Oricât de temerare ar fi proiectele savanților pentru a potoli viitoarea sete a Pământului, nimic nu poate fi realizat prin divergență, ci numai prin convergența obiectivelor. Desalinizarea apei de mare prin procedee tot mai puțin costisitoare și în cantități în stare să satisfacă cererea de apă din zonele de coastă cele mai aride ale globului sau transportarea aisbergurilor din Antarctica până în emisfera boreală sunt condiționate de o problemă de principiu: stăvilirea poluării, revitalizarea apelor moarte, reprimenirea rezervelor aflate în momentul de față la îndemâna omului. Nu se poate conta pe un “adaos” oricât de sporit de apă potabilă obținută din aisberguri sau prin procedeele desalinizării apelor marine fără convergența acțiunilor privind amenajarea cursurilor existente și, mai ales, fără depoluarea apelor dulci aflate acum în circuit. “A face” sau a aduce apă potabilă topită din imenșii ghețari ai Antarcticii și, în același timp, a polua la fel de nesăbuit ca până acum înseamnă a aplica un “leac” capabil doar să îmbolnăvească și mai mult organismul. Așa cum afirma Fabien Gruhier, într-un studiu asupra apei publicat de revista “Science et Avenir”, regularizarea cursurilor de apă nu este suficientă. “Trebuie ca apa să rămână utilizabilă. Or, chiar la un debit constant, poluarea atinge un asemenea grad încât transformarea acestei ape în apă potabilă constituie un adevărat miracol al chimiei. Pentru a dispune de o apă curată, cel mai bine ar fi, în mod evident, să n-o mai murdărim...”
Poluarea, acest însoțitor considerat “inseparabil” de civilizație, se dovedește a nu fi în mod obligatoriu și inevitabil. În țara noastră, pe baza rigorilor Legii apelor, se aplică ample procedee de depoluare a apelor până la atingerea punctului de refolosire a lor în aceleași circuite industriale care le-au poluat sau de redare în stare de deplină sanitate cursurilor de apă sau pânzelor freatice de unde au fost “împrumutate”. După toate datele furnizate de specialiști, în urma aplicării cu tot mai multă strictețe a prevederilor Legii apelor, fenomenul poluării a fost în ultimii 7-8 ani stăvilit. Desigur, rămân încă multe de făcut, îndeosebi cu purificarea unor bazine cum este cel al Oltului sau cursul inferior al Argeșului. Stațiile de epurare sunt prevăzute în planurile de investiții ale tuturor obiectivelor industriale. Epurarea biologică și cea fizico-chimică vor trebui să realizeze un asemenea grad de depoluare încât apele repurificate să poată fi repuse în circuitul lor natural în deplinătatea facultăților lor intrinseci.
Logica și bunul simț care ne-au călăuzit întotdeauna pe noi, românii, în relațiile cu natura, în respectul față de mediul înconjurător trebuie să ne caracterizeze și conduita față de apele țării. Astfel, mult mai firesc și, implicit, mai sănătos și mai economicos ni se pare a elimina poluarea acolo unde ea se produce, decât a încerca diluarea ei în volumul apelor curate încă. A “scăpa” de un însoțitor incomod al proceselor tehnologice prin disimularea lui nu înseamnă, în fond, decât a risipi, iar risipa este imorală.
Nimic din tot ceea ce are țara noastră nu aparține “altora” și nicăieri nu pot fi “alții” păgubiți prin iresponsabilitatea factorilor poluanți decât noi înșine. Curtea vecinului este propria noastră curte și noi nu ne putem permite a ne juca de-a pisica moartă aruncată peste gard.
“Așa cum se pune problema apelor la noi - ne declara într-un interviu acordat special Almanahului “Scînteia” ing. Florin Iorgulescu, președintele Consiliului Național al Apelor - ea nu se poate rezolva decât prin participarea întregii națiuni, a tuturor cetățenilor patriei, de la mic la mare. Există, desigur, o anumită sensibilizare a opiniei publice față de multiplele aspecte și de implicațiile acestei probleme. Suntem în plin proces de realizare a conștientizării generale cu privire la ceea ce avem de făcut în mod concret. Dispunem de un vast program național de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice ale țării - program care exprimă interesele fundamentale ale societății noastre, grija față de viitorul națiunii, de sănătatea generațiilor de azi și de mâine. El este o strălucită dovadă a consecvenței și clarviziunii cu care militează partidul nostru pentru o dezvoltare economico-socială armonioasă, de largă perspectivă. Apele reprezintă pentru noi o importantă bogăție a pământului românesc, parte esențială a avuției naționale, pe care absolut toți - de la copil la muncitorul prins în circuitul tehnologic - suntem datori să o păstrăm și să o folosim cât mai rațional, dovedindu-ne adevărați gospodari ai lor! Problema apelor nu este o problemă de moment sau o chestiune trecătoare. Așa cum apele sunt veșnice, așa cum veșnic vom avea nevoie de ele, veșnic trebuie să le îngrijim, să le gestionăm, să le transmitem curate și sănătoase celor ce vin în urma noastră. Punerea în ordine a naturii nu se poate face de la o zi la alta. Avem în față un program grandios, ce va fi desfășurat pe 30-40 de ani. El privește sistematizarea rețelei hidrografice prin regularizarea cursurilor de apă, îndiguirea și rectificarea lor pentru o folosire maximă a potențialului acestei inestimabile bogății. În sensul acesta, România se află printre țările cele mai determinate în rezolvarea în cât mai scurt timp a tuturor problemele legate de apele ce îi aparțin. Nu este vorba de o ambiție doar declarată, doar afirmată, ci de un proces concret, care se află în plină desfășurare și care, în linii mari, va fi dus la bun sfârșit pe parcursul unei generații”. Este vorba de remodelarea chipului țării, operă demiurgică pe măsura puterilor omului socialist. Aceasta implică refasonarea albiilor râurilor, adică o corectare a “dezordini firești” din natură, folosirea întregului potențial energetic al apelor interioare și al Dunării, realizare a aproximativ 1.400 lacuri de acumulare, care să ofere apa necesar populației, tuturor ramurilor economiei naționale și să contribui la combaterea inundațiilor. Unii consideră că problema apelor se reduce la combaterea poluării, când aceasta nu este decât una din componentele majore ale problemei. Pe prim plan, în ordinea priorităților, se impun sistematizarea într-o concepție unitară a întregii rețele hidrografice, regularizarea tuturor cursurilor de ape, amenajarea corespunzătoare a fiecărui bazin hidrografic, realizarea unor acumulări de apă, desecări și irigări care să permită să se facă față oricăror situații. Toate acestea trebuie să asigure necesarul optim de apă atât pentru agricultură și industrie, cât și pentru toate localitățile urbane și rurale ale țării, ținând cont de faptul că pe harta patriei noastre vor apărea în viitoarele decenii 300-400 noi centre urbane.
Iată deci importanța majoră a problemei, pe care șeful statului nostru, tovarășul Nicolae Ceaușescu, o subliniază astfel: “Se știe că asigurarea apei, îndeosebi a celei potabile, devine o problemă de prim ordin pentru existenta societății moderne. În acest sens avem o înaltă răspundere față de viitorul națiunii noastre; tocmai această datorie ne impune să luăm din timp măsuri necesare bunei conservări și gospodăriri a apelor”.
(Din Almanahul “Scînteia” 1978)
IOAN GRIGORESCU
