Senatul României, în calitate de Cameră decizională, a aprobat, marți, 23 mai, cele două noi legi ale învățământului: Legea învățământului preuniversitar - L282 și Legea învățământului superior - L283.
După 10 luni de dezbateri, de controverse, de negocieri și de reformulări (a se citi “îmbunătățiri”!?), cele două legi vor merge la Președintele României, în vederea promulgării și, la două luni după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial, vor intra în vigoare.
La prima vedere, un capăt de linie! Dar deloc așa! Pentru că efortul se mută acum, de la decidenții politici către interiorul sistemului de învățământ. Rămâne, desigur, mai ales la Ministerul Educației, sarcina elaborării actelor normative subsecvente. Și aici, multe detalii pot fi nuanțate sau chiar duse în afara deciziei politice directe. De aceea, privesc cu mare atenție către ceea ce va urma.
Școala este linia de start, iar educația stabilește ordinea sosirii! Vom vedea elevi mai bine pregătiți, cărora li se resetează șansa, cadre didactice mai responsabile, mai bine pregătite, un sistem de învățământ mai predictibil? Cât vor rezista aceste legi până când vor începe din nou să fie amendate? Sunt convins că vor intra curând după aprobare, în euforia rescrierii pe articole.
Nu sunt pe deplin mulțumit de forma finală a acestor legi, dar salut schimbările punctuale propuse și acceptate, mai ales în ceea ce privește prevederile legate de învățământul medical superior, cele legate de managementul academic și de promovarea universităților antreprenoriale. Totuși, deși în ansamblul lor, legile nu reprezintă o revoluție, ele aduc anumite schimbări în bine, corectează disfuncționalități existente în legea anterioară și creează cadrul legal pentru o mai bună adaptare la piața muncii și la nevoile societății. O unanimitate de opinii nu ar fi putut fi obținută pentru că nu este vorba doar de interesul elevilor/studenților, ci și al altor categorii profesionale și nu numai. Dar schimbările așteptate urmează a se face cu aceiași oameni ai sistemului, unii mai deschiși, alții, și nu puțini, mai rezistenți la schimbare! Doar copiii și tinerii se schimbă, aparținând generațiilor de școlari/studenți care se succed!
“Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale”, spunea Caragiale prin vocea lui Farfuridi.
Ce mult mi-aș dori ca această celebră replică să o auzim doar pe scenă, să inducă doar zâmbet, nu și oftat.
Prof. univ. dr. LEONARD AZAMFIREI, Rectorul UMFST “George Emil Palade” Târgu-Mureș
