Un urs pe Marte?

Distribuie pe:

O formațiune geologică ciudată, care seamănă cu un cap de urs, a fost observată pe suprafața planetei Marte de NASA, relatează marți AFP. Fotografia neobișnuită a fost surprinsă luna trecută de satelitul Mars Reconnaissance Orbiter al agenției spațiale americane, care orbitează Planeta Roșie având la bord camera de înaltă rezoluție HiRISE, cea mai puternică trimisă vreodată de umanitate în sistemul solar.

“Un urs pe Marte?”, este întrebarea de pe contul de Twitter al proiectului HiRISE, care a postat fotografia săptămâna trecută.

Potrivit oamenilor de știință de la Universitatea din Arizona, care conduc proiectul, chipul animalului este de fapt format din “două cratere”, ce formează ochii, și o “movilă” care seamănă cu un bot. Aceste elemente sunt înconjurate de o “fractură circulară”, ce delimitează contururile capului și ar putea fi formate dintr-un depozit de lavă sau noroi.

Întregul ansamblu dă impresia unui chip zâmbitor de ursuleț de pluș. Întreaga formațiune geologică se întinde pe doi kilometri.

Camera HiRISE este unul dintre cele șase instrumente aflate la bordul acestui satelit al NASA, care orbitează Marte din 2006. Camera de înaltă precizie permite realizarea de fotografii deosebit de detaliate, utile pentru cartografierea suprafeței “Planetei roșii” în vederea viitoarelor misiuni realizate cu roboți sau cu echipaje umane.

Timp de zece ani, oamenii de știință care gestionează proiectul au reușit, spre exemplu, să fotografieze avalanșe pe Marte și au descoperit urme întunecate care ar putea fi apă sărată ce se scurge de-a lungul ravenelor.

Ei au observat, de asemenea, vârtejuri de praf pe suprafața Planetei Roșii și o altă formațiune geologică ce seamănă cu insigna flotei stelare Starfleet de explorare a spațiului din universul Star Trek. (Agerpres)

Lasă un comentariu