Noutăți de la “Weekend”

Distribuie pe:

Începând cu sezonul estival 2023, Complexul Weekend vine cu o serie de noutăți pentru vizitatorii săi. În primul rând menționăm faptul că pentru cei care vor să meargă la una din unitățile de alimentație publică din complex, la terenurile de sport sau pur și simplu doar să facă o plimbare pe aleile complexului de agrement, nu se va mai percepe taxă de intrare. Vor plăti bilete doar cei care vor să folosească bazinele de înot ale complexului și toboganele cu apă. Pentru ca acest lucru să fie posibil, bazinele vor fi împrejmuite cu un gard și bineînțeles cu căi de acces, intrare și ieșire. Pentru mai multe detalii legate de aceste noutăți am stat de vorbă cu viceprimarul municipiului Târgu Mureș, Portik Vilmos.

“Această idee a venit din partea târgumureșenilor, dar și a celor care își desfășoară activități comerciale în incinta complexului. Astfel, vor cumpăra bilete de intrare sau abonamente doar cei care vor folosi bazinele. Vor exista două porți de intrare prevăzute cu turnicheți și două porți de ieșire. Accesul se va face cu brățări și cod QR, iar cei care plătesc bilet vor putea intra și ieși de mai multe ori în ziua aceea din incinta bazinelor. De asemenea dorim să implementăm posibilitatea achiziționării biletelor în sistem online și cu cardul la casierie”, a spus viceprimarul. El s-a referit însă și la motivele întârzierii deschiderii complexului de agrement din acest an. Pentru că de la începutul lui 2023 fostul Complex de Agrement și Sport “Mureșul”, așa cum era denumirea sa oficială, s-a transformat dintr-o structură din cadrul executivului târgumureșean într-o entitate de sine stătătoare, cu personalitate juridică, denumită Complexul Weekend, au apărut și o serie de probleme birocratice. “Este, din păcate, o întârziere în ceea ce privește deschiderea sezonului. A durat mult, de exemplu, până ce complexul a obținut toate documentele necesare de la Ministerul Finanțelor. De asemenea, procedura pentru construirea acelui gard se află, încă, în derulare, fiind nevoie de obținerea unor avize pentru eliberarea autorizației de construire. Se fac pași pentru implementarea sistemului de taxare, pentru procedurile de achiziție ale acestuia”, a declarat Portik Vilmos. Viceprimarul a mai spus că, de exemplu, lucrările de decolmatare a bazinului pentru bărci au început cu o oarecare întârziere, iar până acum s-au realizat doar cca. 20% din lucrările necesare. Menționăm faptul că astfel de lucrări de decolmatare nu s-au făcut de mai bine de 10 ani, cel puțin, iar asemenea lucrări de decolmatare pe toată suprafața lacului de canotaj nu s-au mai făcut de mai bine de 30 de ani.

Programată pentru începutul lunii iunie, deschiderea bazinelor va fi, cel mai probabil, amânată. Tarifele de intrare la bazine pentru sezonul 2023 vor fi tot cele din 2022 adică 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru copii. Târgumureșenii beneficiază de o reducere de 25% din prețul biletelor. Cel mai mare număr de vizitatori înregistrat într-o singură zi, anul trecut, a fost de 6.500, atins într-o duminică de la sfârșitul lunii iulie. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu