Aprilie poartă denumirea populară “Prier”, de la verbul “a prii”, și se referă la perioada prielnică sau favorabilă pentru lucrările agricole de primăvară sau pentru munca pe lângă gospodărie. În unele zone se mai numește Florar sau Luna Florilor și chiar Traista-n băț, o denumire folosită atunci când vremea este secetoasă, rece, vestind o perioadă sărăcăcioasă. Dacă afară va fi frumos, luna mai va fi friguroasă și cu furtuni, dacă-s ploi, temperaturile vor fi mai ridicate. De aceea, în spiritualitatea populară se și spune că “Prier priește, dar și jupuiește!” Se continuă semănatul de primăvară, început în martie, se închid țarinile - oile și vitele nu mai sunt lăsate să pască libere, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte, iar casa și curtea sunt pregătite pentru Sfintele Sărbători de Paști.
Sărbătorită, anul acesta, la 9 aprilie, Duminica Floriilor este ziua în care se prăznuiește Intrarea Domnului Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului. Numeroase tradiții s-au adăugat acestei sărbători, una dintre ele fiind legată de legenda Maicii Domnului care, în căutarea lui Iisus, a dat peste o apă și a rugat o salcie să facă punte, binecuvântând-o apoi ca în fiecare an să fie dusă la biserică de Florii. Din acest motiv se presupune că oamenii duc la biserică flori și ramuri de salcie pentru a fi sfințite. Mâțișorii sfințiți de preot au puteri magice, se așază la fereastră, uși sau icoane pentru a apăra casa de rele și de boli. În vechime, oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească, de aceea nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod.
Stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice: ei înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Sătenii treceau pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie.
În jurul sărbătorii de Florii s-au creat și o serie de superstiții: Celui care se împărtășește de Florii i se va împlini orice dorință își va pune când se apropie de preot * Acum se aerisesc hainele și zestrea * Dacă cineva îndrăznește să se spele pe cap chiar în ziua de Florii, fără apa descântată și sfințită, riscă să albească* Se dau câteva ramuri de salcie la vite ca să mănânce, iar livezile și viile sunt împodobite ca să dea roade bogate.
10 - 15 aprilie - Săptămâna Mare, Săptămâna Deniilor sau Săptămâna Floriilor reprezintă timpul prielnic pentru săditul și îngrijitul florilor din grădină, dar nepotrivit pentru celelalte lucrări de însămânțare deoarece numai florile vor rodi. În fiecare seară se țin deniile și încă din prima zi a săptămânii femeile încep curățenia de Paști, se scot relele din casă, se văruiește și se spală. În Marțea Seacă, sătenii trebuie să se spele pentru a înlătura bolile; până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp, apoi bărbații trebăluiesc, ajutându-și nevestele la treburile casei. Joia Mare este ziua în care se înroșesc ouăle, se ține post cu mâncare uscată. În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, credincioșii care se întorc de la biserică aduc acasă lumina Prohodului, a punerii Domnului Iisus în mormânt, și înconjoară casa ținând în mână lumânarea aprinsă. Este interzisă coacerea bucatelor la cuptor: dacă cineva se va încumeta să coacă face mare păcat, iar coptura nu va fi mâncată nici măcar de pești. Nu se coase, nu se țese fiindcă e pericol de boală și spirite rele. Dacă în această zi plouă, anul va fi mănos. Sâmbăta Paștelui, ultima zi a Săptămânii Mari, este ziua în care trupul Mântuitorului Iisus s-a odihnit în mormânt. În miez de noapte, în biserici se oficiază slujba Sfintelor Paști. Credincioșii aduc la biserică pască, ouă roșii și alte bucate pentru a fi sfințite și, ulterior, așezate pe masă în ziua de Paști. Ca o superstiție, în cuptor, vasele trebuie puse doar cu mâna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soț, altfel pot apărea necazuri în anul care urmează. În miez de noapte, în biserici se oficiază slujba Sfintelor Paști. Sunt sfințite pasca, ouăle roșii și celelalte bucate, iar credincioșii iau Lumină din Lumină, spun “Hristos a înviat!” și răspund “Adevărat a înviat!”, formule cu care se salută apoi timp de 40 de zile, până la Înălțare. În Săptămâna Mare, e bine ca toți credincioșii să ierte și să se împace cu toți cei cu care au fost în dușmănie.
16 aprilie - Învierea Domnului, Sfintele Paști (calendarul ortodox și cel greco-catolic)
Cuvântul “Paște”/”Paști” are etimologia în ebraicul “pesah” (“trecere”), cu referire la trecerea poporului ales prin Marea Roșie, din robia Egiptului, în pământul făgăduinței, Canaan.
Sărbătorea începe, din punct de vedere liturgic, la miezul nopții dinainte, când se spune că mormântul s-a deschis și a înviat Hristos. În biserică este obiceiul ca, în această noapte, să se sfințească pâinea numită “paști”, fie sub formă de anafură sau anafură amestecată cu vin. În unele zone ale țării, femeile pregătesc pasca, frământată din făină curată de grâu, la care se adaugă lapte, uneori și ouă. Are formă rotundă pentru că, în popor, se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Pe margini se pune un colac împletit în trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, simbolizând crucea pe care a fost răstignit Hristos. Între împletituri se pune brânză sărată sau dulce, frământată cu ou și stafide.
Mielul de Paște este simbolul Domnului Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru oameni și a murit pe cruce precum un miel nevinovat. Tăierea mieilor de Paște, ca tradiție, datează din secolul VII.
La biserică, pasca este dusă într-un coș anume pregătit. După sfințire, ea dobândește puteri purificatoare. În același coș, femeile pun cârnați, ouă roșii și pestrițe, colaci, brânză, slănină, drob, usturoi, sare, prăjituri. Acestor alimente, odată sfințite, li se atribuie puteri vindecătoare.
Puteri deosebite i se atribuie și lumânării de la Înviere, care este păstrată șapte ani și aprinsă în caz de grindină, furtuni, sau mari primejdii.
Învierea este privită ca o sărbătoare a luminii. Seara sau la miezul nopții, când oamenii merg la slujba Învierii, aprind lumânări la mormintele celor morți, din neamul lor. În unele zone, e obiceiul ca, în noaptea Învierii, să se lase luminile aprinse în toată casa și în curte, ca să fie luminată gospodăria, în cinstea luminii pe care a adus-o Hristos în lume, prin Învierea Sa.
La întoarcerea de la slujba de Înviere, creștinii pun într-un vas un ou roșu și o monedă de argint, peste care toarnă apa neîncepută. Există apoi datina de a se spăla, dându-și fiecare cu oul roșu peste obraz și zicând: “Să fiu sănătos și obrazul să-mi fie roșu ca oul; toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paștilor”.
La masa pascală, capul familiei ciocnește ouă cu soția, iar la formula tradițională: “Hristos a înviat!” adaugă: “Hai să ciocnim ouă, ca să ajungem și la anul Paști frumoase, iar după moarte să ne vedem iarăși în ceruri!” Apoi ciocnesc și ceilalți membri ai familiei. De obicei, cinstea de a ciocni oul mai întâi revine celui mai în vârstă. Se crede că, făcând acest lucru, membrii familiei se vor vedea și pe lumea cealaltă.
Tradiția populară conservă mai multe legende care explică de ce ouăle roșii sunt simbolul Învierii lui Hristos. Se spune că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a adus un coș de ouă celor care-l chinuiau, însă aceștia au râs și nu au luat în seamă darul adus. Îndurerată, Maica Domnului a așezat lângă cruce coșul cu ouă, iar acestea s-au înroșit de la sângele ce curgea din rănile Mântuitorului. Iisus Hristos, văzând ouăle înroșite, le-a spus celor de față: “De acum înainte, să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducerea aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”.
Se spune că în prima zi de Paști nu e bine să mănânci ouă roșii, pentru că tot anul “îți va mirosi gura ca oul clocit” sau că e bine să mănânci ouăle nesărate, căci altfel ți se vor roși mâinile. De asemenea, nu e bine să dormi, că-ți ia strigoiul anafura dintre dinți, o vinde diavolului și nu mai ai noroc în casă. După credința populară, e bine să ții minte cu cine ai ciocnit oul prima dată pentru că, dacă din întâmplare te rătăcești printr-o pădure, trebuie să-ți amintești cu cine ai ciocnit oul de Paști, și, imediat, găsești drumul.
În unele locuri, în Bucovina și în Transilvania, există datina ca a doua zi de Paști să vină băieții la udat. În aceste zone, obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre. Băiatul primește câteva ouă roșii și este invitat la masa pascală.
23 aprilie - Sfântul Mucenic Gheorghe. S-a născut în Capadocia, într-o familie creștină, în timpul domniei împăratului Dioclețian. A fost persecutat și supus la numeroase chinuri, pentru credința sa în Hristos, de care nu s-a lepădat, plătind cu prețul vieții. A fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, la 23 aprilie.
Ziua marchează și începutul anului pastoral: de acum și până la Sfântul Dumitru, durează “vara” păstorilor, Sfântul Gheorghe fiind considerat protectorul ciobanilor și i se acordă, astfel, o atenție sporită prin ritualuri speciale. Un astfel de ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri să fie unse cu usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie. În fața ușilor se pune peste noapte o greblă cu dinții în sus pentru a alunga strigoii și duhurile rele.
De Sfântul Gheorghe se fac multe vrăji de dragoste, iar pentru morți se dau de pomană oale cu lapte, colac, lumânare și caș. Sunt locuri unde până la această dată oamenii nu s-au atins de laptele de oaie. Principiul este să guste întâi morții. Se spune chiar așa: “poamă nouă în gură veche”. Ca să fie sprinteni, oamenii se urzică. (Sursa: Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau)
Săptămâna de după Paști (Săptămâna luminată) era ținută de femei aproape toată: marțea pentru boala cea rea, miercurea pentru tunete și trăsnete, joia pentru grindină, vinerea pentru rodirea pământului.
Tot o sărbătoare importantă în această săptămână este Izvorul Tămăduirii, ținută vineri, în cinstea Maicii Domnului, considerată Izvorul tămăduirii, “Cea care L-a născut pe Hristos Dumnezeu, de la care vine tot darul”.
Duminica imediat următoare Învierii este numită Duminica Tomii, fiind ziua în care Hristos s-a arătat Apostolului Toma, care nu fusese cu ceilalți apostoli când li s-a arătat Domnul, și se îndoia de Învierea Mântuitorului. În popor se crede că raiul rămâne deschis de la Înviere până la această dată, pentru sufletele aflate în iad. De asemenea, se crede că cei care mor în această perioadă merg în rai pentru că, în acest interval, ușile raiului sunt deschise, iar ale iadului, închise. Despre cei ce se nasc în această perioadă, se spune că vor avea noroc toată viața.
În prima luni din a doua săptămână de după Paște se serbează Paștele Blajinilor, Paștele Morților, Paștele Rohmanilor sau Mătcălăul. Despre Blajini se crede că sunt ființe mitice, care locuiesc în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei, se crede că ar fi copiii nebotezați, morți după naștere sau oamenii de demult, cu o credință mai curată decât a pământenilor.
Se împart bucate pentru morți, cu credința că acum sufletele lor sunt slobode și se pot înfrupta din acestea. Celor ce nu împart se spune că le vor cere morții, noaptea. Se făceau, în unele locuri, sărbători câmpenești, unde oamenii mâncau ouă roșii și încondeiate (ale căror coji se dădeau pe apa curgătoare) sau colaci. Sărbătoarea este mai puțin ținută în zilele noastre. (surse documentare - azm.gov.ro, lumeasatului.ro, ortodox.ro)
Documentar de Ileana Sandu
