă perpetuă. Cum că sfinxul e o-ntrebare și piramida lui un răspuns și că amândouă la un loc sunt o ecuație, la acestea n-a gândit nimenea. Ce este viața, a întrebat sfinxul. Un raport simetric al unui finit către un infinit, răspunde piramida. Nenorocirea vieții e să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să știi puține, să înțelegi rău, să judeci strâmb, să umbli orbecăind prin o lume pentru tine și să fii nevoit a căuta afară din tine compensațiuni pentru munca grea a viețuirii”.
***
* “Moartea, cum înțelepciunea e echilibrul gândirei, este echilibrarea existenței. Ea este înțelepciunea vieții, rezultatul final a toată munca și osteneala noastră; cine gândește des că are să moară acela-i așa de înțelept. Dacă însă din moarte poți învăța înțelepciunea e semn că însăși înțelepciunea și liniștea trebuie să semene morții. Liniște, somnul etern e așa de scurtă adormirea. A putut cineva să se prindă de aripile somnului, să aibă conștiința de cum doarme? Nu. Și nici nu-l neliniștește. De ce să se teamă de moarte? Moartea e stingerea conștiinței identității numerice. Dar identitatea numerică a unui individ nu este decât o frunză din miile de frunze-n generații pe care arborul lumei le produce cu fiecare primăvară”.
***
* “Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi, sistema cosmică. În mijlocul creațiunii întregi e un atom, punctul matematic comun de concentrațiune a tuturor puterilor lumii, punctul prin existența și pozițiunea căruia puterile sunt un organism: «Dumnezeu». Nu se mișcă un fir de păr din capul vostru fără știrea lui «Dumnezeu»“.
***
* “De ce Cristos e așa de mare? Pentru că prin iubire a făcut ca cearta între voințe (oameni) să fie imposibilă. Când iubirea este, - și ea este, numai când e reciprocă - și reciprocă absolut va să zică universală; Când iubirea e, cearta e cu neputință, și de e cu putință, ea nu e decât cauza unei iubiri preînnoite și mai adânci de cum fuse-nainte”.
Mihai Eminescu (15- ianuarie 1850-1889), “Poet Nepereche”, prozator, jurnalist, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la ideile romantismului european din sec. al XVIII-lea și al XIX-lea, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. Eminescu a recuperat temele tradiționale ale romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia chiar a dorit să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia agresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Schopenhauer și Kant. A lucrat un timp la traducerea cărții “Critica rațiunii pure”, la îndemnul lui Maiorescu, cel care-i ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă. În anul 1948, a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. Există mai multe teorii cu referire la moartea sa. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București, sub “teiul sfânt”, după spusele lui Caragiale. George Călinescu spune despre moartea poetului: “Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc...”, iar Tudor Vianu afirma: “Fără Eminescu am fi altfel și mai săraci!”
Cu dragoste creștinească,
părintele Ilie
