În parohia Goreni, protopopiatul Reghin, Expoziție de cruciulițe pictate

Distribuie pe:

În a treia săptămână a Postului Mare, în parohia Goreni, protopopiatul Reghin, s-a desfășurat un atelierul pentru pictat cruciulițe din lemn. Activitatea, desfășurată pe parcursul a trei zile, a reunit 67 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani. Anterior desfășurării propriu-zise a atelierului, părintele paroh a explicat participanților semnificația Sfintei Cruci, temeiul pentru care o cinstim, dar și anumite minuni săvârșite prin puterea Sfintei Cruci.

Pentru a picta cruciulițele, elevii din ciclul primar au fost îndrumați de către doamnele învățătoare Olivia Andone și Voicuța Moldovan. Preșcolarilor le-a fost alături doamna educatoare Erika Monika Cristian, iar elevii din ciclul gimnazial și cel liceal au fost îndrumați de către doamna preoteasă Diana Rus. Crucile au fost pictate cu elemente florale și simboluri creștine.

În 19 martie, în Duminica a III-a din Postul Sfintelor Paști, cruciulițele au fost expuse în biserică spre a fi cinstite de enoriași. După Sfânta Liturghie, copiii le-au luat acasă, spre a le așeza la loc de cinste.

Pr. paroh Daniel Rus

Lasă un comentariu