*“Aurel Vlaicu, în anul 1908 îi scrie profesorului său: “Domnule profesor, de acum vreau să mă apuc să construiesc o mașină zburătoare”. În vara anului 1912 primește brevetul de pilot eliberat de Federația Aeronautică Internațională după ce a executat două zboruri de încercare în Austria, fiind primul pilot care a inaugurat acest aerodrom. Tot în acest an a participat, la Aspen, la un Concurs Internațional cu 45 de concurenți din 8 țări și o asistență de 200 mii de spectatori. A obținut 2 premii I – pentru curbe apropiate și tragere la țintă de la 300 m. înălțime. Și un premiu II pentru aterizare la punct fix. Parcă prevăzându-și sfârșitul peste un an, le spune prietenilor: “Am zburat și acesta este lucrul cel mai important. De la furtul lui Prometeu, omul nu a mai îndrăznit o aventură atât de periculoasă. Și se pare că, la fel ca Prometeu, omul modern va plăti cu sânge pentru acest nou mister furat de la Dumnezeu”.
Aurel Vlaicu (1882-1913), (Făt Frumosul Văzduhului), inginer, inventator și pionier al aviației române și mondiale, constructor de avioane, pilot, geniu al mecanicii care a învins gravitația și a dus omul mai aproape de cer. Localitatea sa natală, Binținți din comuna Geoagiu – Hunedoara, a fost denumită cu numele lui Aurel Vlaicu. Zborul său memorabil din 17 iunie 1910 a dus la “nașterea aviației românești”, zi care este dedicată aviației românești și care este sărbătorită în fiecare an, în a treia duminică a lunii iunie. Proiectul construirii acestui avion a fost susținut și de un grup de români patrioți și susținători ai unirii: Octavian Goga, Duiliu Zamfirescu, Victor Eftimiu, Șt. O. Iosif, Nicolae Iorga, Ilarie Chendi, Mihai Sadoveanu, Alexandru Vlahuță ș.a. La aceste prime zboruri a luat parte și sora lui Aurel Vlaicu, Valeria, în vârstă de 8 ani, care a fost printre primele femei care au zburat. Participă ca voluntar în Al II-lea Război Mondial, având gradul de căpitan. Nepoata lui Aurel Vlaicu vorbește despre prințul Bibescu ca unul care ar fi vinovat în moartea lui Aurel Vlaicu. A primit numeroase premii naționale și internaționale.
***
*Cel dintâi ideal al nostru a fost, până acum, unirea tuturor românilor. S-a înfăptuit acest ideal și acum din el răsare altul și mai falnic, care trebuie să ducă la cel mai suprem ideal: la împlinirea chemării sublime ce o așteaptă Dumnezeu de la acest neam, căci așa este chemarea noastră… “să luminăm întunericul prin lumină, să scriem dreptatea dumnezeiască, prin credința nestrămutată a strămoșilor noștri”
Dr. Eugen Nicoară (1893-1985), (Doctorul iubit al Reghinului), chirurg de excepție, care a efectuat peste 3 milioane de consultații gratuite. A construit un spital donat mai târziu Bisericii, îngrijând 250 de copii pe timpul foametei din 1946. În calitate de “Președinte al Astrei”, a ridicat peste 100 de Monumente ale Eroilor și 60 de Troițe în jurul orașului Reghin și a construit școli, biserici și case parohiale. Pe ușa cabinetului său scria: “Doctorul operează, Dumnezeu vindecă”. A studiat în Budapesta, Viena, Berlin, Paris, fiind poliglot. A fost arestat de către hortiștii unguri, iar casa i-a fost naționalizată. Spitalul, Casa de Cultură, Liceul Teoretic și școala îi poartă și azi numele. A primit peste 100 de diplome, premii, onoruri care fac cinste unui adevărat patriot român, demn de urmat și azi, într-o societate plină de apatrizi, lași, trădători și “cozi de topor”.
***
*“Cu toții avem nevoie de o trusă de prim-ajutor, cu următorul conținut: ochelari, elastic, sfoară, plasture, creion, gumă, pliculețe de ceai. La ce folosesc, oare? Ochelarii: ca să vezi și să apreciezi calitățile oamenilor care te înconjoară; elasticul: pentru a-ți aminti să fii flexibil, pentru că oamenii și lucrurile nu sunt așa cum ți-ar plăcea să fie; plasturele: pentru a putea vindeca sentimentele rănite, pe ale tale proprii și pe ale altora; creionul: pentru a nota binele, care ni se întâmplă cu adevărat; radiera: pentru a ne aminti, că fiecare din noi face greșeli și că avem posibilitatea de a le repara; sfoara: pentru a ne lega de oamenii care sunt cu adevărat importanți în viața ta, dar care sunt uitați în vâltoarea vieții de zi cu zi; și la urmă pliculețul de ceai: pentru ca la sfârșitul unei zile obositoare să poți să te odihnești și să te refaci”.
Cu dragoste creștinească, părintele ILIE