* “Am petrecut 14 ani de închisoare, care au fost cei mai grei ani din viața mea. Norocul meu a fost legătura cu Dumnezeu prin rugăciune care acum, la vârsta de 94 de ani, vă mărturisesc «mi-a salvat viața». Dumnezeu mi-a ajutat să trec peste toate greutățile. Eu L-am văzut pe Dumnezeu ca pe un izvor care scaldă creația. Îl simțeam pe Dumnezeu ca «o prezență care curge fără întrerupere printre lucruri și oameni... nu se amestecă cu ele..., dar le scaldă, este permanent între ele». Dumnezeu este Frumosul, Absolutul, Misterul, tot ce ne imaginăm noi despre Divinitate. În această permanentă trecere pe lângă noi și în momentul care ne atinge acest Izvor de Apă Vie, în momentul acela plângi. Este o dovadă că te-a atins aripa de iubire care este Dumnezeirea și care scaldă toată creația fără ca noi să ne dăm seama ce binefacere este pentru fiecare dintre noi. Această aripă de iubire care te atinge și care îți dă lacrimi se face floare și îți împodobesc amintirile. Adevărat este că mulți dintre colegii de închisoare care nu L-au avut pe Dumnezeu «reazem al speranței», s-au sinucis în diferite chinuri. Cred că am făcut parte din «planul lui Dumnezeu» pentru cei 14 ani de închisoare, care mărturisesc că mi-au schimbat viața și gândirea despre Creație și Creator. Eram în cătușe, incapabilă să mă apăr de șobolani. Puteam să rămân așa, sau puteam să torn la Securitate. Am ales «calea rugăciunii» care m-a și salvat”.
Aspazia Oțel Petrescu (1923 -2018 ), urmează Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A fost dactilografă la Centrul de Studii Transilvane. Scriitoare cu talent literar și calitate sufletească deosebită, prin care își trăiește credința în Dumnezeu cu smerenie. După revoluție a ales să rămână mai mult lângă familia dragă și să publice câteva cărți, prin care arăta lumii partea urâtă a unei lumi fără de Dumnezeu, o lume a terorii, suferinței până la moarte.
***
* “Inima noastră trebuie să fie mereu liberă pentru Hristos. Dacă un diavol cât de mic stă cocoțat în inima noastră, Hristos nu mai este acolo. El zice: «Să-i dai toată viața ta, toată ființa ta». Diavolul zice: «mie-mi dai numai un deget» și prin aceasta te stăpânește. Este lângă tine. Nu mai este Hristos. Diavolului dacă i-ai dat un deget îți intră în casă, iar Hristos iese din ea. Faceți milostenie, însă dacă este cu putință, scăpați pe acei necăjiți de rușinea de a vă cere ceva întinzând mâna”.
Denis Diderot (1713-1784), eseist, filosof și scriitor francez. A fost de la început adeptul unei vieți eclesiastice, de a deveni preot, urmând studiile la iezuiții din Langres. Studiază la Universitatea de la Paris. Alături de Voltaire și Rousseau întregesc iluminismul sec. al XVIII-lea. În anul 1785 își vinde biblioteca împărătesei Ecaterina a Rusiei în schimbul unei sume forfetare și a unei pensii până la sfârșitul vieții.
***
* “Când au intrat englezii în Australia și au luat-o în stăpânirea lor, au aflat acolo câmpii întinse și mănoase. Nici un fir de scaiete sau mălură nu pătrunsese încă în pământul Australiei. Despre ținuturile Angliei, în schimb, se știe că e țara scaieților, în special zona Scoției. Pe un englez scoțian îl ajunsese dorul de scaieții din patria sa. Scrise acasă la părinți să-i trimită niște fire de scaieți sau sămânță de scaieți. După ce a semănat, scaieții s-au înmulțit în jurul casei scoțianului, dar cu trecerea timpului în întreaga Australie. Ca scaieții din Australia, întocmai așa de repede se răspândește neghina diavolului când îi faci loc în “Australia” inimii tale. Ca scaieții din Australia, așa crește și păcatul și răul când îi faci loc în sufletul tău”.
P.S Isaia cap. 63, vers. 17-19: “Pentru ce, Doamne, ne-ai lăsat să rătăcim departe de căile Tale și ne-ai învârtoșat inimile noastre ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te pentru robii Tăi, pentru semințiile moștenirii Tale. Pentru ce au pășit cei nelegiuiți în templul Tău și vrăjmașii noștri au călcat în picioare altarul Tău? Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpânești și care nu mai sunt chemați cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile și Te-ai pogorî, munții s-ar cutremura”.
Cu dragoste creștină,
părintele ILIE
