Elevii vor intra de vineri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanță prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Române și nu vor face cursuri luni și marți. Cursurile vor reîncepe miercuri.
Următoarea vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene și al municipiului București, este programată în perioada 6 – 26 februarie.
Programele “Școala altfel” și “Săptămâna verde” se vor desfășura între 27 februarie și 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri.
Prin excepție, la clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor “Școala altfel” și “Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică. (Agerpres)

