Primele patru avioane de vânătoare MiG-29 slovace au fost livrate Ucrainei

Distribuie pe:

Primele patru avioane de vânătoare MiG-29 slovace au fost livrate Ucrainei, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării al Slovaciei, informează AFP, citat de Agerpres.

“Primele patru avioane de luptă MiG-29 au fost predate forțelor armate ucrainene', a anunțat într-un comunicat Martina Kakascikova, dând asigurări că celelalte nouă aparate promise vor fi livrate “în următoarele săptămâni”.

Potrivit comunicatului, transferul a fost efectuat “de piloți ucraineni, cu ajutorul forțelor aeriene slovace”.Din totalul celor 13 avioane de vânătoare slovace, trei vor fi utilizate pentru a furniza piese detașate.

Bratislava declarase anterior că va livra Kievului și o parte din sistemul de apărare antiaeriană Kub.

Slovacia a anunțat miercuri că a obținut de la SUA o ofertă pentru arme în valoare de peste un miliard de dolari, la preț redus, în compensație la aparatele sale MiG-29 de concepție sovietică promise Ucrainei.

Oferta americană include 12 elicoptere noi de tip Bell AH-1Z Viper, cu accesorii și antrenament de piloți și de tehnicieni, precum și peste 500 de rachete AGM-114 Hellfire.

După Polonia, Slovacia este a doua țară membră a NATO care promisese avioane țării atacate de Rusia din februarie 2022.

Lasă un comentariu