Viktor Orbán: “Nu este treaba americanilor și nici a oricărei alte națiuni să le spună maghiarilor cum să trăiască”

Distribuie pe:

În loc de escaladarea războiului este nevoie de o încetarea focului și de tratative de pace, deoarece în războiul din Ucraina în fiecare zi mor mulți oameni - a declarat marți prim-ministrul ungar Viktor Orbán, la forumul economic din Qatar, eveniment la care a fost invitat de emirul acestei țări.

Într-un interviu acordat Bloomberg News, citat de MTI, el a subliniat că Ungaria privește conflictul din Ucraina dintr-o perspectivă diferită față de punctul de vedere european majoritar, pentru că este vecină cu țara aflată în război, pe teritoriul căreia trăiește o minoritate maghiară semnificativă, iar din rândul acesteia, mulți și-au pierdut viața în lupte.

Orbán a calificat războiul drept “un eșec al diplomației, care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, principala problemă în acest conflict nefiind cine a atacat pe cine, ci, mai degrabă, ce aduce dimineața zilei următoare, în care vor muri alți oameni. De aceea, a argumentat el, este nevoie în primul rând de o încetare a focului, după care poate începe negocierea unui nou sistem de securitate european. Pacea, în opinia sa, nu poate fi obținută decât printr-un acord între Statele Unite și Rusia.

Referitor la includerea băncii OTP Bank pe lista neagră din Ucraina, urmată de blocarea de către Ungaria a plăților din Fondul European pentru Pace, prim-ministrul ungar a declarat că este o chestiune de principiu că o țară, fie chiar și Ucraina, care așteaptă sprijin financiar din partea Ungariei, ar trebui să dea dovadă de respect și să nu pună companiile ungare pe lista neagră:

“Dacă aveți nevoie de banii noștri, arătați respect și nu sancționați companiile noastre!”

Premierul a precizat că Ungaria nu este de acord cu UE în două chestiuni strategice: așa-numita politică de reducere a riscurilor în relațiile între Bruxelles și Beijing, respectiv modul în care ar trebui soluționat războiul din Ucraina. În opinia sa, reținerea fondurilor UE poate fi explicată prin aceste disensiuni.

Contrar concepției UE, Ungaria este în favoarea legăturilor, a strângerii relațiilor comerciale și politice - a continuat Viktor Orbán: Ungaria, a spus el, este o țară foarte deschisă, cu exporturi semnificative, iar China oferă oportunități uriașe, care nu ar trebui ratate: “Depinde de atitudinea noastră dacă China va fi un partener sau un adversar al Occidentului”.

Premierul ungar consideră Qatarul ca pe un potențial partener cu care Ungaria încearcă să-și consolideze relațiile nu doar în domeniul energiei, ci și în agricultură, în tehnologia informației și în domeniul securității.

Conform celor spuse de Orbán, principala întrebare a viitorului este cea a normalității sau anormalității, existând șansa ca musulmanii și creștinii să colaboreze pentru a proteja și păstra valorile tradiționale - Dumnezeu, națiunea, familia.

“În prezent, în Europa, dacă acționezi potrivit interesului național, poți fi ușor acuzat că ești de partea rușilor” - a spus premierul ungar răspunzând la întrebările moderatorului legate de extinderea centralei nucleare Paks.

“Acul busolei mele arată mereu în direcția interesului național maghiar” - a precizat el.

În ce privește politica SUA, Viktor Orbán este de părere că democrații americani se amestecă în viața oamenilor, însă “nouă nu ne place acest lucru”, argumentând că, în Statele Unite, democrații sunt conduși pe baze ideologice mai mult decât republicanii: “Democrații încearcă în mod regulat să-i convingă pe oameni asupra principiilor lor și, uneori, chiar să își impună voința asupra altora. Mie nu îmi place asta, noi avem propria noastră cultură, propriul nostru mod de viață, vă rog să nu vă amestecați! Nu avem nevoie de instrucție, să ni se spună ce este bine și ce este rău! Nu este treaba americanilor, și nici a oricărei alte națiuni, să le spună maghiarilor cum să trăiască”.

Fostul președinte republican Donald Trump înțelege bine acest lucru - a conchis premierul ungar, potrivit sursei citate. (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu