Desigur, stimați cititori, un asemenea titlu nu putea să nu fie circumscris situației prezente - postdecembriste - în care se află învățământul românesc și educația în general. De aceea, reflecțiile mele asupra acestei stări de criză le consider ca fiind ecoul gândurilor și cuvintelor dumneavoastră nerostite, a stărilor și atitudinilor, pe care fiecare le nutriți față de situația critică în care se află școala românească în această perioadă. Ca om care am avut contact cu școala și educația pe întreg parcursul vieții (elev, student și cadru didactic la toate formele și nivelurile învățământului), fiind specializat în domeniul educației, pe care am avut marea onoare să-l cercetez și să scriu despre el, devenind în mare parte sursa existenței mele, nu pot rămâne indiferent față de starea dezastruoasă în care se află învățământul și, mai ales, față de efectele sociale și individuale produse de aceste disfuncții regăsite în sistemul educațional, care prin efectul de dominou, vor afecta întreaga societate românească. O asemenea situație catastrofală nu poate decât să ne îngrijoreze pe toți, întrucât într-un timp nu prea îndepărtat, ele se vor face resimțite cu mult mai acut decât în prezent.
Starea faptică este cunoscută de către toți românii, așa că nu voi insista asupra ei. Ceea ce m-a intrigat pe mine, după cum cred că îi intrigă pe toți cei care au respect față de școală și slujitorii ei, solidarizându-ne cauzei lor, este modul și pârghiile care au făcut posibil ca să se ajungă la această degradare a învățământului românesc prin toate structurile și funcțiile sale, pe care nu este nevoie să le amintesc. Nu trebuie să fii mare expert în domeniul educației sau sociolog pentru a putea anticipa relația de cauzalitate dintre politica educațională și efectele urmărite prin această politică, asemenea politicii în general. Sloganuri de genul “România educată”, asemenea altora, nu sunt decât iluzii care reproduc minciuna, demagogia și ipocrizia celor care ne-au condus în această perioadă bulversantă și degradantă, la care, pe lângă incompetența politicienilor, a concurat și sistemul educațional prin ceea ce a produs și livrat societății. Se subînțelege că, pe lângă efectele imediate, care vizează discontinuități și disfuncții în plan educațional, argumentul cel mai palpabil fiind procentul ridicat al analfabetismului funcțional și al analfabetismului în general, mai dezastruoase vor fi efectele pe termen mediu și lung, când ne vom confrunta cu fenomene sociale ușor de prevăzut, cum ar fi adâncirea inegalității și frustrarea socială, dezbinarea și ura între diferitele categorii sociale, cum le va produce și acțiunea de protest a cadrelor didactice, instrumentate de cei care doresc asemenea disfuncționalități sociale, cele mai multe fiind resimțite și în prezent. Experiența de peste 40 de ani, desfășurată la catedră, mi-a conferit o anumită autoritate în acest domeniu, putând lua în mod direct pulsul sistemului educațional prin intermediul învățământului și al societății în ansamblul ei, ignorându-se un adevăr cu valoare de postulat, și anume că educația reprezintă alfa și omega într-o societate modernizată, și că fără educație nu am fi decât o masă amorfă de indivizi și nu un popor sau o națiune suverană, bazată pe democrație și nu pe anarhie, pe stat democratic și nu pe autocrație.
Nimeni nu poate crede că este întâmplătoare situația la care s-a ajuns! Este de domeniul evidenței că s-a vrut să se ajungă aici, știut fiind că o masă amorfă de cetățeni sunt mai ușor de manipulat și că o țară cu oameni mai slab pregătiți devine mai dependentă și mai vulnerabilă din toate punctele de vedere, fiind cucerită din interior prin scăderea moralului și coeziunii sociale. Dintr-o asemenea perspectivă, cei care au gestionat atât de prost învățământul românesc se fac responsabili de starea jalnică în care a ajuns acesta. Fără a fi partizanul teoriilor conspiraționiste, putem considera că la starea actuală a învățământului a concurat un amalgam de factori, de la care nu trebuie excluși cei de natură conspiraționistă, ceea ce face ca cei responsabili - iresponsabili mai corect spus - să fie responsabilizați și sancționați nu doar de iresponsabilitate și incompetență, ci de mult mai mult decât atât, de trădare națională! Nu este admis ca cei care își desfășoară activitatea în acest domeniu să fie atât de demotivați prin retribuția primită și de lipsa de respect de care ar trebui să se bucure prin statutul lor social. Într-o societate democratică, în atenția politicienilor și a întregii societăți, pe prim plan trebuie să stea educația și respectul față de acest domeniu și față de cei care își desfășoară activitatea. Dacă ar fi să reproduc modul cum era și ar trebui să fie privită educația, atunci mă întorc la titanul gândirii omenești, marele filosof elen, Platon, la care “Nu este nimic mai dumnezeiesc decât educația; Prin educație omul ajunge într-adevăr om”. La care opinie, aș adăuga opinia celui mai mare istoric al antichității, Herodot, cel care asocia educația cu “al doilea soare”, întrucât așa cum considera părintele istoriei, “nimic nu este mai strălucitor decât omul educat, care deține cea mai prețioasă avere, aceea a cunoașterii”. Nu mi-am propus să inventariez definițiile și funcțiile educației, considerând că fiecare a resimțit rolul și importanța educației prin efectele produse. Mă întreb, după cum cred că vă întrebați fiecare, dacă este mai important un magistrat sau un demnitar din cadrul suprastructurilor societății, sortiți cu salarii și pensii discriminatorii față de un umil dascăl al zilelor noastre? Sunt întrebări și răspunsuri ce stau în gândirea și simțirea fiecărui om onest cu sine și profesia pe care o practică, la care nu au contribuit nimeni în afara dascălilor, care în mod sfidător și cu bună știință sunt ignorați, asemenea educației și culturii, care au devenit cenușeresele societății românești!
Conf. univ. dr. Ioan Jude, sociolog
