România este într-o situație foarte dificilă, conducătorii noștri nu o spun în mod direct...

Distribuie pe:

Ultimele știri ale Eurostat au arătat că datoria publică a țărilor ce sunt în estul Europei, care sunt în proximitatea războiului din Ucraina, a crescut într-un ritm spectaculos în ultimul an, după ce războiul din Ucraina a început și după toate aceste sacrificii făcute de România, Polonia, țările baltice, chiar și Ungaria, Bulgaria au făcut sacrificii pentru că, spre exemplu, problema grâului este foarte binecunoscută, grâul ucrainean și celelalte produse alimentare ucrainene au dus prejudicii mari industriilor și produselor alimentare din aceste țări.

Nu întâmplător, Uniunea Europeană, recent, a luat măsura ca importul de cereale și unele produse alimentare, în principal uleiul și produsele lactate, să nu mai fie importate, pentru că subminează economia acestor țări care se împrumută într-un ritm absolut periculos.

Măsurile pe care Uniunea Europeană le ia se aplică pe teritoriul acestei piețe comune unor economii naționale cu grad diferit de dezvoltare și cu probleme absolut speciale. Nu poți să aplici toate măsurile în același fel și cu aceeași metodă la toate țările. Iată că acum a apărut o chestiune care ține doar de o anumită zonă a Uniunii Europene și care e foarte gravă.

Deci, e bine că Uniunea Europeană a realizat faptul că această politică de solidaritate, cum o numește Uniunea Europeană, față de susținerea efortului pe care Ucraina îl face în războiul cu Rusia nu este în același fel resimțită, nu are același efect în toate țările. În unele, efectul este mult mai grav, în țările care sunt apropiate de zonă, în țările cu ritm de dezvoltare mai mic, cu un decalaj în dezvoltare față de occidentul european. Toate aceste măsuri pe care le-a luat Uniunea Europeană au efecte diferite și, bineînțeles, negative în aceste țări.

 România este într-o situație foarte dificilă, conducătorii noștri nu o spun în mod direct, dar e o situație foarte dificilă. Noi avem niște deficite enorme care ne subminează condițiile de viață în România. E deficitul contului curent, e deficitul balanței comerciale, e deficitul bugetar...

Toate astea arată că noi trebuie să luăm măsuri mai serioase decât alții, mai ales că nu suntem în zona euro. Asta înseamnă, așa cum ultima analiză a Fondului Monetar și a Uniunii Europene a arătat, asta înseamnă reduceri de personal în sectorul public, asta înseamnă reduceri de salarii, mai ales în sectorul IT și mai ales creșterea de impozite și taxe.

Lucrurile astea, în condițiile României, sunt niște elemente de dramatică cădere a nivelului de trai, intrăm într-o austeritate evidentă și văd că, deocamdată, Guvernul nu are curajul să ia astfel de măsuri.

România are nevoie de reformă structurală, în sensul în care ramurile economiei românești să se bazeze mai mult pe resursele proprii prelucrate în țară și pe un grad mai înalt de tehnologizare, care să ridice valoarea adăugată creată în România, să dea salarii mai mari, să alimenteze mai bine bugetul și, mai ales, să se renunțe la această greșeală extraordinară pe care a făcut-o Ministerul de Finanțe în ultimele luni, aceea de a ataca singurul sector care creează valoare și care alimentează bugetul, care e sectorul economiei reale private.

Acest sector a fost atacat prin mărirea impozitelor și taxelor, prin eliminarea unor facilități. Deci, noi avem de reparat unele greșeli și repuse în aplicare în condițiile în care putem, pentru că economia noastră nu merge foarte bine, aceste indicații pe care le dă Uniunea Europeană cred că sunt binevenite în acest moment, pentru că semnalează un pericol care planează asupra Europei în totalitatea ei.

Prof. univ. dr. Mircea Coșea

Lasă un comentariu