Punct de vedere referitor la problema navigației pe brațul Chilia, Delta Dunării

Distribuie pe:

1. Prezentarea generală a problemei

În anul 2004 Ucraina inaugura canalul de navigație Bâstroe în vederea facilitării navigației fluviale și maritime pe brațul Chilia spre porturile ucrainene de pe acest braț. Brațul Bâstroe se bifurcă din brațul Stambulul Vechi din delta secundară a Chiliei, are cca 10 km lungime, și devenise unul dintre brațele principale din această deltă (debit înainte de realizarea canalului aproximativ egal cu debitul brațului Sulina). Pentru realizarea canalului de navigație au fost dragate bara brațului Bâstroe și locul de bifurcare a acestuia din brațul Stambulul Vechi și, de asemenea, a fost construit un dig de protecție a gurii brațului față de sedimentele care sunt transportate de sistemul de curenți litorali dinspre Nord spre Sud. Această acțiune a generat o reacție negativă vehementă în mass-media românească, unele dintre argumentele utilizate pentru contestarea canalului nu au avut o bază științifică, ceea ce a subminat întrucâtva poziția părții române. Partea română nu a fost anunțată și consultată în prealabil de către partea ucraineană, așa cum prevăd reglementările internaționale, ceea ce a obligat autoritățile române să protesteze la Comisia Dunării, la Comisia Europeană și la alte organizații internaționale punând în discuție impactul acestei noi căi de navigație asupra Deltei Dunării.

În prezent, omenirea traversează o perioadă de profunde frământări și crize complexe (energetică, alimentară, militară și economică), cu adânci implicații geopolitice. România, Republica Moldova și, desigur, Delta Dunării se află în vecinătatea imediată a unei regiuni afectate de operațiuni militare și aceasta induce o situație deosebit de complicată în gestionarea regiunii. Ucraina, care suportă agresiunea militară, nu mai are la dispoziție porturile maritime la Marea Neagră, Odesa și Nikolaev, prin care să realizeze operațiunile de export-import necesare susținerii economiei naționale și, în consecință, este nevoită să folosească porturile ei de pe brațul Chilia, Vylkovo și Izmail, și mai în amonte de Ceatal Izmail (bifurcarea Dunării în brațele Chilia spre Nord, și Tulcea, spre Sud), Reni.

În vederea utilizării porturilor menționate, partea ucraineană intenționează să construiască un port fluvio-maritim la Izmail, cu toate facilitățile pentru operațiunile de încărcare-descărcare a navelor, mai ales cu grâne, și, de asemenea, să asigure un acces direct pentru nave maritime pe ruta de navigație canalul Bâstroe și apoi Vylkovo-Ceatal Izmail. Ministerul Protecției Mediului și Resurselor Naturale al Ucrainei a comunicat această intenție Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din România prin adresa nr. 25/4-21/7156-22 în data de 7 iunie 2022. Ministerul Mediului din România a transmis o notificare părții ucrainene prin adresa nr. 1363 din 04.08.2022, notificare prin care au fost analizate multiple aspecte de protecție a mediului și de impact transfrontalier și asupra Rezervației Biosferei Delta Dunării al programului ucrainean de construcție a portului specializat și de deschidere a căii navigabile Bâstroe-Vylkovo-Izmail. În urma notificării, partea ucraineană a prezentat un raport de impact de mediu (EIA) privind “construcția unui obiectiv de infrastructură de transport - port fluvial (terminal) în Izmail, raionul Izmail, regiunea Odesa, cu cale de acces feroviar, adiacent stației Izmail a ramurii regionale a Căii Ferate Odesa” (port denumit NIBULON LLC). Raportul se referă la impactul asupra mediului al lucrărilor de realizare a portului menționat în titlu și al activității ulterioare desfășurate în acesta.

Sunt descrise în detaliu scenariul de bază înainte de începerea lucrărilor, posibilul impact asupra mediului al activității planificate, impactul transfrontalier, măsurile care vor fi implementate pentru reducerea și chiar eliminarea acestui impact, și programul de control și monitoring, atât în timpul lucrărilor care vor fi efectuate, cât și al activităților ulterioare.

Raportul susține că teritoriul pe care se va construi portul se află în incinta zonei industriale, portuare, Izmail, pe brațul Chilia, în afara Rezervației Biosferei Delta Dunării și rețelei Natura 2000, și, de asemenea, nu influențează coridorul de migrație a păsărilor.

În afara construcției infrastructurii terestre se prevăd și lucrări hidrotehnice importante pentru realizarea unui bazin portuar pentru manevră și acostarea navelor și a unui canal de apropiere. Lucrările vor consta din dragaje pe o suprafață de 2,32 ha (între km 91,09 și 91,55 pe brațul Chilia), cu depozitare a materialului extras într-o haldă situată aproape de malul fluviului având o suprafață de 1,24 ha pe terenul alocat pentru construcția portului. Executarea lucrărilor de dragare este prevăzută în mai multe etape: etapa 1, până la adâncimea de 4,0 m; etapa 2, de la 4,0 m la 7,32 m; și etapa 3, de la 7,32 m până la adâncimea finală de proiectare de 8,23 m. Ultima etapă se va realiza doar în cazul în care Ucraina va iniția lucrări de adâncire până la adâncimea de 8,23 m a rutei de navigație pe canalul Vylkovo-Ceatal Izmail pentru nave maritime.

Canalul de navigație maritimă Vylkovo-Ceatal Izmail, în conformitate cu Rezoluția Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 136, din 9 februarie 2022, este considerat “o cale navigabilă interioară a Ucrainei” cu dimensiunile de proiectare: lungime 95,445 km, lățime 120 m, adâncime 8,23 m. Adâncimea de proiectare de 8,23 m nu a fost încă atinsă din cauza întreruperii temporare a lucrărilor de construcție a canalului.

2. Observații privind impactul general al realizării obiectivului de infrastructură Portul fluvial-maritim NIBULON LLC la Izmail pe brațul Chilia, Delta Dunării

* După examinarea datelor prezentate în Raportul EIA și evaluarea lor se poate estima că impactul asupra mediului al lucrărilor de realizare a proiectului de construire a portului fluvial-maritim NIBULON LLC la Izmail și al activităților ulterioare ale acestuia va exista, dar va avea o extindere locală și, în parte, temporară. Localitatea pe malul românesc al brațului Chilia care ar putea intra în zona de impact este Plaurul. Aspectele de impact asupra mediului semnalate în notificarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din România sunt reale și ar trebui analizate în comun cu partea ucraineană.

* Din punct de vedere hidrologic, lucrările hidrotehnice pentru realizarea bazinului portuar în primele două etape menționate în Raport (pentru adâncimile de 4,0 m și 7,32 m) pe o suprafață de 2,32 ha vor avea, de asemenea, un impact local, fără să afecteze repartiția debitelor pe brațele deltei.

* În cazul realizării de către Ucraina a lucrărilor de dragaj până la adâncimea de 8,23 m a rutei de navigație pe canalul Vylkovo-Ceatal Izmail pentru nave maritime pe o lungime de 95,445 km repartiția debitelor pe brațele Deltei Dunării va fi semnificativ modificată.

* Considerăm că decizia Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 136, din 9 februarie 2022, de a considera Canalul de navigație maritimă Vylkovo-Ceatal Izmail “o cale navigabilă interioară a Ucrainei” nu este conformă cu normele de drept internațional. Se poate considera o “cale navigabilă interioară a Ucrainei” numai segmentul Bara brațului Bâstroe - confluența cu brațul Stambulul Vechi, care este situat în intregime pe terioriul țării respective (delta secundară a Chiliei). De la punctul de bifurcație al brațelor Bâstroe și Stambulul Vechi în amonte pe Chilia, până la Izmail și mai departe până la Ceatal Izmail, brațul Chilia reprezintă granița stabilită și acceptată internațional dintre România și Ucraina și, în consecință, calea de navigație Vylkovo-Ceatal Izmail nu poate fi considerată “cale navigabilă interioară a Ucrainei”, ci o cale internațională cu regim special de graniță. Aceasta obligă la un alt regim de gestionare, care să fie acceptat de cele două țări. Considerăm că este necesar ca Ministerul de Afaceri Externe al României să analizeze și să întreprindă acțiunile necesare pentru reglementarea situației căii navigabile cu regim special de graniță Vylkovo-Ceatal Izmail, pe brațul Chilia.

3. Considerații finale și propuneri de acțiuni imediate

* Partea română nu are în prezent informații actualizate referitoare la adâncimile pe brațul Chilia și care ar putea fi pragurile care necesită dragaje pentru asigurarea adâncimii de proiectare de 8,23 m. Din situațiile disponibile în anul 2009, existau pe cursul brațului Chilia, între Vylkovo și Izmail, 12 praguri care necesitau lucrări de dragaj. Pentru a avea o imagine adusă la zi asupra acestei situații, Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) a solicitat acordul părții ucrainene de a permite executarea unei campanii de înregistrare a adâncimilor și a calității sedimentelor pe brațul Chilia. AFDJ a pregătit trei nave de cercetare dotate cu echipamente moderne de cercetare și va demara această acțiune imediat ce aprobarea părții ucrainiene va fi comunicată. INCD GeoEcoMar este, de asemenea, pregătit să colaboreze cu AFDJ pentru realizarea acestei lucrări. În prezent, AFDJ a obținut acordul părții ucrainiene pentru realizarea măsurătorilor batimetrice pe brațul Chilia și astfel se va putea evalua volumul lucrărilor de dragaj și impactul lor asupra capacității de curgere a brațului și, în consecință, asupra repartiției debitelor de apă și sedimente pe brațele Deltei Dunării.

* Pentru rezolvarea situației controversate privind crearea căii navigabile Bâstroe-Vylkovo-Ceatal Izmail este necesar să se formeze o echipă mixtă cu reprezentanți și specialiști din Ucraina și din România, care să studieze posibilul impact al lucrărilor prevăzute de partea ucraineană pe brațul Chilia. Evaluarea impactului nu este posibilă fără o evidență actualizată a situației batimetriei și a calității ambientale în zona brațului Chilia. O apreciere a situației ambientale realizată de o echipă de specialiști din ambele țări ar elimina multiple suspiciuni și neînțelegeri privind această problemă. De altfel, în perioada 2004-prezent au existat multiple studii și documente care au prezentat impactul proiectului deschiderii navigației pentru nave maritime pe brațul Chilia asupra Rezervației Biosferei Delta Dunării. Comisia Europeană, ICPDR, WWF și alte organizații internaționale și naționale au îndemnat la stoparea definitivării lucrărilor de dragaj și de amenajare a brațului Chilia pentru navigația maritimă și la organizarea unei colaborări strânse dintre părțile română și ucrainiană pentru managementul sustenabil al zonei și al rezervației.

* Atragem atenția asupra situației navigației pe Dunăre și în Marea Neagră. În prezent, singurele porturi prin care se realizează exportul grânelor ucrainene către țările africane, care sunt în criză alimentară considerabilă, se face prin porturile ucrainene de pe Dunăre (portul Reni) și brațul Chilia (portul Izmail), precum și prin portul Constanța. Această situație creează o perturbare majoră a navigației și a condițiilor ambientale prin poluările generate de navele și camioanele utilizate pentru transportul produselor exportate. În rada Sulina se înregistrează peste 130-140 de nave în așteptarea intrării pe canalul Sulina, traficul naval pe canal a crescut de 3-4 ori (ajungând la peste 400 de nave pe zi), în zona porturilor ucrainene de pe Dunăre sau Chilia în loc de 4-10 nave în așteptare se înregistrează aglomerări de 30-40 nave. Impactul asupra mediului în Delta Dunării și în Marea Neagră, în zona frontului deltei, este deosebit de important și imposibil de controlat.

Acad. NICOLAE PANIN Președintele Secției de Științe Geonomice Academia Romană

Lasă un comentariu