De sărbătoarea Înălțării Domnului este marcată și Ziua Eroilor, pentru cinstirea și pomenirea Eroilor și Martirilor Neamului Românesc, care și-au dat viața pentru apărarea și întregirea țării, pentru dreptate și adevăr. Prin preoți și Ierarhi se săvârșesc parastase sau slujbe de pomenire, înălțându-se rugăciuni pentru iertarea păcatelor și veșnica odihnă a sufletelor celor care, din dragoste de Țară, Neam și Biserică, și-au dat viața.
Ca în fiecare an, Instituția Prefectului - Județul Mureș, Garnizoana Târgu Mureș, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș și al Primăriei Orașului Iernut au organizat, la Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș, o ceremonie militară de comemorare a Zilei Eroilor, de evocare a memoriei celor căzuți de-a lungul veacului pe câmpurile de luptă. Momentul solemn a fost dedicat și memoriei eroilor Armatei Române căzuți pe câmpul de luptă în toamna anului 1944, la Oarba de Mureș.
În deschiderea evenimentului, prezentat de Maior Ivanof Alexandru, Compartimentul Relații Publice din cadrul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Imnul național a fost intonat de Ciprian ISTRATE. A urmat slujba de pomenire a Eroilor Neamului, iar semnificația Zilei Eroilor a fost prezentată de Prof.univ.dr. Cornel SIGMIREAN, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai”. Prof. Alina ALECU a recitat poezia “Odă Eroilor”, scrisă de Lucreția MĂRGINEAN, o supraviețuitoare a celui De-al Doilea Război Mondial și martora urmărilor bătăliei de la Oarba de Mureș. Autoarea poeziei ne-a părăsit în anul 2021, la vârsta de 95 de ani. Coroane au depus Instituția Prefectului Județului Mureș, Consiliul Județean Mureș, Primăria orașului Iernut, Garnizoana Târgu Mureș, Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria”, filiala Mureș. Momentul solemn s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare. Primul pluton a fost constituit din militari aparținând Batalionului 54 Sprijin “Horea, Cloșca și Crișan” din Târgu Mureș, următorul din militari ai Grupării de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu Mureș/Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș “Col. Sabin Motora”. Defilarea a fost încheiată de plutonul constituit din militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea” al Județului Mureș.
Evenimentul solemn de la Oarba de Mureș a continuat, la monumentul închinat eroului Mr. (P.M.) Tiberius-Marcel Petre din Iernut, unde a avut loc prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă, expunerea biografiei eroului Mr. (p.m.) Tiberius Marcel PETRE. După oficierea serviciului religios s-a depus o coroană de flori din partea camarazilor din Structura Forțelor pentru Operații Speciale.
“Oarba de Mureș reprezintă cel mai tragic moment al războiului de eliberare a Transilvaniei de Nord, purtat de armata română în toamna anului 1944. Oarba de Mureș reprezintă jertfa supremă a armatei române pentru eliberarea teritoriului Transilvaniei, atribuit Ungariei la 30 august 1940, prin dictatul de la Viena, un dictat impus României de Hitler și Musolini.
La 28 august 1944, fără a mai aștepta sosirea trupelor sovietice, Marele Stat Major Român a dat ordinul de începere a ofensivei pentru eliberarea nordului Transilvaniei de sub ocupația maghiară. Sub comanda generalilor Macici și Gheorghe Avramescu, unități ale Armatei I au trecut frontiera trasată la Viena. După un contraatac al armatelor germane și maghiare, respins de armata română, în preajma zilei de 8 septembrie s-a produs o stabilizare a frontului de-a lungul văii Mureșului. Din păcate, armata română se confrunta, ca și până atunci, cu lipsa armamentului greu, a mijloacelor de transport, artilerie și muniție. În fața forțelor române se aflau unitățile germane, grupul de armate Sud și Armata a II-a ungară. Armata română avea efective care se ridicau la peste 386.000 de ostași, care erau puse sub comanda supremă a operațiilor Frontului II Ucrainean, comandat de mareșalul Rodion Malinovski.
În acest context, al luptelor pentru eliberarea Transilvaniei, între 17 septembrie și 5 octombrie 1944, a avut loc bătălia de la Oarba de Mureș. Comandamentul corpului de armată sovietic dăduse ordin Diviziei a 8-a cavalerie să atace dealul Sângeorgiului până la cucerirea lui, întărit de o divizie SS de elită germană. Poziția de pe dealul Sângeorgiului reprezenta principalul obstacol care împiedica continuarea ofensivei spre Gherla-Bonțida, pe Someș. Încercând să cucerească dealul Sângeorgiului, Divizia 202 infanterie rusă a pierdut aproape întregul efectiv al Regimentului 83, nemaifiind dispusă apoi la alte sacrificii. Soldații germani supravegheau întreaga vale a Mureșului din cazemate de pe culmea dealului. În aceste condiții s-a apelat la ostașii români, care au fost obligați să treacă Mureșul pe un pod de pontoane, sub tirul de artilerie al inamicului, apoi să încerce frontal cucerirea cotei 495. Plecau la atac intonând cunoscutul cântec ostășesc: «Când am plecat, Ardealule din tine/Nu-i vina nostră, ne vom întoarce iar».
Cota 495 ar fi putut fi cucerită prin învăluire sau prin atacuri ale aviației, aflată aproape de locul operațiunilor de la Oarba de Mureș, la Turda. Dacă atacul se mișca pe flancuri, în dreapta 4-5 kilometri și în stânga 2-3 kilometri, cota 495 putea fi înconjurată și acești oameni nu mai mureau, nu mai trebuiau să treacă Mureșul și să se ducă la moarte!”, spunea maiorul Ioan T. Dumitru, participant la luptele de la Oarba. Atunci s-a născut cântecul ostășesc: “De la Luduș la Iernut/ Trei divizii am pierdut”. Rămâne o enigmă de ce s-au pierdut viețile a mii de ostași români, de ce nu s-a aplicat tactica învăluirii? Trebuiau românii să plătească cu viața lor campania din Răsărit, pentru războiul dus împotriva Uniunii Sovietice pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord? Deocamdată, istoricii încă nu au ajuns la un răspuns convingător. Rămân însă victimele și curajul, eroismul celor care și-au sacrificat viața în bătălia de la Oarba de Mureș.
,,Învățătoarea Maria Popescu aștepta cu emoție în gara din Sighișoara sosirea trenului din direcția Teiuș. Tocmai își cumpărase o basma albastră. Îi va plăcea, oare? Trenul nu oprise încă cu totul și privirile curate ale învățătoarei au și început să iscodească pe la ferești, uși, la scările vagoanelor, pretutindeni. Era deja puțin îngrijorată. Se mai uită odată la fiecare vagon. Nu, nu era. Se adresă apoi însoțitorilor trenului. Răspunsul căzu ca un trăsnet: «Doamnă, ori mort, ori rănit! De acolo, de la Oarba, nimeni n-a scăpat». «Nu, nu, nu se poate», mai avu putere să-și spună în gând. Trebuie să mai fie o speranță. Poate la spital, cum i-a zis cineva. La spitalul din Târnăveni văzu imagini neverosimile, războiul în adevărata lui înfățișare. Un ostaș în stare gravă, cu fața acoperită, care își aștepta soția sau poate mama, pentru a fi recunoscut, rostește greu, ca o ultimă speranță: “Eu... eu sunt Popescu”. Era într-adevăr Popescu, dar nu era acel unic numai al ei, bărbatul de care se despărțise la Făgăraș, soțul ei și tatăl fiicei lor, Rodica, omul acela întreg și mândru. Al ei era Petre N. Popescu, născut la 24 ianuarie 1906, în Corneani, județul Olt. A urmat Școala Normală de Învățători la Târgu Mureș, apoi a fost învățător la Fânațe, unde a cunoscut-o pe învățătoarea Maria Suciu, viitoarea sa soție, apoi la Vânători lângă Sighișoara. El nu s-a mai întors! Batalionul 3, din Regimentul 3 dorobanți a fost decimat complet în lupta pentru ocuparea cotei 421. De la Oarba nu s-au mai întors circa 9 .450 - 11. 000 de soldați, subofițeri și ofițeri români. În martie 1945, Maria Popescu avea să-i găsească mormântul, străjuit de o cruce, deasupra căreia se afla o cască... Pe dealul de la Oarba de Mureș sunt 3.500 de morminte, din care 1.169 au fost identificate”.
Oarba de Mureș rămâne un loc tragic, o batălie a demnității, bătălia simbol a eliberării Ardealului, cu jertfa românilor din toate provinciile. Aici sunt eroii noștri, Oarba de Mureș este un Panteon, un mit, un loc de memorie, de care nu avem dreptul să uităm, pentru că nu există națiune fără eroi și fără liturghie în care se fixează conștiința colectivă, în care se proiectează continuitatea unei istorii”, susținea prof.univ. dr. Cornel SIGMIREAN, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai “.
Letiția Bota
