Vă amintiți vechea dezbatere despre lideri, respectiv dacă așa se nasc sau pot fi antrenați pentru a deveni? Experiența m-a convins că prima variantă este cea reală. Modul în care definim liderii diferă. Însă la bază, liderii sunt oameni care lucrează cu și pentru oameni. Iar acest talent, ca oricare altul, necesită formare temeinică și continuă pentru performanță.
Viața fiecăruia dintre noi este o clepsidră pe jumătate opacă pentru că nu cunoaștem viitorul. Vedem nisipul acumulat în partea de jos. Și vedem nisipul care coboară spre baza clepsidrei. Însă nu știm dacă și cât a mai rămas în partea de sus.
Fiecare dintre noi este diferit. Unii se concentrează pe jumătatea de jos. Ce-am făcut, ce n-am făcut, cine ne-a greșit sau cui i-am greșit noi, ce-am fi făcut diferit, ce-ar fi fost dacă am fi făcut așa sau altfel. Alții se concentrează pe jumătatea de sus. Ce este acolo, cât mai este, ce-ar putea urma, va fi mai bine sau mai rău. Apoi sunt și cei care se concentrează pe spațiul mic și îngust dintre cele două părți. Carpe diem, trăiește clipa, ce satisfacții pot fi obținute acum și aici.
Toți avem toate cele trei comportamente, ponderea lor însă e diferită. Dar și motivația din spatele acestora. Fiecare ar fi bine să își formuleze rețeta care i se potrivește. Dacă analizăm trecutul pentru a învăța lecții puse în practică în prezent - este o investiție bună. În schimb, dacă trăim în trecut - copleșiți de regrete și reproșuri - pierdem din vedere valoarea prezentului și posibilitățile viitorului. Dacă privim viitorul pentru a-l construi din prezent, atunci este un timp câștigat. Însă dacă ne lăsăm consumați de frica necunoscutului, apocalipse ipotetice de tot felul, ne vor consuma inutil timpul rămas.
Iar dacă ne concentrăm pe momentul prezent pentru a-l valorifica și a ne bucura de el - atunci e un timp care a meritat trăit. Însă dacă îl desconsiderăm, trăind de la un minut la altul, fără nicio considerație unde suntem și încotro ne îndreptăm, probabil vom ajunge la destinații nedorite și fără de întoarcere.
Timpul este cea mai prețioasă resursă. Derularea sa este ireversibilă, iar cantitatea este limitată. Bineînțeles, dacă avem grijă de sănătatea corpului și minții noastre, atunci ne putem bucura de o durată mai mare. Nu întotdeauna, dar de cele mai multe ori. De aceea trebuie să conștientizăm și să ne asumăm deciziile mici și mari din fiecare moment al prezentului. Acestea ne aduc mai aproape sau mai departe de o viață care a meritat să fie trăită. Nu pentru alții, nici în pofida altora. Ci pentru noi înșine și implicit impactul pozitiv avut în viețile celorlalți.
Nu doar oamenii au clepsidrele vieții lor, dar și organizațiile, fie că sunt private, publice, non-profit sau de oricare alt fel. Însă cu o diferență majoră: clepsidrele organizațiilor pot fi întoarse. Clepsidrele oamenilor sunt de unică folosință. Timpul organizațiilor se prelungește prin timpul oamenilor care fac parte din ele. Noi și noi generații adaugă longevitate atâta timp cât în fiecare moment există un leadership puternic care protejează integritatea clepsidrei organizației.
Și țările au clepsidrele lor. Fără un leadership de calitate, clepsidra poate fi răsturnată la orizontală sau chiar spartă. Așa cum pentru oameni, curgerea timpului poate fi un aliat sau un adversar, și în cazul țărilor, fiecare moment poate fi valorificat sau nu, trecutul poate fi înțeles și folosit pentru un viitor mai bun sau nu, iar viitorul poate fi mai bun doar dacă cineva l-a construit din timp. Unii sunt atenți și la celelalte clepsidre din jurul lor. Alții aleargă cu orice preț după iluzia clepsidrei de aur, platină sau paladiu, uitând că nisipul este cam același în toate și curge pentru toți în aceeași direcție.
Liderii au responsabilitatea tuturor clepsidrelor aflate sub conducerea lor, respectiv cea a organizației, dar și cele ale oamenilor. Un lider slab se va preocupa doar de clepsidra personală și le va ignora pe celelalte. Un lider puternic va alege să își pună propria clepsidră în slujba tuturor celorlalte.
Adrian Vascu
