Motto: “Nu este nicio rușine să te naști prost, rușine e să mori prost.” (Marin Sorescu)
Analfabetismul - conform dicționarelor - reprezintă situația aceluia sau a acelora care nu știu să scrie și să citească. Din nefericire, deși apariția primului Abecedar românesc - realizat de echipa coordonată de Ion Creangă - datează din 8 iulie 1868, un studiu recent constată că România este țara cu cei mai mulți analfabeți din Europa. Spectaculoasă și tragică decădere! După un calcul al Băncii Mondiale, România pierde, anual, peste 900.000 de euro din cauza analfabetismului. Potrivit calculelor UNICEF, în anul 2025, din aceeași cauză, România va pierde mai mult de 19 miliarde de euro pe an.
Să ne întoarcem în timp, pășind peste secole și mentalități păguboase! După Unirea Principatelor, problemele cu care se confruntau autoritățile școlare erau uniformizarea manualelor, modernizarea conținutului lor și generalizarea alfabetului latin în redactarea acestora. În vederea soluționării, Legea Instrucțiunii prevedea ca Ministerul Educației să organizeze concursuri pentru elaborarea cărților școlare, în 1865, având ca scop și realizarea unui “Abecedariu”. După o primă încercare eșuată, Consiliul permanent al Instrucțiunii a propus reluarea concursului în anul următor.
Încă din 1864, tânărul Ion Creangă fusese numit, prin decret domnesc, institutor provizoriu la clasa I, secțiunea a II-a, a Școlii primare “Trei Ierarhi” din Iași. Încă din primii ani la catedră începuse să strângă material pentru redactarea unui manual destinat învățării scrierii și citirii, probabil la îndemnul lui Titu Maiorescu și, mai ales, datorită nevoii grabnice de cărți școlare din acea perioadă. Împreună cu alți cinci institutori a constituit o echipă pentru a compune un
abecedar corespunzător noii epoci, Creangă păstrându-și “partea literară și dreptul de a trece prin ciur totul din punctul de vedere al corectei vorbiri”.
“Metodă nouă de scriere și cetire pentru usul clasei I primaria” (Abecedarul) a fost lucrarea didactică redactată de Ion Creangă, în colaborare cu colegii săi institutori
C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu, apărută la Iași pe 8 iulie 1868 și urmată de 23 de ediții succesive până în 1893. Prima ediție a fost publicată pe cheltuiala “Societății pentru învățătura poporului român” în data de 8 iulie 1868 la Iași, într-un număr de 4.000 de exemplare. “Autorii au renunțat la remunerația ce ar fi urmat să o primească pentru prima ediție a acestei lucrări, cu condiția ca beneficiul obținut să finanțeze apariția unei a doua ediții - care a văzut lumina tiparului într-un tiraj de 8.000 de exemplare, în noiembrie același an.” În 1876, aceeași societate a stipendiat publicarea unui nou tiraj, de 12.000 exemplare. Imediat după prima ei apariție, lucrarea a fost aprobată și adoptată ca manual cu deosebit succes, fiind difuzat în întregul Regat, servind inclusiv ca suport de curs pentru instruirea adulților, în armată.
La ediția a cincea, din 1871, cartea a ajuns la tirajul, rar pentru acea vreme, de 36.000 de exemplare. “Metodă nouă de scriere și cetire” a fost prima lucrare publicată sub semnătura lui Ion Creangă. Încurajat de succes, marele povestitor a redactat în continuare alte lucrări didactice, tot în colaborare: “Învățătorul Copiilor”, “Carte de cetire în clasele primare de ambele secse”, “Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică” și “Geografia Județului Iași”. Abecedarul avea trei părți și se încheia cu o secțiune de rugăciuni și tabele aritmetice. În anul morții autorului, se publicase deja în peste 500.000 de exemplare. “O tempora, o mores...!”
Spune un proverb, intrat în folclorul universal, că “peștele se strică de la cap și se curăță de la coadă”. Așa este. Analfabetismul este fructul sau efectul generalizării mediocrației ca atitudine de viață, al mersului pe sârma tremurândă între incompetență și performanță, între grotesc și sublim, aidoma cenușiului speranțelor noastre de viitor.
Într-una din cărțile sale, publicată în 2015 și intitulată “Mediocrația”, filosoful canadian Alain Deneault, specialist în științe politice, afirmă că în societățile actuale de pretutindeni există tendința de a promova mediocritatea, adică indivizi nici buni, nici răi, care se subordonează aproape instinctual unei ordini prestabilite, care știu și vor “să joace jocurile” impuse, și care nu sunt preocupați decât de îndeplinirea “caietului de sarcini”, fără preocupare pentru valoarea și calitatea muncii pe care o desfășoară sau a vieții pe care o trăiesc.
În spațiul românesc, încă din secolul al XIX-lea, Titu Maiorescu, “spiritus rector” al Societății “Junimea”, Ministru al Cultelor și al Instrucțiunii publice, cu rol major în dezvoltarea societății de la acea vreme, atrăgea atenția, în studiul intitulat “În contra direcției de astăzi în cultura românească”, asupra “formelor fără fond”, altfel spus, asupra pericolului mediocrității: “O primă greșeală, de care trebuie astăzi ferită tinerimea noastră, este încurajarea blândă a mediocrităților. (...) Mediocritățile trebuiesc descurajate de la viața publică a unui popor și, cu cât poporul este mai incult, cu atât mai mult, fiindcă tocmai atunci sunt primejdioase. Ceea ce are valoare se arată la prima sa înfățișare, în meritul său, și nu are trebuință de indulgență, căci nu este bun numai pentru noi, și deocamdată, ci pentru toți, și pentru totdeauna”.
Așa o fi, numai că, într-o societate fără “prințipuri”, cum bine previziona Nicolae Iorga, “Interesul e pizmăreț și gâlcevitor: el desparte un popor în clase care se vrăjmășesc și în aceste clase chiar (...) În acest fel, societatea se face vijelioasă, veșnic tulburată, neliniștită la lucrul ei, lipsită de siguranță în păstrarea roadelor ei și împiedicată în cugetarea mai înaltă. Oamenii se simt tot mai departe unul de altul, legăturile ce sunt siliți să le încheie nu mai sunt decât false și trecătoare”.
Mariana Cristescu
