Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, ieri, că, până nu se găsește o soluție la greva profesorilor, coaliția nu trebuie să poarte discuții politice pe tema rotației guvernamentale.
Liderii coaliției de guvernare au convenit ca premierul Nicolae Ciucă să nu-și depună mandatul până la soluționarea grevei profesorilor.
“Consider că decizia luată de noi trei, copreședinții acestei coaliții, este o decizie corectă. Este o decizie pe care ne-o asumăm împreună. Împreună o să continuăm - eu, din calitatea de președinte al Camerei Deputaților, reprezentând Legislativul; premierul, reprezentând Executivul - să soluționăm cât mai rapid această problemă, categoric legitimă, venită din partea profesorilor. Dar trebuie să avem totuși și echilibrul de a găsi momentele cele mai prielnice și împreună ne-am asumat faptul că în programul de guvernare, prioritatea numărul unu sunt profesorii și sistemul de sănătate. Avem convenit un calendar, împreună cu liderii din învățământ.
Este un calendar foarte scurt, pe care ni l-am asumat împreună. Cred că este decizia corectă să nu intrăm în discuții politice până nu rezolvăm această grevă a profesorilor, urmând, pe urmă, să găsim tot împreună calendarul cel mai bun pentru a se face rotația”, a transmis Ciolacu, în cadrul unei declarații de presă susținute la Palatul Victoria, alături de liderii PNL și UDMR, prim-ministrul Nicolae Ciucă și vicepremierul Kelemen Hunor.
Potrivit președintelui PSD, învățământul reprezintă “unul dintre stâlpii societății”, iar înaintea discuțiilor politice, coaliția trebuie să își asume rezolvarea problemelor majore.
“Această guvernare nu este doar despre stabilitate. Este și despre asumare. Eu am spus încă de săptămâna trecută că, înaintea discuțiilor politice, trebuie să ne asumăm împreună rezolvarea problemelor majore din societate, mai ales că o grevă generală presupune și o încărcătură emoțională deosebită, mai ales că vorbim de greva generală a profesorilor”, a explicat el. (Agerpres)