Iohannis: “La 100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite, moștenirea sa democratică ne îndatorează să ducem aceste valori mai departe”

Distribuie pe:

Moștenirea democratică a Constituției din 1923 presupune o răspundere comună, iar Parlamentul, prin legile adoptate, trebuie să nu se abată de la valorile constituționale și celelalte autorități publice trebuie să respecte separația și echilibrul puterilor în stat, în spiritul loialității constituționale, a declarat, ieri, președintele Klaus Iohannis, la evenimentul centenar organizat de Curtea Constituțională a României. “Viitorul țării noastre este unul european, asigurat de însăși deschiderea oferită de dispozițiile Constituției noastre. Parcursul țării noastre nu are o altă direcție decât cea în care valorile democratice sunt respectate, interiorizate și promovate. În vremuri tumultoase, acestea reprezintă o busolă și un filtru pentru deciziile publice, pentru clasa politică și pentru cetățeni. La 100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite, moștenirea sa democratică ne îndatorează să ducem aceste valori mai departe, să le apărăm cu orice preț și să construim viitorul pe care ni-l dorim, într-un cadru constituțional permanent adaptat la realitatea momentului și la nevoile societății. Această moștenire presupune o răspundere comună. Ea aparține clasei politice, Parlamentului, care are datoria ca, prin legile adoptate, să nu se abată de la valorile constituționale”, a spus șeful statului, la evenimentul organizat la Palatul Parlamentului.

Potrivit președintelui Iohannis, Constituția din 1923 - una dintre cele mai avansate din Europa acelor vremuri - a fost o “operă juridică modernă, de inspirație europeană, care a reflectat nu doar o serie de aspirații și tradiții specifice societății românești, ci și apartenența naturală a României la spațiul cultural, politic și juridic al democrațiilor occidentale”. El a subliniat că “istoria ne-a arătat însă că o constituție, indiferent cât este de avansată și de bine concepută, nu poate să devină singură o stavilă împotriva autoritarismului”.

Șeful statului a adăugat că Legea fundamentală din 1923 rămâne “expresia reușitei proiectului național”, menționând că în anul 1991, după căderea regimului comunist, aceasta a inspirat și noua Constituție, prin care a fost asigurată continuitatea unor principii și a unor idealuri. (Agerpres)

Lasă un comentariu