Viktor Orbán: Occidentul este cuprins de febra războiului străinătate”, este de așteptat să rămână așa.

Distribuie pe:

Lumea este mai aproape ca oricând de situația ca un conflict local să se transforme într-un război mondial, a declarat vineri, într-un interviu la postul public de radio Kossuth, premierul Ungariei, Viktor Orbán, citat de MTI, în care a mai acuzat Occidentul că ar fi cuprins de “febra războiului” pentru că a trimis arme în sprijinul ucrainenilor, potrivit EFE.

“Liderii lumii occidentale sunt cuprinși de o febră a războiului, ținând discursuri în care cer câștigarea războiului, sacrificii suplimentare și trimiterea de arme din ce în ce mai periculoase în Ucraina”, a afirmat Orbán în interviu.

Ungaria este “practic singura” țară europeană pro-pace, în afară de Vatican, susține Viktor Orbán, care a susținut că în curând s-ar putea ajunge să se discută până și despre trimiterea de soldați în Ucraina.

În loc să promoveze pacea în unanimitate, lumea este divizată, a spus el, adăugând că, în fața poziției

Occidentului de a susține Ucraina împotriva invaziei ruse, țările africane, turcii și chinezii solicită “negocieri de pace”, deoarece multe dintre aceste țări suferă din cauza consecințelor războiului, cum ar fi inflația și problemele legate de aprovizionarea cu alimente.

În acest context, Ungaria trebuie să aibă o armată puternică și, în același timp, să promoveze pacea, a subliniat șeful guvernului ungar, adăugând că o țară se poate apăra dacă cetățenii săi își iubesc patria și sunt gata să o apere în caz de pericol în loc să dea bir cu fugiții.

Ungaria are nevoie de forțe armate eficiente, iar guvernul lucrează pentru a crește numărul de trupe, a spus Orbán, menționând că acestea trebuie să fie dotate cu arme moderne.

“A fi pentru pace nu înseamnă că trebuie să fim lipsiți de apărare”, a spus șeful guvernului ungar, care a profitat de ocazia pentru a ataca opoziția de stânga, care, potrivit lui, este “pro-război” și “atât timp cât este finanțată din strãinãtate”, este de așteptat să rămână așa.

În interviu, Orbán a spus că, în trecut, SUA nu interveneau direct în modelarea politicii europene, dar acest lucru s-a schimbat odată cu războiul în Ucraina, iar SUA conduc acum o “coaliție pro-război” în spatele Ucrainei. “Americanii îi susțin pe ucraineni care luptă eroic, ceea ce nu scade valoarea eroismului ucrainenilor, dar adevărul este că Ucraina nu poate continua să lupte decât atât timp cât SUA spun da”, a afirmat șeful guvernului de la Budapesta, citat de MTI.

Lasă un comentariu