Ziua siguranței copiilor

Distribuie pe:

Implicarea minorilor în sfera criminalității este un lucru deosebit de grav, fie că vorbim de postura de autor, fie că vorbim de cea de victimă. Asupra victimizării minorilor trebuie să ne oprim în mod special, cu atât mai mult cu cât de acest lucru sunt responsabili, în general, cei apropiați, care ar trebui să îi protejeze, dar și pentru că noi, toți, avem un rol important în apărarea copiilor.

De câte ori nu auzi, în general la știri, de copii agresați de părinți, de copii abuzați, neglijați, de copii care au suferit traume sau chiar și-au pierdut viața pentru că adulții nu au avut grijă de ei, deseori nefiind atenți la semnalele de alarmă, la strigătele lor de ajutor, deseori tacite?

Când vorbim despre victimizarea minorilor, ne putem referi la mai multe aspecte: la dispariții, la violența în familie, neglijare, abuz fizic, emoțional, sexual, exploatare prin muncă și lista poate continua. Evoluția lumii moderne aduce tot mai multe tentații și pericole pentru copiii noștri. Cea mai gravă greșeală pe care noi, adulții responsabili de creșterea și educarea copiilor, o putem comite este să ne prefacem că aceste probleme nu există ori că ele “nu ni s-ar putea întâmpla nouă niciodată”, sunt doar știri la TV ori doar povești auzite de la alții.

Așadar, meseria de părinte presupune informare continuă, cu atât mai mult cu cât lumea este în continuă schimbare, la fel și riscurile și tentațiile ei. Căutăm, citim, întrebăm și discutăm cu copiii despre reguli de siguranță acasă, pe stradă, la școală, în traficul rutier, pentru ca ei să înțeleagă rostul lor. Și, desigur, îi ascultăm neapărat, mai ales atunci când au o problemă, când ei simt că au o problemă, chiar dacă nouă, adulților, ni se pare un nimic, o prostioară.

În plus, fiecare dintre noi este dator a nu rămâne indiferent la suferința unui copil lipsit de apărare, uneori chiar în familia sa. Când un copil este în pericol, este abuzat, cu toții putem ajuta, sesizând instituțiile competente sau furnizând pur și simplu o informație despre serviciile unde se poate apela pentru ajutor.

* Poliția

- tel.112, pentru situații de urgență;                                                                                                                        

* Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (Tg-Mureș, str. Trebely nr.7, tel.0265-21.35.12, fax: 0265-21.15.61, www.dgaspc.ro); număr unic pentru semnalarea cazurilor de abuz împotriva copiilor - 119

* TELEFONUL COPILULUI - 11.61.11

* Centrul de Prevenire și Combatere a Violenței în Familie - Tg-Mureș, tel.0265-25.59.31;

“Săptămâna Prevenirii Criminalității” este o acțiune al cărei scop este sublinierea importanței activității preventive a Poliției și totodată a parteneriatului cu alte autorități/instituții/ONG-uri, informează Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Mureș.

Lasă un comentariu