Niciodată n-am fost mai “liberi” ca acum să asistăm pasivi, în mod “civilizat”, la propria noastră degradare! Să-ndurăm, cu ființa parcă anesteziată, toate nedreptățile, umilințele și câte și mai câte alte lovituri sufletești, date cu față “umană”, cu rigoarea și cu cinismul unui program bine stabilit!
Niciodată n-am fost mai “liberi” ca acum să suferim în tăcere valul de vulgaritate, de promiscuitate, de agresivitate, în numele noii “libertăți” ce stă ca o coroană furată din ere păgâne, sălbatec pe fruntea “lumii noi” ce se revarsă asupra noastră!
Ruină a libertății adevărate, rănită, sângerândă, căzută și mai ales decăzută din brațele adevărului, risipită în mici fărâme bolnave de libertinaj, care mai de care mai sordide, mai patologice, ce asaltează zilnic, din toate părțile: normalitatea, bunul-simț, și-n ultimă instanță, credința acestui popor. Aceasta este fața adevărată a “libertății” de azi! Niciodată noi, ca neam, n-am avut privilegiul acestei cumplite “libertăți”!
“Libertatea” de a ne sinucide în mod public, în numele noii libertăți! “Libertatea” de a asasina ca-ntr-o oribilă și crudă vânătoare ce-și așteaptă trofeele însângerate, rând pe rând, toate valorile sufletești ale dăinuirii noastre, ce au ținut vie, în veacuri, ființa neamului.
Când, oare, în istoria noastră am avut noi, ca popor, din proprie convingere, “libertatea” de-a ne sfida credința, de-a ne-njosi Biserica, de-a ne reincrimina martirii, de-a ne marginaliza până la uitare eroii, de-a ne ridiculiza până la blasfemie geniile și marile valori naționale? Când?...
Și, oare, când a mai avut poporul ăsta român sinistra “libertate” de a-și crește copiii în devastatoare și cumplite confuzii, menite să facă din ei veșnici rătăcitori în abisul unei noi lumi bolnave? Când?...
Ni s-a dat încet și sigur “libertatea” de a tăcea în fața minciunii și de a coabita cu ea, logodind-o firesc, pe nesimțite, cu normalul, ca nimic să nu mai aibă claritate și să trăim în cumplitul aer al indeciziilor noastre de fiecare zi!
Și oare, când în timpul istoric al acestui neam veșnic suferind, “gânditorii” noștri, “filosofii” noștri, “intelectualii” noștri au mai avut sublima “libertate” să pună pe cântarul necinstit al dilemelor de tot felul micul nostru mănunchi de certitudini românești, și acelea sângerânde? Blamând, astfel, la adăpostul perversei umbrele democratice și civilizate, “sângerândele” noastre valori care, așa cum au putut, au ținut în viață biata ființă a acestui popor!
Când oare, artiștii noștri, scriitori cineaști, oameni de teatru au mai avut această neînchipuită “libertate” să scoată la suprafață, cu cinică febrilitate, sordidul, pestilențialul, grotescul, tot ce este urât și tot ce ar mai putea urâți coloana infinită a suferinței românești, în numele libertății de creație? Când?...
Naufragiați din vocație, ce țin în brațe bucata de lemn frântă de izbitura stâncii, crezând că este corabie! Înotătorii disperați ai lumii de azi, către nicăieri!
Și totuși, oare când am mai avut noi, ca neam, “libertatea” de a așeza în numele diversității, pe locuri egale cu valoarea, prostia, abjecția, calomnia, perversitatea, minciuna, punând, în același timp, parcă dintr-o sinistră vocație, frână Adevărului care-ntotdeauna
ne-a făcut cu adevărat liberi?...Când?...Poate am fost siliți de nefasta ideologie trecută, ce ne-a cangrenat fără scrupule ființa, dar nicicând n-am fost liberi s-o facem ca astăzi, din proprie inițiativă, bucuroși că vedem distruse ultimele metereze morale ale acestui popor, sub privirea mută și indiferentă a celor mulți. Lipsa de replică, asentimentul tacit al nostru, al tuturor celor care mai simțim românește și-avem credința-n Dumnezeu este, de fapt, lovitura de moarte pe care-o primește acest neam!
Oribilă și devastatoare “libertate”, de a vinde pe taraba lumii orice frumusețe și bogăție a acestui pământ și de a arunca, prin mișcări agitate, în tomberonul pieței desfrânate de azi orice inefabilă și tandră sensibilitate românească, orice calitate tainică și zguduitoare de a fi român!
Suntem liberi să parvenim economic individual cu orice preț, în dauna țării, a semenului nostru, numai să ieșim odată și odată din suferința mizeriei materiale ce ne-a marcat de-a lungul timpului, ca să intrăm în lunga și nemărginita mizerie sufletească ce ne așteaptă cu brațele deschise, machiată violent în culorile bunăstării destrăbălate de azi!
Suntem liberi, în numele zeului diversității, să ne zdrobim sfânta și crucificata identitate de asfaltul inert al unor stupide și criminale ideologii, deghizate dibaci și pervers în infinite și mutilante “drepturi” umane! Pășim cu greu în tenebroasa junglă legislativă a noului ghetou “civilizat”, fără de speranță, căci tot ce tăiem cu maceta bunului-simț, crește în urma noastră, rapid și violent, orice urmă de cărare ce ne-ar putea întoarce astupând spre rădăcinile izbăvitoare!
Suntem liberi să vedem cum ni se topește istoria sub ochii noștri, devenind o simplă geografie locuită de cetățeni anonimi. Nicicând nu am avut această “libertate” să ne umbrim noi înșine “nori de gând sufletesc, Steaua Polară ce ne-a ghidat de mii de ani prin bezna și furtunile istoriei busola tainică a acestui neam, credința creștină! Să ucidem public, să lapidăm în piața degradării și degenerării noastre, simțirea tainică a Lui Dumnezeu în lume, ca prin asta, să ne ucidem propria cunoaștere de sine și să hrănim ferocea iresponsabilitate ce ne-nconjoară din toate părțile.
Suntem liberi ca nicicând să ieșim din minunata stare de enigmă și miracol a acestui neprețuit neam și să ne cipăm benevol istoria, tradiția, identitatea și, mai ales, conștiințele, ca să alergăm furibund, să îngroșăm rândurile celor mulți, care se înghesuie în drumul lor,
ce-i poartă spre marele neant. Suntem liberi să nu mai fim copiii Lui Dumnezeu și ai părinților noștri, ci odraslele mutilate ale vremurilor noastre. Ne dezdumnezeim refuzându-ne condiția nobilă și, în același timp, ne dezumanizăm.
Suntem liberi să fim mereu alții, dar niciodată noi înșine!
Dar când, oare, vom fi liberi, să fim mai atenți la sensibilitățile noastre ca popor, ceva mai mult decât la ale altora? Și oare când vom fi liberi să ne rostim firea românească și creștină până la capăt și să-ncetăm să fim codoșii conjuncturii istorice, meschini profitori ai clipei, ce se hrănesc din resturile capitalului cumplitului haos atât de bine premeditat de creatorii de confuzii ce au distrus lumea?
Să fim liberi să privim cerul acestui pământ românesc însfințit de prea multa-i suferință și nu jalnice efemeride libertine ce divinizează lampa de neon a noii lumi”!
Să fim liberi cu fața spre Dumnezeul Care ne-a dăruit LIBERTATEA și nu cu fața spre cei care L-au crucificat! Liberi cu fața spre Cel Ce S-a răstignit pentru libertatea noastră și nu spre cei ce L-au răstignit, întru înrobirea noastră! Și-atunci, vom simți aerul curat și sfânt al adevăratei libertăți! Atunci vom simți lumina minunii de a fi om! Atunci și cuvântul român se va odihni în sfârșit în inimile noastre!
Din volumul “Omul Liber”, autor Dan Puric
