Ziua internațională a nonviolenței în școală

Distribuie pe:

“Nonviolența este arma celor puternici” - Gandhi

În 1964, poetul spaniol Llorenç Vidal Vidal a fondat această zi, cunoscută și ca Ziua Internațională a Nonviolenței și Păcii, având drept scop sensibilizarea oamenilor cu privire la violența din școli. Este celebrată pe 30 ianuarie, ziua în care s-a stins din viață Mahatma Gandhi (1869-1948), cel mai important promotor al păcii și toleranței. Mesajul acestui demers este: “Iubire universală, nonviolență și pace. Iubirea universală este mai bună decât egoismul, nonviolența decât violența și pacea decât războiul”.

Aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în școli, iar 27% admit că au fost agresori, relevă un studiu al organizației Salvați Copiii România, dat publicității în octombrie 2022, realizat prin chestionar online, pe un eșantion de aproape 4.500 de elevi, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani.

Bullying-ul, un fenomen care apare la nivelul grupurilor de copii, reprezintă folosirea forței, constrângerii sau a amenințării în scopul de a abuza, de a domina agresiv sau de a intimida. Cel mai adesea, comportamentele de tip bullying sunt ascunse de ochii adulților și continuă în absența unor măsuri specifice de intervenție. Așadar, bullying-ul are consecințe pentru toată lumea - chiar și pentru aceia care, inițial, nu par implicați. “Un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psihoemoțional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid”, atrag atenția autorii studiului.

Potrivit documentului, 99% dintre respondenți sunt familiarizați cu termenul de bullying; 82% dintre elevi au declarat că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, iar aproape trei sferturi (73%) au afirmat că au asistat la situații de bullying în clasă.

Aproape jumătate dintre respondenți (49%) au precizat că au fost victime ale bullyingului, iar peste un sfert (27%) admit că s-au aflat în poziția de autor al actelor de bullying.

“Rețelele de socializare sunt indicate ca mediu în care copiii asistă frecvent la situații de bullying - 79% dintre ei afirmând că au asistat la astfel de situații, iar 45% declarând că asistă la cyberbullying des sau foarte des”, reiese din cercetare.

Trei sferturi dintre copii (74%) susțin că discută cu adulții despre situațiile de bullying, iar 22% din ei afirmă că fac acest lucru rar sau foarte rar.

Peste trei sferturi dintre respondenți (77%) afirmă că, în situații de bullying, adultul care intervine este profesorul diriginte. Cu o frecvență mai redusă (51%) a fost indicat directorul, urmat de alte cadre didactice (42%), alți elevi (35%), profesorul de serviciu (25%), consilierul școlar (18%), în timp ce 2% dintre respondenți susțin că nimeni nu intervine în astfel de situații.

“Nimeni nu ar trebui să meargă la școală cu frică” susține UNICEF.

La nivel european, țara noastră se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul violenței în școli.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu