Târgu Mureș: Autobuzele electrice au ieșit pe trasee pentru teste

Distribuie pe:

Primăria municipiului Târgu Mureș a anunțat că în această perioadă are loc testarea noilor autobuze electrice. Acestea pot fi văzute în trafic în aceste zile, circulând fără pasageri. Potrivit instituției, este vorba despre verificarea și monitorizarea funcționării lor din punct de vedere tehnic, adaptarea la trafic și se colectează date privind consumul, capacitatea de încărcare a acumulatorilor, funcționarea frânelor, deschiderea ușilor sau autonomia. Tot acum are loc și instruirea celor care vor conduce autobuzele, dar și al personalului de mentenanță.

Autobuzele vor intra “pe circuit” după efectuarea tuturor testelor tehnice necesare și după finalizarea procedurilor de asigurare a capacității de încărcare a acumulatorilor.

Târgu Mureș a obținut finanțare prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru achiziția a 32 de autobuze electrice de 12 metri lungime, 10 stații de încărcare rapidă și 32 stații de încărcare lentă. Valoarea contractului este 82 milioane de lei (fără TVA).

Lasă un comentariu