Ciobanul, scriitorul și... califul

Distribuie pe:

* “Petrache Lupu, zis și «Omul care l-a văzut pe Dumnezeu», spune: «În anul 1935, luna mai, ziua 31, la scăpătatul soarelui, când m-am întors la târla oilor, lângă tufa de plop, mi s-a arătat un «Om Bătrân», un «Moș». Era gros cu părul mare și tot alb. Barba până la brâu, toată albă. Mustața mare, albă. Haina albă ca mătasa. Nu călca pe pământ. Plutea la două palme de pământ. Răspândea un miros frumos. M-a întrebat unde mă duc. I-am răspuns cu frică că merg la târla oilor. «Moșul» mi-a spus: «Mergi și spune oamenilor și preoților să țină duminicile și sărbătorile. Când popa trage clopotul, nu numai unii să vină la Biserică și alții la furat de porumb în țarină. Copiii să cinstească părinții. Dacă nu se vor face buni, cu foc vor fi pedepsiți. Nu m-am dus fiindcă îmi era rușine și frică să nu râdă oamenii de mine. De trei ori mi-a spus «Moșul» să merg, dar nu l-am ascultat. Ultima dată mi-a spus: «Du-te și spune oamenilor să se îndrepte și să nu-ți fie frică de nimeni pentru că Eu voi fi cu tine»“.

Petrache Lupu (1907-1994), țăran cioban din comuna Maglavit, jud. Dolj. Presa timpului relatează acest fenomen spunând că peste 2 milioane de oameni din țară și străinătate au participat la întâlnirile cu Petrache Lupu. Erau unele întâlniri unde cuvânta și participau peste 100 de mii de oamenii, ceea ce ridica multe probleme organelor statale. Mareșalul Antonescu l-a dus pe front pentru a binecuvânta trupele armate române. Regele Carol i-a botezat pe copilul Mihăiță. A avut întâlniri cu mitropoliți, episcopi, cu părintele Dumitru Stăniloaie și “Sfântul Închisorilor” - Vasile Gafencu, care au rămas impresionați de acest fenomen dumnezeiesc. În anul 1990 a fost vizitat de poeții patrioți Adrian Păunescu și Grigore Vieru. Nicolae Iorga l-a contestat. În Maglavit s-a construit o mănăstire de maici, o stradă îi poartă numele, iar în fața primăriei i s-a ridicat o statuie din bronz. Moare la 87 de ani, sărac, fără să fi profitat de nimeni și nimic, rămânându-i doar numele bun, ca “uleiul care iese totdeauna la suprafață”.

***

* “Sunt în lume mari oameni care prin tot ce fac se exprimă pe ei și acțiunile lor. Dar cei mai mari oameni sunt aceia a căror inimă bate pentru toți”.

Romain Rolland (1866-1944), scriitor francez, Doctor în Litere și laureat al Premiului Nobel (ca un omagiu adus înaltului idealism al creației literare și dragostei de adevăr cu care a descris diferitele tipuri umane). A fost profesor la Sorbona de Istoria Artelor. Banii care i-a primit pentru premiul Nobel au fost donați Crucii Roșii Internaționale.

***

* “În Arabia trăia un calif foarte bogat. Avea o reședință somptuoasă, mobilier scump, cu cristaluri fine și covoare de mătase, iar într-o pivniță 600 de lăzi de aur. Mari erau și cirezile lui de cămile. Simțindu-și sfârșitul aproape, bătrânul calif îl chemă pe un nepot al său și-i spuse că lui îi încredințează toată averea. Abia ajuns în stăpânirea testamentului care-l declara stăpân peste toate avuțiile acelea, nepotul începu a căra tot ce se afla în palatul unchiului său; comori, mobilier, bijuterii, încât în câteva săptămâni nu rămase nimic de valoare în casă, nici măcar un lighean cu care să fie spălat trupul mortului după ce-și va fi dat sufletul. Aflând de această ispravă, bătrânul calif exclama cuprins de o adâncă părere de rău: «Amarnic m-am păcălit; toată viața mea eu n-am fost decât paznicul averii nepotului meu». Pe mormântul său a dorit să se scrie: «A muncit, a adunat.// Avere multă c-a lăsat.// Nepoții toți s-au tânguit/ Că prea târziu el a murit». Se spune că împăratul Alexandru Macedon ar fi lăsat poruncă celor din jurul său ca atunci când va fi pus în coșciug, o mână goală să i se lase atârnând afară. De ce? Ca să se arate tuturor că niciun mare cuceritor ca dânsul nu poate lua ceva cu sine din avuțiile ce le-a câștigat”.

P.S. Psalmul 50, vers. 11-12: “Inimă curată zidește întru mine Dumnezeule, și Duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine”.

Cu dragoste creștină, părintele Ilie

Lasă un comentariu