Falsa gândire pozitivă devine toxică...

Distribuie pe:

Specialiștii în psihologie recunosc că o atitudine pozitivă este baza oricărui succes, pentru că atunci toate problemele par brusc mai ușor de gestionat, iar zilele obișnuite par puțin mai vesele. Chiar dacă nu este întotdeauna ușor, cu siguranță este minunat să fiți pozitivi, mai ales în situații dificile, cum ar fi pierderea unui loc de muncă, despărțirea de cineva drag sau eventualele alte dezamăgiri.

“Familia sau prietenii intervin pentru a vă spune că totul va fi bine și că ar trebui să gândiți pozitiv, însă nu este întotdeauna posibil. Atunci când forțezi o persoană să își suprime emoțiile reale doar pentru a rămâne pozitivă la exterior, această gândirea pozitivă falsă devine toxică și duce la probleme serioase de sănătate”, afirmă experții.

Semne ale pozitivității toxice

Iată cum prezintă aceștia cele mai reprezentative comportamente de pozitivitate toxică din viața reală: “Vă mascați și vă suprimați adevăratele sentimente dacă acestea nu sunt pozitive; puneți presiune pe cineva care se confruntă cu o problemă gravă pentru a se concentra pe partea bună; îi liniștiți pe cei dragi care și-au pierdut locul de muncă spunând că ar fi putut fi și mai rău; etichetați oamenii care par întotdeauna pozitivi sau care nu își împărtășesc emoțiile ca fiind mai puternici și mai buni decât alții; certați anumite persoane pentru că își exprimă sentimentele reale care sunt negative; vă puneți o fațadă a fericirii și negați sentimentele de tristețe sau stres; refuzați ajutor sau sprijin în momentele dificile; vă așteptați ca oamenii din jurul vostru să fie mereu pozitivi și fericiți; descurajați conversațiile deschise și sincere despre sentimente; ignorați evenimentele traumatizante și amânați problemele”.

Pe de altă parte, pozitivitatea toxică “vă obligă să vă fie rușine atunci când vă simțiți rău; să vă simțiți vinovați atunci când nu găsiți o modalitate de a fi fericiți, să evitați emoțiile autentice care vă fac umani. Atunci când apar sentimentele negative, nu le oferiți suficientă importanță, ci pur și simplu le ignorați fără să le procesați”.

Consecințe asupra relațiilor

În opinia specialiștilor, deși este normal să nu vrem uneori să facem față sentimentelor negative, dacă facem acest lucru în mod regulat și ne forțăm să privim lucrurile în sens pozitiv chiar și atunci când sentimentele noastre nu sunt așa, este posibil să suferim apoi de unele probleme de sănătate mintală.

De altfel, dacă decidem să alungăm sentimentele negative, acestea vor continua să revină până când vom fi obligați să le facem față și să le depășim: “Nu mulți oameni știu să vorbească despre lucruri triste și neplăcute, însă cel mai important aspect este cum reactionați când cineva vă abordează pe acest subiect. Încercarea de a face pe cineva să se simtă mai bine și faptul că nu acceptați să fiți respins este un răspuns toxic.

Posibil să încercați să o îndepărtați pe cealaltă persoană, ceea ce, la rândul său, ar putea contribui la perturbarea relației voastre pe ansamblu, pentru că este greu să vă conectați cu cineva dacă nu îl ascultați sau dacă nu sunteți dispuși să îi împărtășiți emoția pe care o trăiește în acel moment.

De exemplu, pentru sportivi, pozitivitatea toxică poate avea consecințe grave, cum ar fi incapacitatea totală de a face față pierderilor sau eșecului sau de a-i împierdica să își atingă potențialul maxim de performanță.

Această gândire distorsionată îi convinge pe sportivi că deja se descurcă bine și îi descurajează să se antreneze mai mult. Apoi, se instalează un sentiment de complezență, în urma căruia nu își realizează niciodată întregul potențial”.

Moduri de combatere

Pentru a face față și pentru a combate problemele create de pozitivitatea toxică, specialiștii recomandă:

Dezvoltarea empatiei - Este vorba despre înțelegerea sentimentelor celorlalți, indiferent că acestea sunt pozitive sau negative. În același timp, empatia oferă posibilitatea de a privi lucrurile prin ochii celeilalte persoane și de a înțelege efectiv prin ce trece.

Recunoașterea și respingerea - Acceptarea unui eșec este singura acțiune necesară pentru ca dezamăgirea să înceapă să se vindece în interior și să facă față acestui rezultat. De aceea este bine să învățați să recunoașteți comentariile pline de pozitivitate toxică, pe care apoi să le puteți respinge mai ușor sau pur și simplu să nu le mai băgați în seamă.

Trăirea sentimentelor ca atare - “Unul dintre pașii importanți spre a îndepărta pozitivitatea toxică este să vă experimentați în detaliu sentimentele, ceea ce înseamnă că trebuie să vă recunoașteți toate emoțiile, inclusiv pe cele negative. Una dintre modalitățile de a face față emoțiilor poate fi, spre exemplu, o conversație cu cei dragi.

Totuși, dacă nu aveți chef să vorbiți cu nimeni în mod direct, poate fi de mare ajutor un jurnal în care să vă notați sentimentele. Piatra de temelie a trăirii corecte a sentimentelor este să realizați că puteți simți tristețe și, în același timp, să aveți o perspectivă pozitivă sau optimistă sănătoasă.

Vă puteți imagina acest lucru ca și cum ați fi singuri într-un tunel întunecat. Sunteți conștienți de această situație, dar mergeți înainte, sperând că la capăt va fi lumină...”, conchid experții, într-o notă de optimism sănătos.

Lucreția Pop

Lasă un comentariu