Popicarii de la CSM Tg. Mureș, în naționala U18

Lotul național de popice, juniori U18, fete și băieți, sub îndrumarea selecționerilor Seres József (CSM Târgu-Mureș) și Remus Antimirescu, au participat zilele trecute la meciul amical de popice, România-Serbia, pe arena Siderurgica din Hunedoara. Din delegația tricoloră au făcut parte și cinci jucători de la echipele CSM Tg. Mureș: Bordianu Roxana Andreea, Kádár Nóra, Ciula Geanina Corina – junioare U18, Fazakas Róbert, Szõcs Tamás József – juniori U18, toți nominalizați pentru echipele naționale care vor participa la Campionatele Mondiale din acest an, care se vor desfășura la Varazdin (Croația), în perioada 12-17 mai 2023. Naționalele de juniori U18 au împărțit victoriile, România a câștigat la fete, Serbia la băieți. Confruntarea la U14 fete, la care a participat și tânăra sportivă mureșeancă – Doarje Ilinca Alexia, s-a încheiat la egalitate. Printre premianți s-au aflat și sportivele târgumureșene: Kádár Nóra – cel mai bun rezultat la junioare U18 (569 p.d.), respectiv Doarje Ilinca Alexia – cel mai bun rezultat la junioare U14 (556 p.d.).        

Sorin Crăciun                                             

Lasă un răspuns