Peste 2.000 de vizitatori după ce au înflorit bujorii de stepă de la Zau de Câmpie

Distribuie pe:

Peste 2.000 de turiști au vizitat Rezervația de Botanică de la Zau de Câmpie în ultimele zile pentru a vedea bujorii de stepă (Paeonia tenuifolia), al căror maximum de înflorire se va produce la sfârșitul acestei săptămâni, a declarat marți, pentru AGERPRES, custodele rezervației, Ciprian Cenan.

“În data de 20 aprilie a fost prima floare și, după încălzirea vremii, au început să înflorească tot mai mulți. Cred că maximum de înflorire va fi în această săptămână, cel puțin în parcela de jos. În ultimele zile ale acestei mini-vacanțe de 1 mai, am avut peste 2000 de vizitatori, așa că cei care doresc să vadă bujorii, să se grăbească. Săptămâna aceasta și săptămâna viitoare pot fi văzuți în întreaga lor splendoare. A fost o primăvară mai rece și combinată cu zăpada care a căzut în această primăvară, bujorii au înflorit mai târziu față de anii trecuți și au avut o dezvoltare mai lentă, spre deosebire de iarbă, care a crescut oarecum mai mult. Dacă vremea rămâne caldă în continuare, cred că înflorirea maximă va fi la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat Ciprian Cenan.

Rezervația de la Zau de Câmpie este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri, lotul de jos, iar diferența de nivel până la lotul de sus este de circa 25-30 de metri, motiv pentru care bujorii din parcela de sus au început să înflorească cu câteva zile mai târziu.

“Ca o noutate, în acest an am reușit să amenajăm și parcela de sus pentru vizitatori, am marcat o potecă de circa 500 de metri, astfel încât turiștii să nu calce pe flori. Am încercat astfel să protejăm florile, care deja au început să înflorească. Fiind o înălțime mai mare, bujorii de aici înfloresc un pic mai târziu decât cei din parcela de jos”, a precizat Cenan.

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie înfloresc, de regulă, în perioada aprilie-mai, uneori până în iunie, și rămân înfloriți doar șapte zile, au o înălțime între 10 până la 30 de centimetri și flori de culoarea roșu aprins.

Această rezervație este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie și a fost înființată în 1932, de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul școlii românești de botanică. Suprafața inițială a fost de 2,5 hectare, iar primul custode, Marcu Sâncrăianu, a extins-o la 3,5 hectare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În Rezervația de la Zau de Câmpie sunt două loturi, rezervația de sus, de 2,5 hectare, unde la inventarul din 2014 erau 20.000 de exemplare, și rezervația de jos, care are un hectar, unde se află peste 30.000 de exemplare. (Agerpres)

Lasă un comentariu