Târgu Mureș: ZOO ART, campanie de conștientizare pentru protecția naturii

Distribuie pe:

Luni, 1 mai, la Grădina Zoologică din Târgu Mureș, ora 11.30, va avea loc lansarea campaniei de conștientizare Zoo Art. Această campanie, realizată de Grupul Milvus, în parteneriat cu Grădina Zoologică din Târgu Mureș, a apelat la arta spectaculoasă de graffiti pentru a atenționa publicul că natura are nevoie de spațiu pentru a-și îndeplini funcțiile. “Nu este suficient să protejăm doar câteva specii în grădinile zoologice. Depinde de noi cum păstrăm diversitatea biologică și tot ceea ce ne oferă natura”, arată organizatorii într-un comunicat de presă.

În cadrul proiectului s-a reușit crearea a 3 graffiti, alte 7 bannere cu implicarea artiștilor Black Book Creative Group din Târgu Mureș, care vor fi amplasate până în octombrie 2023, și vor atrage, de asemenea, atenția asupra schimbărilor climatice.

Evenimentul va avea loc în spatele casei urșilor unde, în cadrul unei ceremonii, vor fi prezentate lucrările publicului larg. La eveniment vor fi prezenți reprezentanții Grupului Milvus și a Grădinii Zoologice din Târgu Mureș, precum și artiștii care au creat aceste graffiti.

Începând din 2019, Grupul Milvus este partener în proiectul internațional Game On! - Don't let climate change end the game, care își propune să atragă atenția asupra efectelor negative ale schimbărilor climatice și să ofere soluții care pot încetini acest proces.

Lasă un comentariu