* “Televiziunea este, într-un fel, o pacoste: te face popular în cinci minute, pentru că vrând, nevrând, te bagă în casa omului. După ce am jucat în Mihai Viteazul, unii trecători mă arătau cu degetul: «Uite-l pe Amza Pellea»! După ce am apărut la televiziune, alții, mai mulți, mă arătau familiar: «Uite-l pe Nea Mărin!» Am fost întrebat de multe ori: ce sunt cu ticurile verbale ale lui Nea Mărin? Repetarea cuvintelor ține de resortul lor psihologic. Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal. De aceea, ei vorbesc iute fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Temători să nu fi uitat ceva, repetă unele idei. Noi, românii, suntem un popor dăruit de Dumnezeu cu mult haz. Jumătate din succes ține de ceea ce spunem noi, cealaltă jumătate ține de disponibilitatea spectatorului de a râde. El e dispus să vadă orice, dar trebuie să înțeleagă. Cred că în spatele modernismului, al căutărilor teribiliste se ascund, de fapt, neputințe. Eu sunt mare iubitor de poezie, iubesc cuvântul, sensibilitatea în stare să cristalizeze spectatorii. Cuvintele îmi sunt deșteptate, readuse pe buze de o anumită stare sufletească pe care mi-a declanșat-o inițial o poezie”.
Amza Pellea (1931-1983), actor român de film, teatru, televiziune și voce, directorul Teatrului din Craiova. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea a fost creatorul și interpretul personajului “Nea Mărin”, care i-a revelat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. A interpretat unele figuri celebre din Istoria României, precum Decebal sau Mihai Viteazul. Dintre onorurile, premiile, distincțiile primite se numără și “Ordinul Meritul Cultural clasa I”.
***
* “Lupta pentru cunoașterea naturii umane, a omului cu tot ce-l înconjoară este una din cele mai vii preocupări ale omului dintotdeauna. Atât în filosofie și literatură, cât și în viața practică. Ea este începutul înțelepciunii la Socrate, începutul tragediei la Eschil, misterul după care se frământa mintea lui Faust și lait-motivul din dramele lui Shakespeare, romanele lui Dostoievski. Cunoașterea omului e, fără îndoială, condiția de bază a oricărei încercări umane.”
Nicolae Mărgineanu (1905-1980), a fost psiholog român. A publicat studii de psihologie a persoanei, psihometrică, psihologie matematică, psihologie a științei, psihologie aplicată în marea industrie. Doctor în psihologie al Universității Regele Ferdinand I din Cluj-Napoca, cu studii post universitare de specialitate în Leipzig, Berlin, Hamburg, Paris și Londra. A fost cercetător științific și bursier al Fundației Rockefeller la Universitățile din Duke, Yale, Columbia și Chicago.
***
*”Un ceas după moartea marelui scriitor francez Victor Hugo, un prieten intră să-l vadă pe răposat. Omul a rămas foarte mirat văzând pe fața mortului întipărită o expresie de spaimă. De ce arată așa? - A întrebat pe una din slugi. Fiindcă a avut un sfârșit cumplit. Înainte de a-și da sufletul, stăpânul meu s-a ridicat neliniștit. Fața îi era tulburată ca în fața unui pericol. Degetele mâinilor i s-au strâns în deznădejde și stăpânul meu a strigat de două ori: «Un preot! Un preot!» Am alergat în grabă la o biserică, am chemat un preot să vină la cel ce avea nevoie să-și curățească sufletul, preotul a venit, dar când a ajuns în casă era prea târziu: stăpânul murise, nespovedit și neîmpărtășit cu Sfintele Taine. De asta a rămas groaza asta întipărită pe fața dânsului. Atunci prietenul mortului a căzut pe gânduri și ieșind a zis: «Eu nu vreau să mor astfel»“.
P.S. Matei cap. 5, vers. 23-25: “Dacă îți vei aduce darul tău la altar, și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, până ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea Judecătorului și Judecătorul Slujitorului și să fii aruncat în temniță.”
Cu dragoste creștină, părintele Ilie
