BNR a majorat dobânda cheie la 7%, de la 6,75% pe an. Iată ce înseamnă acest lucru.
Înseamnă că BNR continuă să încerce să folosească politica monetară ca instrument de potolire a inflației. Este, de altfel, singurul instrument pe care îl are la dispoziție. Nu l-a folosit foarte bine până acum, pentru că inflația a mers înainte, dar încearcă. Nu reprezintă cine știe ce, din punctul meu de vedere, pentru că în România, inflația nu este numai monetară, ci și structurală. Economia are două deficite majore, cel de cont curent și cel de balanță comercială, deci ea aduce în permanență inflație din străinătate. Ar trebui să existe o corelație între politica monetară și cea guvernamentală, dar nu există.
Banca a făcut această creștere, cu niște consecințe negative, dar Guvernul nu a făcut nimic. Guvernul nu are o politică anti-inflaționistă, ci una de sprijinire a unor categorii de populație afectate de inflație. Dar lasă economia și cealaltă parte a populației la voia întâmplării, nu face nimic pentru reducerea inflației. Nu a intervenit nici la prețul energiei, nici la prețul alimentelor, nici la prețul carburanților, nimic.
BNR face asta, dar cu niște consecințe care încep să fie limita suportabilității pentru anumite categorii de populație. Și e pentru prima oară când ne gândim cu destul de multă îngrijorare la populația care reprezintă motorul societății moderne, anume clasa mijlocie. Principalii clienți ai creditelor sunt reprezentații acestei clase. Ei, cu un venit de 1.000 euro pe lună, au început să se gândească la îmbunătățirea calității vieții lor luând credite pentru un apartament mai spațios, o mașină etc. Dar în momentul de față, aceste rate îi afectează enorm și îi coboară la limitele sărăciei. Anumite calcule arată că în condițiile în care ai un venit de aproximativ 1.000 euro pe lună, această creștere a ratelor te duce la cheltuieli de 33% din această sumă. Deci bugetul familiilor clasei mijlocii suferă foarte mult!
Asta înseamnă că se vor reduce cheltuieli despre care noi credeam că ne includ în Europa modernă, adică cele pentru educație, cultură, timp liber, emancipare, socializare. Toate astea nu mai pot fi susținute. Deci nu avem o scădere doar a standardului de viață în termeni de prețuri, ci a condițiilor de viață în termeni de condiții pe care societatea le oferă pentru a deveni un cetățean al Europei moderne. Deci asistăm la un atac la clasa mijlocie, iar asta mă îngrijorează, pentru că această populație ține economia în viață!
Apare încă un pericol major pentru economie. Creditul este un instrument al dezvoltării. SUA așa s-au dezvoltat. Creditul de tip american a dus la dezvoltarea societății. Dar asta dacă e folosit bine! Și americanii au avut problema lor, pentru că s-au făcut credite la credite la credite. Noi suntem în pericolul ca destul de mulți cetățeni care au luat credite imobiliare să facă efortul să dea avansul înapoi. Să se ferească de a mai lua credite, știind că nu pot plăti. Asta înseamnă o micșorare a pieței creditelor în România, lucru negativ pentru bănci, dar și pentru sectorul imobiliar.
Acesta este un prim aspect al unui proces care va începe curând.
Al doilea proces este cel al falimentului personal. Pentru cei care nu mai pot să plătească, se poate ajunge în situația asta. Adică pierd garanția creditului, în mare parte în România fiind vorba de case, de fapt. Eu nu cred în metodele vânturate astăzi prin piață, de salvare prin diferite tertipuri de ceea ce se întâmplă cu ROBOR și IRCC.
Se spune că poți plăti în avans creditul. De unde să iei bani pentru așa ceva? Se spune că se poate renegocia, dar asta costă, ori să amâni plata ratelor, dar pentru asta trebuie să fii sigur că la data scadentă vei avea de unde să plătești dobânda la dobândă. Per ansamblu, situația este dificilă pentru toți cei care au luat credite. Dacă ne referim și la faptul că aceste credite au pe orizontală un ecou în multe activități, atunci trebuie să spunem că situația creditării va fi simțită în mod negativ de întreaga societate, pentru că încetinirea activității duce la o situație stagnantă, per ansamblu. Pentru că, per ansamblu, România a intrat într-o criză a creditelor. Din cauza dobânzilor prea mari, creditul nu mai joacă rolul pe care-l are, acela de stimulator al dezvoltării. Prin urmare, vom asista la o renunțare la credite, unii vor da banii înapoi, pentru că nu vor mai putea merge mai departe, și la o criză, nu știu cât de profundă a pieței imobiliare. Efectul este într-un domeniu foarte periculos, și anume politica demografică. România riscă, în 50 de ani, să-și piardă populația. Iar una dintre măsurile ce trebuie luate este de a asigura posibilitatea tinerilor de a avea copii în condițiile în care au și un loc unde să locuiască, un apartament. Actualele condiții limitate de creditare merg departe până la politica demografică.
Prof. univ. dr. Mircea Coșea
