Calitatea aerului, monitorizată cu drona

Distribuie pe:

Garda Națională de Mediu va fi dotată, începând cu acest an, cu 46 de sisteme aeropurtate (drone) dotate cu senzori și echipamente specifice activității de inspecție și control, printr-un proiect semnat la începutul acestei luni, de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și finanțat din fonduri europene. Obiectivul îl constituie desfășurarea de acțiuni destinate îmbunătățirii calității aerului, în special în mediul urban, și promovarea măsurilor de reducere a poluării aerului.

“Contractul de achiziționare a celor 46 de sisteme aeropurtate dotate cu senzori și echipamente specifice activității de inspecție și control vor furniza informații în timp util de la diverse evenimente cu impact asupra mediului și vor deveni un instrument esențial în activitatea zilnică a comisarilor de mediu”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 57 de milioane de lei, din care suma eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 48.206.000 milioane. Livrarea celor 46 de sisteme se va face începând din luna iunie, urmând să se încheie până la sfârșitul acestui an; o atenție deosebită este acordată județelor cu un risc accentuat de poluare a aerului prin arderile necontrolate de deșeuri, a precizat ministrul de resort. 

Ileana Sandu

Lasă un comentariu