România, statistic, stă bine. Economia crește, mai exact produsul intern brut, ca urmare a creșterii consumului (nu a productivității muncii) datorită sporirii salariilor (bugetarilor), pensiilor și ajutoarelor sociale, ceea ce este pozitiv. Însă mai mult dă bine pentru guvernanți (pentru că au cu ce se lăuda), nu și pentru români care, practic, plusul primit la câștiguri este înghițit de prețurile tot mai mari ale produselor și serviciilor, dar și de inflația mereu în ascensiune.
Cu toate acestea, ne aflăm în fața unei realități de necontestat, specialiștii economici și comentatorii politici ne vorbesc cu date și cifre de existența a două Românii, de bogați și săraci, aceștia din urmă se înmulțesc continuu. De ce? Diferența constă în dezvoltarea economică și a nivelului de trai (a veniturilor), care se adâncesc tot mai mult, între regiunile (județele) țării. Dacă avem în vedere investițiile străine directe (ISD) și nivelul de salarizare aflăm răspunsul de ce, mai nou, se vorbește de două Românii, regiuni dezvoltate și altele unde se trăiește ca în urmă cu multe decenii. “În Capitală, investițiile străine, în perioada 1991-2017, totalizează 24,3 miliarde de euro, în Ilfov aproape 3,5 miliarde de euro, în Timiș și Bihor câte 1,3 miliarde de euro, iar în Prahova, Mureș și Brașov aproximativ câte 1,2 miliarde de euro. La pol opus se situează Gorjul, unde soldul ISD este negativ (minus 13 miliarde de euro), dar și Vaslui (-37 de miliarde de euro investiți în mai bine de un sfert de secol), Mehedinți (-50 de miliarde), Botoșani (-52 de miliarde), Vrancea (-54 de miliarde), Brăila (-58 de miliarde) și Teleorman (-74 de miliarde)”.
Pe bună dreptate, oamenii cu mici afaceri, din aceste județe, se întreabă: “Cine să investească la noi când ne aflăm la 300 de kilometri de București și la 400 de kilometri de portul Constanța și la peste 600 de kilometri de granița de vest, iar infrastructura este la pământ, iar forța de muncă fie necalificată, fie îmbătrânită.”
Nici nu e de mirare că, județele cu PIB mic, investitorii străini le ocolesc. Iată de ce salariile sunt mult sub medie și rata șomajului este mai mare, exemplu județul Teleorman cu 9,1% și Mehedinți cu 8,7%. În zonele în care salariul mediu este mare și PIB-ul pe cap de locuitor este la fel: 27.200 de euro în București, 13.700 de euro în Timiș și 12.700 de euro în Cluj, 12.600 de euro în Prahova, 13.600 de euro în Constanța. Cu cea mai mică medie a nivelului PIB-ului, pe cap de locuitor, sunt județele Vaslui cu 4.600 de euro, Botoșani cu 5.070 de euro, Teleorman cu 5.800 de euro și Mehedinți cu 5.850 de euro. Dacă salariatul din București câștigă, în medie - net peste 3.650 de lei pe lună, cel din Cluj peste 3.100 de lei și cel din Timiș 3.000 de lei, iar cel din Harghita, Brăila, Ialomița, Buzău, Călărași, Teleorman, Vrancea, Covasna, Bistrița-Năsăud sunt în coada clasamentului cu salarii între 2.000 și 2.100 de lei, ne informează Comisia Națională de Prognoză. În acest an e posibil ca media să fi crescut la unii, iar la alții să fi scăzut.
În zonele dezvoltate și speranța medie de viață este mai mare, ajungând la 78 de ani, iar în cele mai înapoiate este de 73 de ani.
Starea în care se află spitalele, dotarea lor cu aparatură medicală, veche de peste 30-40 de ani (centrele universitare au o înzestrare mai apropiată de ceea ce ar trebui să fie încât actul medical să se poată realiza în siguranță), lipsa acută a medicamentelor, mai ales pentru tratarea bolnavilor de cancer, tuberculoză, a cardiacilor, a diabeticilor, a celor care au suferit arsuri grave etc., sunt cauzele care duc la creșterea deceselor. Se internează omul cu un diagnostic, să se trateze de boala care suferă, iar la externare (nu puțini ajung la morgă) se constată că a contactat virusuri ce le pun viața în pericol. Arși în incendiul din clubul “Colectiv” sunt dovada că sistemul de sănătate este “grav bolnav”, că nu poate face față la situațiile de urgență majore, dovedește că în spitalele din România se moare cu zile (exemplu celor 37 de arși internați în spitalele din Capitală care au decedat din cauza infecțiilor cu diferiți viruși nu din cauza arsurilor). Aceste cazuri nu se pot trata în spitalele din România pentru că există doar 11 paturi pentru internarea marilor arși și nu se dispune de o “Bancă de piele” funcțională. De ani de zile doar se vorbește de construirea unor spitale regionale cu bani europeni, însă nu s-a făcut nimic în acest sens. Mai mult, actualul guvern este interesat de construirea de spitale (din 8 au rămas 3) și doar atât. Să nu mai vorbim de epidemia de COVID-19, amplificată de ministrul Voiculescu și R. Arafat, care au cheltuit fără justificare multe miliarde de euro pentru a plăti facturile, materiale nefolositoare și milioane de vaccinuri cu efecte secundare grave (mortale) care doar acum sunt cercetate de procuratură
Situația este la fel și în privința nivelului educațional. “Rata de părăsire timpurie a școlii era de 26,6% în zonele rurale, de 17,4% în orașele mici și suburbii și scade la sub 6,2% în municipii”. Diferențe majore între zonele dezvoltate și cele rămase în urmă sunt și în privința dotării locuințelor, a petrecerii timpului liber și concediului de odihnă.
În concluzie, sărăcia înseamnă condiții proaste de viață. Discrepanțele mari între zonele mai bogate și cele mai sărace se află și în privința lungimii rețelelor de canalizare, apă potabilă și suprafața locuibilă pe cap de locuitori. Să exemplificăm: dacă în județul Cluj, lungimea sistemului de canalizare depășește 1.400 de kilometri, aproape 1.200 de kilometri în județul Sibiu, în Teleorman și Călărași este de 260-270 de kilometri, iar în Botoșani puțin peste 300 de kilometri. În privința rețelei de apă potabilă, situația e la fel: peste 3.000 de kilometri în județele Timiș și Cluj și circa 2.900 de kilometri în Bihor, în timp ce în Giurgiu, aceasta este sub 600 kilometri, iar în Botoșani de circa 850 de kilometri. Și în privința suprafeței de locuit există două Românii, una reală și alta în statisticile oficiale. Una în care se trăiește mai bine și mai confortabil și una în care se trăiește mai prost și mai înghesuit. De exemplu, dacă în Ilfov, fiecare persoană dispune de 28 de metri pătrați de locuit, iar în Timiș, Cluj și Arad de câte 21 de metri pătrați, în Vaslui doar de 14 metri pătrați, iar în Iași și Brăila de câte 15 metri pătrați. Situația este la fel de critică și în învățământ, unde clădirile școlilor arată ca după cutremur, nu au apă potabilă, grupuri sanitare în interior, decât în curte, să nu mai vorbim de calitatea manualelor școlare și dotarea cu material didactic, asigurarea de cadre didactice calificate.
Despre “drumurile noastre toate” ce să mai spunem. În regiunile subdezvoltate, pe care le-am amintit mai sus, mii de kilometri de drumuri sunt ca în Evul Mediu, în cel mai fericit caz pietruite, restul de pământ, când plouă nici cu tractorul nu se poate circula. De autostrăzi se vorbește mult, dar nu s-a făcut aproape nimic, decât studii de fezabilitate plătite cu milioane de euro, care se reiau de la început de către fiecare guvern instalat la Palatul Victoria. Așa se explică de ce la finele anului trecut existau doar 949 de km de autotrăzi, conform comunicatului INS.
Exemplul cel mai celebru este autostrada Transilvania începută de pe vremea guvernului Năstase, contractată spre execuție cu firma americană Bektel, care a realizat vreo 50-60 de kilometri, în timp ce a încasat sumele prevăzute în contract, iar autostrada tot neterminată este; poveste este și mai penibilă cu autostrada Târgu-Mureș - Iași pe care fostul prim-ministru Viorica Vasilescu Dăncilă a hotărât să o realizeze în regim de parteneriat public privat, în timp ce comisarul european Corina Crețu nu a reușit să o convingă că pentru execuția acestei autostrăzi s-au alocat bani de la UE, nerambursabili, care așteptau depunerea studiului de fezabilitate și a proiectului, a se întocmi și înainta la Comisia Europeană. De ce? Doamna Dăncilă a vrut să o construiască în regim de parteneriat privat ca să plătească românii. Să fie oare numai ambiție sau și altceva Povestea este asemănătoare și cu centura Capitalei și a Târgu Mureșului.
Deci, existența celor două Românii reale este rezultatul corupției generalizate, apărată pe ascuns de guvernele perindate la putere în cei peste 30 de ani de “democrație”, iar de la preluarea puterii de către coaliția PSD, PNL, UDMR, în cei peste doi ani, apărată “la baionetă”, chipurile împotriva statului paralel din care au făcut și fac parte foști și actuali șefi ai coalițiilor aflate la putere. Cele două Românii sunt, din păcate, reale, locuitori din zonele dezvoltate trăiesc mai bine, iar cei din zonele subdezvoltate sunt condamnați la sărăcie. Zonele dezvoltate cu investiții străine, unde se realizează produse cu valoare adăugată mai mare, venituri și condiții de viață care încep să semene cu cele din Europa Dezvoltată. De cealaltă parte, subdezvoltare, bani puțini și lipsă de speranță.
Ioan Husar
