Celelalte Cuvinte, concert în Târgu Mureș

Distribuie pe:

Formația Celelalte Cuvinte a lansat, vineri, single-ul “3 în 1”, cea mai nouă melodie de pe viitorul album de studio intitulat “Lumea asta”. Potrivit unui comunicat, noul single poate fi găsit pe YouTube și toate platformele de streaming. Albumul, lansat la casa de discuri Universal Music, propune o abordare nouă, dar care păstrează și amprenta clasică cu care Celelalte Cuvinte și-au obișnuit fanii în cei 41 de ani de muzică de calitate. Pe lângă piese de pe albumul “Lumea Asta”, din concertele turneului nu vor lipsi nici hiturile care au consacrat trupa și nici alte piese din repertoriul ei de-a lungul timpului.

Turneul va fi un prilej de reîntâlnire cu fanii Celelalte Cuvinte din aproape toate orașele mari din România și se va întinde pe parcursul mai multor luni.

“Scena este locul unde ne simțim cel mai bine și orice reîntâlnire cu fanii noștri este un prilej de imensă bucurie. Bucuria va fi cu atât mai mare cu cât de data aceasta vom putea să împărtășim cu ei noile piese Celelalte Cuvinte, de pe albumul “Lumea Asta”, un album la care am lucrat foarte mult și de care suntem mândri. Vom încerca să ajungem în toate orașele voastre si vă așteptăm să ne bucurăm împreună de noile piese.”, a spus Călin Pop, solistul vocal și chitaristul trupei Celelalte Cuvinte. Albumul “Lumea asta” va beneficia de un turneu de lansare în toată țara care debutează pe 17 martie, cu un concert în Hard Rock Cafe din Capitală.Turneul se va încheia pe 30 aprilie. Celebra trupă rock va concerta în Târgu Mureș, în 2 aprilie, la Beer Bilioteca.

Lasă un comentariu