Chirurgul, psihiatrul și... țăranul

Distribuie pe:

• „Chirurgul trebuie să se adapteze fiecărei situații în parte. Nu există șablon. Desigur, tehnicile avansează, medicina evoluează, iar noi vrem să fim mereu la curent cu tot ce e nou. Niciodată în cazul transplantului de ficat, chirurgul nu devine o mașinărie medicală, fie chiar și o supra-mașinărie.

Intervenția aceasta chirurgicală este atât de complexă încât nici o tehnologie robotizată nu o poate efectua complet. Nicio situație nu seamănă cu cealaltă, niciun ficat nu seamănă cu altul, în amănunt, niciun pacient cu altul. Noi, chirurgii, operăm cu creierul, cu inima și cu Dumnezeu alături.

Noi, chirurgii, ne întâlnim de multe ori cu Dumnezeu în sala de operație... Poate mai des decât ceilalți, și acesta este un mare privilegiu pe care îl avem.

Suntem adesea martori ai minunilor lui Dumnezeu”.

Doina Hrehoreț (1967 - ), singura femeie din România care face transplant de ficat, s-a născut în orașul Botoșani și a urmat Colegiul Național Mihai Eminescu. Este medic primar, specialitatea chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni, Centru de Chirurgie Generală și Transplant hepatic Sanador București. Este doctor în științe medicale. A făcut peste 10 mii de transplanturi de ficat în cei 15 ani de activitate și atunci când este nevoie de sânge pentru bolnavi este prima care se oferă. Dacă faci transplant trebuie să te dedici total, nu se poate face cu jumătate de măsură. Nu poți să zici: „azi avem chef, mâine nu avem chef. E o alegere, o opțiune pe care ți-o dorești sau nu”.

***

• „Pot să afirm că toți clienții mei sub 35 de ani sunt bolnavi de nervi pentru că au fost lipsiți de cunoștințe religioase. Cei care nu au regăsit credința nu s-au mai putut vindeca”.

Carl Gustav Jung (1875-1961), psihiatru și psiholog elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A fost profesor la Facultatea de Medicină din Zurich și medic șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzi. Este atras în special de cercetările legate de isterie și vise. Între 1921-1938 intreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India. În anul 1935 este ales președinte al „Societății elvețiene pentru psihologie și domeniile conexe”. În 1944 creează la Basel catedra de „psihologie medicală” al cărui titular este.

***

3. „Un țăran gospodar de omenie avea cinci copii, care erau toți cu purtări frumoase și erau iubiți din această pricină de toată comunitatea unde locuiau.

Un vecin al acestui gospodar îl întrebă într-o zi:

- Cum ai făcut dumneata de ai copii așa de buni?

- Gospodarul răspunse: - Foarte ușor: pe cel dintâi l-am învățat eu să se supună sfaturilor mele; cel de-al doilea a învățat de la cel dintâi; al treilea de la cei doi dinainte și așa mai încolo, până la cel din urmă. Iar eu – sfârși gospodarul - am învățat așa de la tata. Deci, concluzia: «Cinstește și ascultă pe tatăl și pe mama ta ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe acest pământ»”.

P.S. Petru cap. 2, vers. 1-2: «Deci, lepădând toată răutatea și tot vicleșugul și fățărniciile și pizmele și toate clevetirile, ca niște prunci de curând născuți, să doriți laptele cel duhovnicesc și neprefăcut, ca prin el să creșteți spre mântuire».

Cu dragoste creștinească,

părintele ILIE

Lasă un comentariu