Pământuri rare descoperite lângă Sarmizegetusa Regia

Distribuie pe:

Rezerve de Niobiu, Tantal, dar și așa-numitele “pământuri rare” au fost identificate în apropiere de Sarmizegetusa Regia, la Grădiștea de Munte, din județul Hunedoara.

Mai puțin de 150 de oameni locuiesc în satul Grădiștea de Munte, aflat la poalele Sarmizegetusei Regia. Așezarea din Munții Orăștiei este dominată de dealuri acoperite de păduri vaste, despărțite de văi adânci prin care curg râul Grădiștea (Orăștie) și afluenții săi. Oamenii și-au clădit gospodăriile pe malul apei sau agățate de versanți în apropierea pășunilor pe care își pot crește animalele. De-a lungul timpului, sătenii s-au ocupat cu creșterea animalelor ori au muncit în exploatările forestiere din zonă. În anii ´50, două blocuri muncitorești au fost ridicate pe malul Grădiștii, pentru lucrătorii forestieri, iar o cale ferată forestieră care, împreună cu ramificațiile sale, măsura aproape 60 de kilometri, ajungând până în vecinătatea Sarmizegetusei Regia, lega satul de Orăștie.

Germanii și sovieticii au căutat uraniu

După Al Doilea Război Mondial, unii localnici au lucrat și la minele de uraniu și thoriu deschise în pădurile de la Grădiștea de Munte. Localnicii își aminteau că primele cercetări privind prezența uraniului în zonă au fost făcute cu ajutorul specialiștilor germani, în anii 1942 - 1943.

Inițial, zona ar fi fost explorată în căutarea unor zăcăminte aurifere.

În anii ´50, sovieticii au continuat explorarea zonei în căutarea metalelor prețioase. “Nimeni nu lucra mai mult de zece ani în aceste mine de uraniu, din care în prezent nu a mai rămas nimic. Erau pe văile Gerosu și Pustiosu”, își amintește un localnic. Activitatea minieră din Munții Orăștiei a fost restrânsă și s-a derulat cu întreruperi. În prezent, pădurile traversate de drumurile forestiere care leagă satul Grădiștea de Munte de așezările de pe Platoul Luncanilor, acoperă locurile explorate în trecut în căutarea uraniului și a altor metale rare.

Lucrările miniere în zona Grădiștea de Munte au încetat la sfârșitul anilor ´80, însă ținutul faimos din împrejurimile capitalei antice Sarmizegetusa Regia a continuat să prezinte interes pentru geologi.

Potrivit unui raport publicat, în acest an, de Ministerul Economiei, cu titlul “Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035”, în zona Grădiștea de Munte există rezerve de Niobiu și Tantal, dar și de pământuri rare - un grup de 17 elemente chimice esențiale în fabricarea produselor de înaltă tehnologie.

Pământuri rare la Grădiștea de Munte

În ultimul deceniu, cercetători de la Institutul de Geologie și Geofizică au publicat mai multe rapoarte cu privire la mineralele rare identificate la Grădiștea de Munte. Aici au fost descoperite elemente din “pământurile rare”, extrem de importante în fabricarea a numeroase componente din industriile IT, electronică, a fibrelor optice, a telefoniei, a vehiculelor electrice și chiar în cea de apărare.

“Zirconiul este un mineral constitutiv important al minereului și rocii de la Grădiștea de Munte, depășind calitatea unui mineral accesoriu. Analiza reprezentativă cu microsondă a zirconului/cirtolitului de la Grădiștea de Munte arată un conținut ridicat de Th (Thoriu), Y (Ytriu), Yb (Yterbiu), Ce (Ceriu), Hf (Hafniu), U (Uraniu) și mai puțin de La (Lantan), Nd (Neodim), Sm (Samariu), Dy (Disprosiu) și Nb (Niobiu). Elementele grele de pământuri rare (HREE), în special Y, alături de Th și uneori Hf, sunt oligoelementele predominante în zircon/cirtolit la Grădiștea de Munte”, arată un studiu publicat în Jurnalul român al Depozitelor Minerale (2016), coordonat de Paulina Hîrtopanu, Robert J. Fairhurst, Nicolae Ludusan și Daniela Dimofte.

Elementele din grupa “pământurilor rare” de la Grădiștea de Munte au fost descoperite pe versantul nordic al Munților Sebeș, în cursul superior al râului Orăștie, în urma unor foraje și lucrări miniere. “Mineralele elementare rare apar ca accesoriu și chiar mai mult, sub formă de filoane și cuiburi, de câțiva centimetri, în roca-gazdă. Mineralizarea elementelor rare de la Grădiștea de Munte a cuprins patru corpuri de gneisuri microclinale, dintre care corpul unul este cel mai bun. Are dimensiuni de aproximativ 8 kilometri lungime, 20-80 metri lățime, cu panta de 70-800 spre N, fiind orientată E-V”, arăta un alt studiu realizat de geologii Paulina Hîrtopanu și Robert J. Fairhurst. Zirconiul era cel mai comun mineral identificat în urma lucrărilor, fiind omniprezent și în conținut ridicat în minereu și stâncă”, arătau autorii cercetărilor.

Departamentul Național de Informații (DNI)

Lasă un comentariu